Cele 7 oglinzi eseniene. Universul, tot ceea ce este, din care facem parte si noi cu experientele vietii noastre, este facut din vibratia iubirii. Noi suntem facuti din aceasta energie si ea sta la baza aparitiei vietii, continuitatii si infloririi ei. Suntem parte integranta din marele camp cuantic al tuturor posibilitatilor, din infinitatea Universului, din energia divina iar frecventa ei este cea a iubirii.
Este usor de spus dar mai greu de recunoscut iubirea atunci cand provocarile vietii se instaleaza, uneori chiar de la nastere sau din frageda copilarie.
Insa, unicul mod de a trai o viata implinita este sa fim in vibratia iubirii, sa emanam iubire, sa primim iubire, adica energia universala din care suntem facuti.
Universul ne iubeste, este binevoitor pentru ca suntem parte din el, deci ne intinde ajutoare permanent. O forma de asemenea ajutor este sub forma Legii Oglindirii. Aceasta lege spune ca tot, dar tot, ce vedem in afara noastra este o permanenta oglindire a interiorului nostru – starea prezenta, emotiile momentului, ce judecam, ce amintiri nerezolvate inca mai dor, ce amintiri inca ne bucura sufletul, ce imagine avem despre noi sau despre altii. Ce este in noi e si in afara noastra – iata principiul Legii Oglindirii din Univers. Nu exista exceptii de la aceasta lege.
Gregg Braden spune ca in fiecare moment din viata noastra, realitatea adevarului nostru interior (ce am devenit pana la acel moment) este oglindita noua prin actiunile, alegerile si limbajul oamenilor din jurul nostru.
Daca in noi exista armonie si vibratie de iubire, desigur ca tot ce vedem in afara ne bucura, admiram, si ne da stare de pace si bine.
Daca in noi exista ganduri, emotii, amintiri, perceptii, credinte ce sunt opuse vibratiei iubirii, ce vedem in afara reflecta acest lucru.
Universul ne ajuta sa vedem acest lucru si sa revenim la vibratia iubirii de la care putem trai bine, putem crea, putem progresa si inflori. Daca dorim acest lucru, desigur!
Cel mai complet mod de a intelege oglinzile din viata noastra a fost descris de esenieni prin cele 7 oglinzi eseniene ce dateaza din anul 150 dinaintea erei noastre.
Eu ne-au lasat mostenire, iata de peste 2000 ani, a celei mai frumoase si folositoare analiza a relatiilor interumane : in fiecare moment al vietii, realitatea interioara ne este oglindita prin actiuni, alegeri, oameni si relatii.
Pentru ca aceasta e cea mai incomoda Lege a Universului, multor oameni nu le place si nici nu o recunosc drept adevarata. Si totusi…ea reflecta adevarul, fie ca ne convine, fie ca nu. Asa cum exista Legea Gravitatiei vrem, nu vrem (pe pamant, un corp cade spre sol datorita atractiei gravitationale a Pamantului ce functioneaza de fiecare data).
Asadar, te-ai intrebat vreodata care sunt modelele care iti tot apar in viata si de ce?
De ce anumiti oameni te enerveaza sau infricoseaza, in timp ce altii iti provoaca bucurie? Ce lectie de viata poarta pentru tine un anumit om sau situatie ce se oglindeste in fata ta?
Cand vedem mesajul Universului, cand ne dam seama ca tot ce e in afara este de fapt despre noi, cand reinvatam sa ne iubim pe noi in loc sa judecam oameni sau situatii, cand invatam o anumita lectie, oamenii sau situatiile acestea dispar din vietile noastre.
Iata cele 7 oglinzi esentiene care sunt de un real folos pentru viata ta:
Traim in planul Actiune Reactiune, cunoscut si sub numele de Planul Demonstratie in care Constiinta Creeaza Realitatea. Manifestam si magnetizam oameni si evenimente in vietile noastre potrivit constiintei proprii.
Cele 7 oglinzi eseniene ne ajuta sa intelegem modul de functionare a acestui proces.
Gandirea de baza in lucrul cu oglinzile este: „Ce din mine reflecta ceea ce vad acum in acest om sau in aceasta situatie?”.
Cele 7 oglinzi esentiene # Prima oglinda. Oglinda momentului – „cum esti acum”
Prima oglinda eseniana a relatiilor interumane reflecta prin alti oameni ce esti tu in momentul prezent, cu ce participi tu la momentul prezent ca emotie, stare, gand. Daca esti furios, reflecti furie, deci intalnesti oameni furiosi (indiferent de motiv). Daca esti infricosat, reflecti frica, deci intalnesti pe cineva fricos. Daca ai o stare de armonie, bucurie, bine, asta reflecti deci asta intalnesti. Misterul primei oglinzi este despre ce trimitem noi spre oameni in clipa prezenta. Ajutorul acestei oglinzi este acela ca ne trimite spre noi insine, pentru a regla in noi ce nu ne place in afara noastra.
Cele 7 oglinzi esentiene # A doua oglinda. Oglinda „ce judeci acum”
Mai subtila decat prima, a doua oglinda eseniana a relatiilor interumane reflecta ceea ce judecam in momentul prezent. Noi ne-am invatat sa judecam oameni sau situatii datorita modelelor ce ne-au fost impuse in copilarie. Copiii sunt invatati direct sau indirect sa judece de catre parinti sau de adultii ce au grija de ei. In mod natural, un copil mic nu judeca. El ia viata si oamenii fix asa cum sunt. Dar se ia dupa parinti si incepe si el sa creada ca asa e bine, asa e rau, daca fac asa primesc iubire, daca nu fac asa nu mai sunt iubit, sunt insuficient de bun. Asa incat, fiecare dintre noi ne formam un set de „asa e bine” si „asa nu e bine”.
In realitate, nu exista bine sau mai putin bine ci doar experiente si alegeri ale fiecaruia in calatoria sa pe Pamant.
In mod natural, noi nu ar trebui sa judecam actiunea sau alegerea unui alt om, oricat de diferita ar fi ea de cum gandim si simtim noi. Insa judecam pentru ca nu se incadreaza in setul personal de „asa e bine”. Sigur ca starea de judecata este una de separare de omul pe care il judecam, deci nu are nimic in comun cu vibratia iubirii. Universul ne ajuta si ne arata prin oglinda 2 a judecatii ca nu suntem in iubire. Daca dorim sa revenim pe calea iubirii, oglinda 2 ne ajuta enorm. Renuntam la judecata fata de cineva care, de multe ori, reflecta si judecata fata de propria persoana daca am face asa ceva.
Oglinda 2 ne reintoarce spre noi de fiecare data si ne arata de cate ori ne-am judecat, blamat, acuzat, invinovatit pentru fapte, actiuni, alegeri care nu erau cu nimic in neregula, ci doar nu corespundeau cu setul „asa e bine” pe care niste adulti ni l-au inoculat in copilarie.
Rezolvarea oglinzii 2 este iubirea de sine.
Renunti sa mai judeci omul sau situatia pentru ca nu te mai judeci pe tine, ci alegi sa te iubesti. Pana nu intelegi acest lucru, Universul iti va scoate in cale repetitiv acelasi lucru „de judecat”.
In loc sa judecam, putem sa constatam ca simplu observator un om sau o situatie. A judeca inseamna ca avem o gandire ca ceva nu e bine si avem si anumite emotii negative despre asta. A constata inseamna ca recunoastem ca fiecare om are dreptul divin sa faca orice, sa faca si greseli, sa invete sau nu din ele, ca nu e treaba noastra ce face alt om si nicidecum nu avem emotii negative despre actiunea sau alegerea sa.
Cele 7 oglinzi esentiene # A treia oglinda. Oglinda nostalgiei – „ce ai pierdut, ai lasat in urma sau ti s-a luat”.
A treia oglinda eseniana iti reaminteste de ceva sau cineva aflat in trecutul tau despre care simti ca l-ai pierdut, l-ai lasat in urma ca sa poti supravietui. Sau ti s-a luat si ti-ai dat acordul. Sau poate ca nu ti l-ai dat, dar a trebuit sa inveti sa traiesti mai departe fara el/ea.
Recunosti ca aceasta oglinda este in actiune prin acea senzatie placuta si usor nostalgica pe care o ai in prezenta cuiva de care iti e drag. Ai vrea sa stai cat mai mult cu cineva sau intr-un anumit loc… pentru ca iti aminteste de ceva sau cineva, poate fara sa iti dai seama. Este ca si cum iti umpli un gol cu care a fost nevoie sa te obisnuiesti in tine ca sa poti trai mai departe.
Orice relatie este o relatie cu tine insuti si adesea incerci sa recuperezi ce ai pierdut, ai renuntat sau ti s-a luat atunci cand erai copil.
Poate fi vorba despre bucurie, inocenta, onestitate, integritate, curaj sau dragoste. Toate acestea pot fi recuperate din interiorul tau. Uneori, datorita acestei oglinzi se intaresc prietenii sau iubiri: persoana „aleasa” reflecta ceva sau pe cineva din trecut si te face sa te simti asa de bine. Ca si cum ai regasit ceea ce ai pierdut, ti s-a luat sau la care ai renuntat.
Este o oglinda frumoasa, nu este dura.
Insa mesajul ei este acela de a nu trai cu goluri si a nu trai in trecut ca si cum am pierdut ceva. Cand avem sentimentul de implinire, de acceptare a ceea ce a fost si ceea ce este, alegem in prezent oameni si situatii doar pentru ce ne aduc ei in prezent. Nu pentru ca sunt un surogat, o umplere de gol din trecut. Este o oglinda ce ne ajuta sa fim autentici in relatiile prezente.
Cele 7 oglinzi esentiene # A patra oglinda. Oglinda obsesiilor si dependentelor
A patra oglinda eseniana este diferita calitativ si ca mesaj de celelalte pentru ca reflecta un aspect mai subtil al propriei persoane si destul de greu de detectat daca nu ar fi ea. Ea arata comportamentele obsesive, compulsive si dependentele pe care le avem.
Nu este vorba doar de alcool, droguri, sex sau mancare, cum ar crede multi oameni. Ci si despre obsesii si dependente mai complexe precum controlul, dependenta de o persoana, de un obicei, de un fel de a fi. Pe toate acestea le adoptam de-a lungul vietii, ca solutie si raspuns la anumite conflicte si probleme. Apoi ne reorganizam si reconstruim viata in jurul lor pentru ca nu credem ca altfel am putea merge mai departe (fara ele).
Desigur ca aceasta gandire nu inseamna iubire de sine, incredere de sine si in viata si divinitate.
Multe din aceste obsesii si dependente mai rau fac decat bine, desi la momentul la care am recurs la ele am crezut cu tarie ca ne sunt un aliat de baza.
Ele ne imping, incet incet, chiar sa ne indepartam de ce iubim mai mult. Pentru ca ne fac rau si ne strica si relatiile cu ceilalti. Cand reusesti sa iti vezi dependentele sau obsesiile, fie direct la tine fie pentru ca vezi in fata ta pe cineva pe care il judeci ca e un dependent (de orice sau oricine) sau un obsedat (de orice sau oricine), ai toate sansele sa iti vindeci sufletul si sa regasesti iubirea de sine si increderea in viitor.
Cele 7 oglinzi esentiene # A cincea oglinda. Oglinda relatiei tale cu divinitatea prin parintii tai
Poate cea mai profunda oglinda dintre toate, cea de-a cincea oglinda eseniana reflecta asteptarile pe care le avem de la divinitate, relatia pe care o avem cu divinitatea si pe care le putem descoperi prin intermediul relatiei pe care o avem cu mama si tatal biologic prin care am venit pe acest pamant.
Cuvintele pe care le folosesti ca sa iti descrii parintii (pozitive sau negative) au foarte putin de-a face, de fapt, cu persoanele pe care le numesti drept mama si tata, tocmai pentru ca sufletul asociaza aceste persoane in primele momente de viata cu mama divina si tatal divin.
Prin aceste cuvinte, ceea ce tu descrii este de fapt o oglinda.
Adica poti vedea ce e in interiorul tau ca conceptie si asteptare pe care o ai de la divinitate, cum sa fie fata de tine, ce ar trebui sa iti dea si nu ti-a dat sau alte asemenea conceptii. Ca sa iti dai seama de asta, practic aceasta oglinda ti-a fost tinuta de parintii tai in cea mai sacra experienta pe care o poti trai pe acest pamant. Felul in care iti vezi mama si tatal (prin cuvintele folosite) este oglinda asteptarilor pe care le ai de la relatia ta cu Tatal Ceresc si Mama Cereasca.
Sigur ca atunci cand suntem in iubire, nu e loc de asteptari cu atat mai mult fata de Dumnezeu.
Cine stie ca este parte din Dumnezeu si ca Acesta este mereu alaturi de el, ii da putere si bucurie ca un Tata iubitor, nu traieste in stare de asteptare care e doar un instrument al egoului pamantesc. Deci prin aceasta oglinda ne dam seama cum suntem in aceasta relatie cu divinitate. Si cum ne putem da seama (mai ales cand multi se bat cu pumnii in piept ca au o super relatie cu Dumnezeu dar nu isi vorbesc cu parintii) ? Prin oglinda ridicata in fata noastra de mama si tata.
Doua mari intrebari de pus ca sa iti dai seama daca ai asteptari, reprosuri sau, din contra doar iubire, fata de parinti si deci fata de divinitate sunt:
“Ce as spune parintilor mei daca as mai avea de trait doar un minut?”
„Ce as dori sa aud de la parintii mei in ultimul meu minut pe acest pamant?”
Astfel, prin aceasta oglinda 6, pe durata vietii pe pamant, Universul ne ofera oportunitatea de a ne vindeca atat relatiile cu parintii biologici cat si cu cei ceresti.
Pana nu ne dam seama de propriul adevar, ne traim viata in functie de cum am inteles-o de la mama si tata, de cum avem relatia cu mama si tata si cat de mult ne-au influentat ei viata cu felul lor de a fi fata de noi. Masculinul si femininul divin, Tatal Ceresc si energia feminina cereasca, sunt reprezentati pe pamant prin parintii nostri.
Asa cum isi vede un copil mama si tatal, asa isi creeaza perceptia despre Tatal divin si Mama divina.
Daca un copil se simte judecat de tatal lui, el va deduce (gresit) ca e demn de a fi judecat si ca si Dumnezeu il judeca deci orice alt om de pe pamant il poate judeca. Daca un copil deduce ca lumea e un loc plin de pericole pentru ca are o mama fricoasa si anxioasa, el nu va pune la indoiala acest fel de a fi al ei ci il va lua de buna si aceasta va fi conceptia sa despre Dumnezeu – ca permite sa existe o lume plina de pericole, deci isi va modela comportamentul pe unul bazat pe frica spre a se apara de asa de multe pericole.
Daca avem o relatie buna cu parintii, daca vedem viata in armonie, prosperitate, sanatate, inseamna ca asa ne percepem relatia si cu divinitatea masculina si feminina.
Daca nu, inseamna ca avem de lucrat pentru a readuce armonia in relatia cu parintii nostri, sa ii intelegem de ce gandeau sau actionau intr-un anumit fel, sa ii iertam si sa readucem pacea intre generatii. Nu poti avea o relatie buna cu Dumnezeu daca tu esti certat cu parintii tai sau ai resentimente fata de ei. Iar daca nu ai o relatie buna cu Dumnezeu, e greu sa te crezi intr-o viata usoara in care toate curg cu belsug si armonie.
Cele 7 oglinzi esentiene # A sasea oglinda. Oglinda „noaptea neagra a sufletului”
A sasea oglinda eseniana este numita sugestiv „noaptea neagra a sufletului” pentru ca ne arata puterea pe care o avem in noi de a depasi cele mai mari provocari si dificultati intampinate in viata. Cand suntem fata in fata cu o dificultate, in loc sa ne simtim victime, sa judecam sau sa ne infuriem ca avem parte de ea, ne dam seama ca este oglinda 6 in actiune prin care Universul vrea sa ne arate cat suntem de puternici, ce resurse incredibile avem in noi pentru a depasi acea provocare.
Cum poate un razboinic sa stie ca e un razboinic valoros daca nu are parte de un razboi?
Oglinda 6 e forma Universului de a ajuta sa ne recunoastem maretia, valoarea si forta uluitoare care ne duce la nivel de maestru. Cum putem ajunge la liceu daca nu dam examene ? Tot ce traim ca provocare ce poate fi incadrata ca intensitate emotionala drept „noaptea neagra a sufletului” este doar un test pe care il putem trece, ne transmite Universul.
Apoi, privind in urma in timp putem spune : a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata / daca nu era acea situatie, nu as fi ajuns niciodata aici, nu as fi aflat niciodata cat de puternic sunt.
De aceea, atitudinea corecta cand aceasta oglinda e in actiune este sa ramanem calmi, sa ne adunam resursele, ca un razboinic intelept si curajos, sa ne dozam eforturile, sa stim ca avem in noi tot ce e nevoie pentru a reusi si depasi situatia oglinzii. Asa cum Einstein a spus… ca in vremurile celor mai mari crize au loc si cele mai mari evolutii si cresteri personale. Nu uita nici celebra vorba populara : Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce.
Cele 7 oglinzi esentiene # A saptea oglinda. Oglinda „cine esti tu, de fapt”
A saptea oglinda eseniana iti arata cine esti de fapt, diferit poate decat crezi tu ca esti. Poate ca ti-ai creat multe masti pentru a supravietui, multe comportamente artificiale pentru a reusi conform cerintelor egoului, insa in realitate tu nu esti asa. De exemplu, ti-ai dezvoltat abilitati de fiinta sociala, cu multi prieteni pentru ca asa ai dedus ca e bine si ca vei avea mai mari beneficii astfel.
Insa tu ca fel de a fi esti mai rezervat, mai introvert, dornic de discretie si de companie mai putin cantitativa.
Oglinda 7 iti arata ca asa esti pentru ca asa te percep ceilalti si asa se poarta cu tine si iti ofera. Riscul oglinzii neintelese corect este ca ne poate trimite in judecata (oglinda 2), in obsesii si dependente ca sa obtinem altceva decat obtinem de la oameni (oglinda 4) in loc sa vedem adevarul, sa iubim adevarul si sa recunoastem ca totul este perfect exact asa cum este. Oglinda 7 ne mai arata si ca propria viata este exact asa cum ar trebui sa fie, ca ce vine spre noi este exact asa cum suntem noi.
O respingere a acestei oglinzi subtile si profunde duce la o razboire cu Universul, o neacceptare a relatiilor, a situatiilor, a ce ni se arata, a ce traim
Cine poate castiga o lupta imaginara din mintea sa cu Dumnezeu, cu Universul?
Nimeni. Poate fi aceasta stare una de vibratie a iubirii ? Nu.
Fiecare din noi ne aflam in fiecare clipa in calatoria vietii pe pamant si prin ce arata oglinda 7 stim unde am ajuns. Daca ne place, multumim.
Daca nu ne place, multumim dar stim ca drumul continua si ca de noi depinde sa schimbam cum suntem, dupa ce mai intai acceptam. Am ajuns aici urmare a tot ce am trait, am facut tot ce am putut mai bine si atat s-a putut. Poate ca de acum incolo va fi mai bine, poate ca nu.
Dar e ce e si acceptam cu gratie si iubire acest lucru. Nu poti fi suparat ca esti trandafir si nu zambila, ca oamenii se poarta cu tine ca cu un trandafir (iti admira culoarea, mirosul dar se feresc de tepii tai). Prin ceea ce iti reflecta exteriorul ca comportament si atitudine, iti dai seama ce esti, de fapt, si accepti cu recunostinta. Te apreciezi pentru ce esti, iar exteriorul va proceda la fel.
Urmareste si acest video despre Cele 7 oglinzi eseniene!
Sursa: journey-to-my-soul ‚ omtimes.com ; crashbell.com
Imagine de Ria Sopala de la Pixabay