Sfatulparintilor.ro

Top 6 cure de slăbire bizare, controversate dar eficace

cure de slăbire bizare - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - breakfast-1232620_1920

În dorinţa de a da jos cât mai multe kilograme oamenii recurg la cure de slăbire care mai de care mai bizare. Unele dau roade, altele nu. Iată cele mai ciudate, dar eficace, cure de slăbire. Definim „eficace” drept acele diete care au avut rezultatul scontat, respectiv pierderea rapida de kilograme. Insa efectul secundar poate fi, in unele cazuri, dezastruos pentru sanatate. Dietele de mai jos sunt doar cu rol informativ si ca simple bizarerii dar nu sunt recomandate fara avizul unui medic sau nutritionist.

Cură de slăbire cu ulei de măsline

Seth Roberts, doctor şi profesor de psihologie american, a pus bazele dietei Shangri-La. Potrivit lui Roberts, cine bea 1-2 linguri de ulei de măsline extralight (nu virgin), între mese, de două ori pe zi înregistrează o scădere a apetitului. Acelaşi efect se obţine şi dacă se consumă 1-3 linguriţe de apă cu zahăr (de două ori pe zi, între mese). Roberts susţine că dacă mănânci ceva savuros, creierul va stimula senzaţia de foame. Astfel vei mânca mai mult şi, deci, vei acumula kilograme în plus. Dacă însă consumi alimente cu gust ciudat, creierul transmite semnale de saţietate.

Cură de slăbire condimentată

Studii recente relevă faptul că creierul este foarte “atent” la condimente. Astfel, cu cât alimentele sunt mai aromate, cu atât creierul iese din zona lui de confort şi poţi slăbi mai uşor. În plus, condimente precum scorţişoara, chimenul şi turmenicul sunt pline de antioxidanţi.

Citeste si: Diete de slabit periculoase. 7 cure de slabire care iti pun viata in pericol

Cură de slăbire cu o masă pe zi

“Postul intermitent” este ultima “modă” în materie de slăbit. Ce presupune acesta? Să nu mănânci nimic timp de 16, 24 sau 36 de ore sau să mănânci doar o singură masă pe zi (micul dejun). Adepţii noului curent spun că printre beneficiile acestui regim sunt îmbunătăţirea sistemului imunitar şi a metabolismului, reacţie rapidă la insulină, scăderea riscului de cancer şi, bineînţeles, scăderea în greutate.

Cură de slăbire cu prăjitură la micul dejun

Să mănânci o prăjitură la micul dejun pare a fi cel mai prost sfat pe care ţi-l poate da un nutriţionist. Cu toate acestea, cercetători israelieni spun că în urma unor studii efectuate pe voluntari obezi, s-a constatat că aceia care au avut un mic dejun bogat în proteine şi carbohidraţi (inclusiv o prăjitură), erau mai predispuşi la a se ţine de regim, de a slăbi şi a menţine mai mult timp kilogramele pierdute, decât cei care au avut un mic dejun sărac în calorii şi carbohidraţi. Cercetătorii israelieni spun că acest “răsfăţ” la primele ore ale dimineţii taie pofta de dulce pe parcursul zilei.

Nu rata nici: 5 mituri despre curele de slabire. ATENTIE, iti pot pune in pericol sanatatea!

O bomboană când găteşti te ajută să slăbeşti

Alţi nutriţionişti spun că este recomandat atunci când găteşti să ţii în gură o acadea cu arome foarte puternice, pentru ca papilele gustative să fie “ocupate”. Astfel, nu vei mai fi tentat să guşti din felurile de mâncare preparate. Cele mai bune sunt gusturile mentolate, acrişoare sau scorţişoara.

Mirosul stimulează mâncatul

Atunci când mănânci, mirosul are un rol foarte important. De aceea, unii nutriţionişti recomandă să-ţi pui un clips pe nas. Poţi experimenta: mănâncă o ceapă şi un măr cu nasul prins. Ai constatat diferenţa? Nutriţioniştii spun că dacă mănânci cu nasul prins, nu mai eşti stimulat şi de acest simţ să mănânci în continuare şi te vei opri atunci când te-ai săturat.

Daca vrei sa citesti despre diete eficiente dar sanatoase, consulta dietele publicate de Sfatulparintilor.ro la sectiunea Familie-parinti Diete.

Imagine de Steve Buissinne de la Pixabay

Exit mobile version