Sfatulparintilor.ro

4 sfaturi pentru ORGANIZAREA EFICIENTĂ a timpului. De ce credem că timpul trece mai repede?

sfaturi pentru ORGANIZAREA EFICIENTĂ

Adeseori ne plângem că timpul nostru este limitat, că nu mai avem timp de familie, să ne bucurăm de viaţă, nu mai avem timp să facem sport, să mănâncăm şi chiar să dormim. 

În opinia cunoscutului profesor român de yoga Dana Ţupa, nu timpul este principalul vinovat pentru neajunsurile noastre, ci felul în care reuşim să îl gestionăm. “S-a creat un mit greşit referitor la timp, unele teorii, mai mult sau mai puțin demonstrate științific, care spun că timpul s-a scurtat, că trăim de fapt 16 ore într-o zi şi nu 24 de ore.

În realitate, timpul este un indicator relativ, care se mişcă în funcţie de viteza noastră. Sunt tot mai mulţi oameni care compară trecerea timpului de acum 20 de ani cu timpul din prezent şi găsesc multe discrepanţe, însă adevărul este că în prezent ne trăim viaţa într-un ritm mult mai alert şi ne supraîncărcăm cu sarcini.

5 greseli cu banii pe care oamenii bogati nu le fac. Fa-ti timp si invata aceste principii-cheie!

Din această cauză, tot mai mulţi oameni experimentează depresia şi anxietatea, iar acestea sunt principalele cauze pentru care uităm pur şi simplu de noi.

Atât timp cât nu suntem conştienţi de noi, timpul va trece aproape fără să-l simţim. Noi dăm viteză timpului sau îl încetinim, nu timpul accelerează sau decelerează independent de acţiunile noastre”, explică profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International din Statele Unite.

În acelaşi timp, specialistul consideră că există 4 strategii foarte eficiente prin care putem “dresa” timpul nostru, astfel încât să ne putem bucura şi de momentele frumoase din viaţă.

“Mănâncă-ți broasca!”

Tendința obișnuită de a amâna sau mai degrabă, de a lăsa la urmă cele mai grele sau neplăcute sarcini, creează întotdeauna stresuri la nivel mental, avem senzația că timpul se scurtează, presiunile diverse tind să se acumuleze, iar atunci când apare termenul final de predare a proiectelor sau îndeplinirea sarcinilor, suntem sub un adevărat stres, lipsiți cel mai adesea de energie și ineficienți. “Conceptul de a-ți mânca broasca, metaforic vorbind evident, presupune să începi exact și fix cu ceea ce nu îți place, oricât de greu ar fi, mai ales dacă nu ai cum să scapi de acea sarcină. Împlinirea acelui obiectiv prioritar va crea senzația de dilatare a timpului, iar efectele la nivel mental-emoțional, vor fi întotdeauna bune, generând o buclă de feedback pozitiv, mărind încrederea în sine, voința și anduranța la stres. Atunci când lăsăm sarcinile nerezolvate, un volum tot mai mare de muncă ne va acapara timpul liber. Dacă nu reuşim să ne prioritizăm sarcinile şi să le rezolvăm imediat, fără să ne gândim că le putem face şi mâine, atunci ne va rămâne suficient timp şi pentru familie, plimbări sau o cină romantică pe malul mării. Ca să ne mobilizăm şi să rezolvăm o sarcină imediat, ne putem imagina ce am putea rata după aceea, dacă nu ne finalizăm la timp treaba”, declară profesorul de yoga Dana Ţupa.

50 de fraze PUTERNICE pe care sa le spui copilului tau TOT TIMPUL. Asa va avea mai multa incredere in el!

Învaţă să împarţi sarcinile cu alţii!

Cu toate că ni se servesc mereu maxime conform cărora oamenii au resurse nelimitate, adevărul este că un om nu poate ţine pe umeri “greutăţile universului”. „Trebuie să învăţăm că nu trebuie noi să rezolvăm singuri probleme, ci putem să ne împărţim sarcinile cu alţi colegi sau angajaţi. Munca în echipa, prin împărţirea sarcinilor, ne va scuti de o viaţă fără timp liber. Când ni se cere agresiv să facem un lucru important, putem răspunde că facem cu mare drag acest serviciu împreună. Astfel vom stabili încă de la început relaţiile de putere, iar persoana respectivă va simţi că ţinem foarte mult la timpul nostru”, explică profesorul de yoga Dana Ţupa.

Alocă-ţi fiecare weekend pentru tine şi familie!

„Acum două decenii, oamenii erau mai fericiţi deoarece se bucurau din plin de timpul liber. Weekend-urile erau exclusiv ale lor şi îşi planificau programul astfel încât să uite de probleme şi să-şi reechilibreze emoţiile. Prin această metodă, depresiile erau evitate, iar stările de anxietate nu aveau timp să se instaleze. În ziua de azi, oamenii lucrează şi în weekend-uri, crezând că în aceste două zile vor rezolva ce nu au reuşit în cele 5 zile lucrătoare. Adevărul este că, în timp, din cauza stresului acumulat, randamentul va scădea considerabil, iar zilele de sâmbătă şi duminică lucrate nu vor aduce niciun beneficiu nici la locul de muncă, dar nici în viaţa personală”, spune profesorul de yoga Dana Ţupa.

Practică yoga sau meditația și trăieşte momentul de ACUM!

’’De-a lungul secolelor, înțelepții au vorbit adeseori despre importanța de a trăi în momentul prezent, întrucât omul este obișnuit să se raporteze fie la experiențele trecute, fie să proiecteze în viitor, uitând de sine și de schimbările pe care le poate face în prezent, în viața sa. Buddha spunea: “Dacă vrei să știi cum ți-a fost trecutul, uită-te în prezent! Iar dacă vrei să știi cum îți va fi viitorul, atunci uită-te în prezent!’’ Atât yoga, cât și meditația, prezintă tehnici de la simplu la complex, pentru a reuși să te conectezi mai bine cu tine. Orice proiecție în trecut sau viitor, aduce cu sine energia respectivă, cumulată cu emoțiile asociate. Și cum trecutul nu îl mai putem schimba, devine inutil să ne focalizăm asupra lui, la fel cum, viitorul este modelabil și prin urmare, incert. Practic, singurul pe care putem acționa este chiar momentul prezent, pe care îl putem savura, trăi, experimenta pe deplin, prin observare, mișcare, simțire, într-un timp dedicat special nouă înșine”, conchide profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International din Statele Unite.

Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher din România acreditat la Yoga Alliance  International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version