Știai că o persoană normală are în jur de 1460 de vise pe an? Acesta echivalează cu 4 vise pe noapte. Potrivit The Dream Encyclopedia, cuvântul vis vine din germanul draugmas care înseamnă iluzie ori fantomă. Alți oameni cred că ar putea avea legătură cu druh, care în sanscrită înseamnă a căuta să rănească.
Deși originea cuvântului vis te-ar putea duce cu gândul la locurile întunecate ale sufletului, multe vise au de fapt un mesaj pozitiv transmis de către Univers. Bineînțeles, interpretarea viselor este subiectivă, însă urmărirea unui vis poate fi extrem de importantă în viața multor oameni și oferă răspunsuri la întrebări la care mintea conștientă nu știe ce să spună.
Carl Jung, fondatorul psihologiei analitice, credea că visele ne ajută să intrăm în subconștient unde să primim răspunsuri la diverse nelămuriri importante. Universul încearcă să comunice cu noi prin moduri diverse, așa că visul este o altă cale de a învăța lecții importante chiar și atunci când dormim.
Ce înseamnă când te visezi căzând
Este unul dintre cele mai întâlnite vise. Experții în vise cred că asta înseamnă că există anumite aspecte din viața ta asupra cărora nu ai control ori că un eveniment major a avut loc. De obicei, cel care visează nu ajunge niciodată la fundul prăpastiei ori locului în care merge în jos, de fapt continuă să cadă până se trezește. De asemenea, mesajul ar putea fi un îndemn să renunți la ceva din viața ta pentru a putea merge mai departe.
Citeste si: Ce inseamna cand visezi serpi. Puncte cheie de interpretare. Sa te temi sau sa te bucuri ca ii visezi? Afla!
Ce înseamnă când visezi că ești urmărit
Un alt vis comun la mulți oameni, iar urmărirea poate însemna lucruri diferite. Cea mai populară interpretare este că trebuie să înfrunți ceva de care fugi; trebuie să-ți confrunți demonii și nu să găsești modalități de a scăpa de ei. Subconștientul îți transmite că trebuie să iei atitudine în fața fricilor în loc să cauți un loc și să te ascunzi de ele. Ar mai putea însemna că cineva vrea să pună mâna pe tine, ceea ce înseamnă că îți este teamă că vei fi rănit când vă veți întâlni. Alte persoane interpretează asta ca pe un pericol iminent, de vreme ce cred că orice îi urmărește este o amenințare serioasă.
Ce înseamnă când te visezi dezbrăcat într-o cameră plină cu oameni
Mulți oameni au avut acest vis, măcar o dată în viață și înseamnă că te simți vulnerabil și expus. Teama că alții te vor vedea fără haine simbolizează jena legată de o anumită parte a sufletului tău pe care o vrei ascunsă ori ai un secret pe care nu-ți dorești să-l afle nimeni. În mod normal, nu are nimic de-a face cu imaginea de sine, ci mai degrabă cu o insecuritate legată de modul în care ești perceput de ceilalți. Dacă ai acest vis adesea, ia-l ca pe un semn că trebuie să lucrezi la creșterea încrederii de sine și la a te simți confortabil în pielea ta indiferent de ce cred unii.
Ce înseamnă când visezi că zbori
Este întotdeauna un vis plăcut mai ales atunci când este lucid și, de fapt, poți controla zborul. De obicei semnifică dorința de libertate, faptul că îți dorești să rupi lanțurile, astfel încât să te afli deasupra oricăror limite. Poate, de asemenea, fi simbolul succesului, sugerându-se că de curând ți-ai atins unul dintre obiective și acum privești lumea de sus cu un sentiment de mândrie.
Te mai poate interesa si: Ce inseamna cand visezi apa. Ce simbol au culorile si starea apei din vis
Ce înseamnă când visezi fantezii/dorințe sexuale
Acest tip de vis poate reprezenta atât dorințele neîmplinite de intimitate cu cineva cât și dorința emoțională de apropiere de o altă persoană. De asemenea, ar putea însemna că te simți izolat ori singur și că tânjești după conexiunea cu alte persoane. Ar mai putea dezvălui dorința imensă de a te înțelege pe tine însuți, iar subconștientul ți-ar putea transmite că ar trebui să pătrunzi mai adânc în propriul suflet.
Ce înseamnă când visezi moartea
Contrar a ceea ce ai putea crede, moartea în vis nu anunță apariția iminentă a unui eveniment negativ în viața ta. De fapt, înseamnă o schimbare în conștiință, o renaștere a propriului eu. Anunță încheierea unui capitol din viața ta și începutul altuia. Dacă, în ultima vreme, aveai senzația că ești blocat, visul ar putea anunța un nou început în viitorul apropiat.
Ce înseamnă când visezi oameni
Oamenii pe care îi cunoști foarte bine și ai o relație bună ți-ar putea apărea adesea în vise ceea ce înseamnă că ar trebui să înveți bine aspectele din viața ta pe care ei le portretizează. Arată că există anumite aspecte din viața ta pe care ar fi bine să le descoperi pentru a deveni un tot.
Nu rata nici: Ce inseamna cand visezi paianjeni? E de bine sau de rau?
Ce înseamnă când visezi că dai test la școală
Viața poate fi văzută ca un gigantic test unde înveți lecții importante pentru a te pregăti pentru marele examen de mai târziu. Dacă visezi despre examenele din școală, ai putea avea senzația că fiecare dintre gândurile și acțiunile tale sunt analizate atent și îți este teamă să nu dai greș și să-i dezamăgești pe ceilalți. De asemenea, poate însemna că te îndoiești de propriile abilități și puncte tari.
Ce înseamnă când visezi călătorind
Indiferent că mergi cu mașina, autobuzul, trenul ori avionul acest lucru înseamnă că trebuie să faci o mișcare în viața ta. Ești neliniștit și plictisit de situația ta curentă și ai vrea să faci o schimbare importantă. De asemenea, înseamnă că fugi de tine însuți de teama de ce-ai putea descoperi.
Ce înseamnă când visezi conducând o mașină pe care nu o poți controla
Acesta poate simboliza lipsa de control care există în viața ta. Înseamnă că i-ai lăsat pe alții să-ți conducă viața, renunțând la puterea de a crea o nouă realitate. Acest vis înseamnă că este timpul să reiei puterea și să lucrezi la aspectele din viața ta pe care simți că nu le gestionezi cu eficacitate.
Sursa: powerofpositivity.com
Imagine de Stefan Keller de la Pixabay
