Sfatulparintilor.ro

5 lucruri pe care nu le ştiai despre vise

lucruri pe care nu le ştiai despre vise

În fiecare an, diferite grupuri de cercetători fac studii şi experimente despre visele umane. Ştiinţa poartă numele de onirologie. Chiar dacă au fost înregistrate progrese uluitoare despre vise, oamenii de rând ştiu foarte puţine lucruri despre conţinutul şi scopul viselor. Un lucru este însă sigur: imaginile, gândurile şi emoţiile pe care le experimentăm în timp ce dormim pot avea o influenţă covârşitoare în viaţa reală.

Iată câteva lucru interesante despre vise:

Despre vise #1: Creierul este activ în timpul visului

Diferite studii au adus dovezi ce susţin o activitate intensă a creierului în timpul somnului. Iar acest lucru a fost demonstrat cu ajutorul electroencefalogramei. Oamenii de ştiinţă au identificat 5 faze distincte ale somnului caracterizate prin diferenţe ale activităţii creierului. În stadiul 5 al somnului, numit faza REM, omul visează. Datorită noilor tehnologii s-a observat că anumite părţi ale creierului sunt active în acest stadiu, chiar mai active decât atunci când persoana este trează. Studiile au scos la iveală faptul că anumite zone ale cortexului uman responsabile cu vizualizarea sunt mult mai active în timpul somnului REM. O activitate intensă a fost observată şi în sistemul limbic, care are un rol esenţial în ceea ce priveşte emoţiile.

Despre vise #2: Marihuana şi visele

Multe persoane care fumau marihuana au raportat că nu aveau vise, însă după ce s-au lăsat, aveau vise foarte intense. Cum visele au loc în faza REM a somnului, întrebarea logică este „Afectează marihuana cea de-a 5-a fază a somnului?”. Într-un studiu realizat în 1975 au fost comparate tiparele de somn a unor persoane care fumau marihuana şi ale nefumătorilor. Rezultatele au arătat că primele persoane nu intrau în REM, însă odată renunţat la acest viciu, persoanele au experimentat starea REM mult mai intens.

Citeste si: Ce inseamna cand visezi ca te tunzi! Ce legatura are cu schimbarea?

Despre vise #3: Vise epice

Visele epice sunt foarte vii şi pot schimba vieţile oamenilor. Aceste vise sunt atât de impresionante că, de cele mai multe ori, generează o descoperire majoră a sinelui. Visele epice oferă o nouă perspectivă a aspectelor vieţii. După ce ai avut un astfel de vis, te simţi ca şi cum ai fi descoperit ceva nou şi uimitor. Aceste vise vor rămâne în memoria ta mulţi ani.

Despre vise #4: Diferenţe între sexe

Mai multe studii au examinat diferenţele dintre visele femeilor şi ale bărbaţilor. S-a demonstrat că în visele femeilor apar ambele sexe, în vreme ce în ale bărbaţilor apar, preponderent, bărbaţi. Visele femeilor durează, în general, mai mult şi includ multe emoţii, iar în cazul bărbaţilor visele includ mai multă violenţă, maşini şi drumuri. Doar 8% dintre visele oamenilor conţin activităţi sexuale. Bărbaţii visează despre locuri publice sau necunoscute în care apar mulţi străini, în vreme ce majoritatea femeilor visează exact contrariul.

Nu rata nici: Ce inseamna cand visezi moartea. Semnificatii spirituale

Despre vise #5: Vise faimoase

Multe vise au influenţat multe dintre evenimentele importante ale lumii. Mary Shelly a scris Frankenstein după ce monstrul i-a apărut în vis. Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut, şi-a realizat invenţia tot după un vis. Friedrich August Kekulé a descoperit în vis structura circulară a benzenului. În 1953, James Watson şi Francis Crick au descoperit structura ADN-ul. Watson a declarat că ideea i-a venit după ce a visat o serie de scări în spirală. Cu câteva zile înaintea de moartea sa Abraham Lincoln i-a povestit soţiei sale despre un vis în care apărea un mort acoperit cu veşminte funerare şi înconjurat de sute de bocitoare. Iar un soldat din cortegiu i-a spus că preşedintele a fost asasinat.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version