Noi toți, teoretic, ne luăm timp liber de la locurile noastre de muncă în timpul săptămânii, la sfârșitul zilei de lucru și în zilele noastre libere. Dar valoarea acestui timp liber depinde, în mare parte, de cât de bine ne putem separa mental de munca noastră. “Dezactivarea mentală de la locul de muncă — adică a nu avea gânduri legate despre ceea ce trebuie să facem la birou, să nu luăm apeluri telefonice sau să verificăm e-mailurile — este strâns legată de indicatorii de bunăstare,” ne spun specialiștii. Acești indicatori includ o mai mare satisfacție la locul de muncă și în viață, mai puțin stres raportat și burnout și mai puține probleme de somn și plângeri generale de sănătate, cum ar fi dureri de spate și dureri de cap, potrivit Asociației Americane de Psihologie.
Abilitatea de a ne deconecta de locul de muncă este însă ceva destul de dificil de făcut pentru mulți dintre noi. A lua pauze este ceva dificil de făcut pentru că nu suntem învățați să facem asta în mod structurat încă din copilărie. Odată ajunși adulți, ducem mai departe pattern-ul aceasta de a fi mereu în acțiune pentru că a sta cu sine pare o activitate fără sens și totodată mult prea dificilă pentru mulți dintre noi. Atunci când vorbim de vacanțe și de odihnă, este posibil să apară în plan conștient un blocaj care să ne împiedice să ne bucurăm de momentele cu cei dragi. Acest blocaj poate reprezenta:
- sursa unei stime de sine scăzute care ne impinge de la spate să facem tot timpul ceva pentru a fi văzuți sau validați
- inflexibilitate, exigență și perfectionism în raport cu propria persoană
- incapacitatea de a petrece timp cu sine
- incapacitatea de a ne relaxa în profunzime
- lipsa conexiunii cu corpul și cu nevoile sale
- nevoia de a fi mereu în acțiune deoarece așa considerăm că evoluăm profesional
Durerea și relația pe care o avem cu durerea
Beneficiile vacanței si odihnei
A ne lua timp liber și a încerca să ne focusăm pe propriul corp și propria minte este un aspect esențial pentru starea noastră de bine pe termen lung. Fie că alegem să ne petrecem vacanța (lungă sau scurtă) într-o piscină savurând cocktailuri, făcând ceva mai activ și mai aventuros, cum ar fi drumețiile la munte sau că alegem o vacanță în care să ne focusăm pe minte, trup și suflet, acest timp în care ne detașăm de munca de la birou ne aduce doar beneficii.
Timpul liber este bun pentru minte
O vacanță ne oferă oportunitatea să ne odihnim mai mult și să avem un somn mai bun. Odihna ne ajută să facem ordine în haosul din mintea noastră și ne permite apoi să gândim mai clar, mai conștient și mai creativ. Pe o scară mai largă, o gândire mai clară poate contribui, de asemenea, la crearea de oportunități în ceea ce privește o perspectivă de dezvoltare (personală sau profesională). Atunci când rulăm zi de zi cu tot felul de termene limită și taskuri de care suntem responsabili, în noi este posibil să aibă loc o disociere pentru a putea din punct de vedere energetic să ne ocupăm de toate lucrurile. Acest corp disociat și această minte disociată ne vor eroda în timp și ne vor epuiza toate resursele.
Timpul liber ne ajută să ne resetăm modelele de somn
După cum bine știm, munca ne poate provoca adesea deprivare de somn deoarece ne gândim constant la despre de ce/cum/ce sau dacă. Cercetările spun că lipsa somnului poate duce adesea la stări emoționale negative, frustrare și iritabilitate. O vacanță ne poate reseta complet modelele de somn și ne poate îmbunătăți starea de spirit și modul în care comunicăm sau învățăm. Adesea înseamnă că ne întoarcem la muncă mai concentrați, mai productivi și cu o idee mai clară despre ceea ce trebuie făcut. Luând vacanță — și chiar planificându-ne doar vacanța — ne poate îmbunătăți starea de spirit.
Cercetările arată că lipsa de somn poate duce la stări negative, cum ar fi tristețea, furia, frustrarea și iritabilitatea. Totodată, pe termen lung, lipsa somnului poate crește riscul de demență. Vacanța ne oferă posibilitatea de a reduce sau elimina acest deficit de somn. Potrivit Asociației Americane de Psihologie, obținerea a 60 până la 90 de minute mai mult de somn pe noapte poate îmbunătăți atât memoria, cât și concentrarea. De asemenea, resetându-ne modelele de somn, ne îmbunătățim starea de spirit și capacitatea de învățare. Centrul Mind-Body al Universității din Pittsburgh a constatat că vacanța crește emoțiile pozitive și reduce depresia, iar petrecerea timpului liber în natură s-a dovedit că reduce ruminația și îmbunătățește bunăstarea psihică generală.
Timpul liber ne reduce nivelul de stres
Presiunea la locul de muncă poate crește nivelul de stres, iar acesta are un efect negativ asupra sistemului imunitar. Este dovedit faptul că relaxarea în vacanță și a face ceea ce ne place cel mai mult reduce nivelul de stres din organism și astfel ne face mai puțin predispuși la boală. Dacă lăsăm acest lucru să ne scape de sub control, poate duce chiar la rezultate mai urâte, cum ar fi bolile de inimă sau tensiunea arterială ridicată/scăzută. Oboseala și stresul continuu afectează întreg sistemul imunitar și astfel putem ajunge să ne simțim ca într-un joc de domino în care afecțiunile vin una după alta, iar starea noastră de sănătate se poate degrada treptat. Un studiu a constatat că, la nivel mondial, orele lungi de lucru au fost legate de peste 745.000 de decese în 2016 din accident vascular cerebral și boală cardiacă ischemică — o creștere de 29% la decesele legate de suprasolicitare.
Timpul liber este bun pentru corp
În funcție de modul în care ne petrecem timpul în vacanță, există și beneficii fizice suplimentare. De exemplu, a ne petrece timpul în natură are efectul de a reduce ritmul cardiac și tensiunea arterială. A merge la masaj este, de asemenea, o modalitate excelentă de relaxare, iar beneficiile fizice sunt îmbunătățirea flexibilității, a sistemului imunitar și a inflamației din corp. Implicarea în activități fizice, cum ar fi drumețiile, a schia sau a înnota poate îmbunătăți sănătatea inimii și cea neurologică, construind în același timp oase și mușchi mai puternici și îmbunătățind echilibrul.
Presiunile zilnice de la locul de muncă pot duce la niveluri ridicate ale hormonilor de stres cortizol și epinefrină, similar cu ceea ce simțim atunci când ne aflăm în pericol fizic. O creștere a hormonilor de stres are efectul de a suprima sistemul imunitar, astfel încât corpul să își poată canaliza energia pe a fugi sau a lupta. Relaxarea în vacanță poate reduce nivelul acestor hormoni de stres și poate permite sistemului imunitar să se recupereze. În schimb, în cazul în care hormonii de stres rămân cronic ridicat din cauza lipsei de odihnă și timpul de recuperare, care vine ca urmare a amânării sau renunțării la vacanță, vom fi mai susceptibili nu numai la răceli sau mici afecțiuni, ci și la boli mai grave, cum ar fi bolile de inimă sau cancerul.
Timpul liber este bun pentru suflet
În timp ce beneficiile mentale și fizice ale vacanței au fost frecvent discutate, ceea ce este mai puțin discutat este modul în care vacanța ne poate afecta la un nivel mai profund, mai spiritual. Sufletul nostru este esenţa noastră spirituală în faţa familiilor noastre, a prietenilor, a locurilor de muncă şi a societăţii.
Timpul cu sine este ceva de neprețuit. A ne focusa și pe echilibrul nostru spiritual ar trebui să fie ceva prioritar, mai ales având în vedere surmenajul fizic și emoțional la care suntem supuși zi de zi. O vacanță ne permite să ne acordăm la adevăratul nostru sine. Totodată este important să ne găsim un ”happy place” în care să mergem sau să ne retragem ori de câte ori avem nevoie să ne energizăm. Acesta trebuie să fie un loc care să ne aducă bucurie și unde să ne simțim în pace.
Citeste articolul integral aici.
Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!
Tel: 0722187700Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape
foto: Depositphotos.com