Sfatulparintilor.ro

Scrisoarea unui bebeluş către părinţii lui

Scrisoarea unui bebeluş către părinţii lui

Dragă Mami şi Tati,

Vă scriu această scrisoare pentru că ştiu că vă pregătiţi pentru venirea mea şi vă faceţi griji cum veţi fi ca părinţi. Vreau să vă spun că eu sunt un copil vesel. Am nevoie de dragoste, respect, ordine şi fermitate.

Când mă veţi vedea o să vă închipuiţi că sunt aşa de mic… Chiar dacă nu voi semăna prea mult cu un adult, vă rog să înţelegeţi că sunt OM. Să nu vă neliniştească tăcerea mea… Chiar dacă nu vorbesc în cuvinte, voi şti şi voi vorbi cu sufletul. Vă voi simţi toate emoţiile şi vă voi absorbi toate gândurile. Vă voi cunoaşte mai bine decât voi înşivă vă cunoaşteţi. Sunt deschis, voi creşte şi voi învăţa mai repede decât vă închipuiţi voi.

Îmi voi imprima în minte tot ce văd, aşa că vă rog să-mi arătaţi o lume frumoasă. Voi înregistra tot ce aud, aşa că vă rog să-mi daţi muzică dulce şi cuvinte care să-mi spună cât de mult sunt iubit. Daţi-mi linişte, să-mi odihnesc urechile. Voi absorbi tot ce simt, aşa că înconjuraţi-mă dragoste.

Eu aştept răbdădor să vin la voi. Şi sunt atât de bucuros că mi-aţi dat şansa sa vin pe lume. Sunt convins că atunci când mă veţi vedea şi mă veţi ţine în braţe veţi înţelege ce preţioasă este viaţa.

Cu drag,

Bebeluşul vostru

Citeste si: Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down

Imagine de Tú Nguyễn de la Pixabay

Exit mobile version