Sfatulparintilor.ro

Tort de ciocolata pentru Revelion. Cele mai bune torturi pentru mesele festive

tort de ciocolata - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - chocolate-cake-1285954_1280

Tort de ciocolata pentru Revelion? De ce nu! Iar daca vrei sa prepari unul, iata o colectie cu cele mai bune torturi de ciocolata pentru mesele festive.

E imposibil sa nu-ti placa macar unul!

Tort de ciocolata cu nuca si crema mascarpone

 Veronica22 a trimis aceasta reteta minunata de: Tort de ciocolata cu nuca si crema mascarpone.

Ingrediente Tort de ciocolata cu nuca si crema mascarpone

Blat:
6 oua
150 gr zahar
100 gr unt
100 gr ciocolata neagra
100 gr nuca macinata
10 gr faina
1 praf de copt
Crema:
250 gr mascarpone
100 gr ciocolata alba
3 galbenusuri
3 linguri de lapte
100 gr zahar pudra
200 ml frisca lichida
15 ml esenta de vanilie

200 gr ciocolata neagra
50 ml frisca

Mod de preparare Tort de ciocolata cu nuca si crema mascarpone

Blat:
Mixam untul cu zaharul pana devine spumos.Incorporam apoi in timp ce mixam in continuare cate un galbenus.Adaugam nuca,faina si praful de copt.Albusurile batute spuma se incoporeaza amestecand usor la compozitie.
Ciocolata topita la bain-marie sau microunde se amesteca in compozitie.
Turnam amestecul in forma rotunda cu diametrul de 26-28 cm care a fost tapetata cu hartie de copt si unsa cu ulei.
Coacem la foc mediu timp de 50 min.Dupa coacere scoatem blatul si-l lasam sa se raceasca.Se taie pe mijloc pentru a obtine doua foi de blat.

Crema:
Galbenusurile se freaca spuma cu zaharul.Adaugam laptele si ciocolata alba taiata in bucatele cat mai mici.Punem vasul la bain-marie si-l lasam pana cand ciocolata s-a topit.Lasam sa se raceasca,amestecam din cand in cand.Mixam frisca si o adaugam in crema impreuna cu mascarpone-le si esenta de vanilie.Omogenizam amestecul amestecand usor.

Blatul taiat se insiropeaza usor cu ce dorim,eu am facut putin sirop din zahar,apa si rom.
Punem crema peste blat,asezam a doua foaie si o insiropam si pe acesta.Lateralele le-am acoperit cu restul de crema.
Deasupra am pus ciocolata neagra topita cu putina frisca si am decorat tot cu crema mascarpone.

Tort cu ciocolata, mascarpone si capsune

Iata un tort deosebit, usor de preparat: Tort cu ciocolata, mascarpone si capsune.

Ingrediente Tort cu ciocolata, mascarpone si capsune

-pentru blat: 7 oua, 7 linguri zahar, 7 linguri faina, 3 linguri cacao, 100 gr ciocolata amaruie, 1 lingurita praf copt
-pentru sirop: 200 ml apa, 4 linguri zahar, 2 plicuri capuccino rom
-pentru crema: 450 ml frisca lichida, 500 gr mascarpone, 150 gr zahar pudra, 200 gr capsune, 3 plicuri gelatina, 4 linguri zahar tos
-pentru glazura: 100 gr ciocolata amaruie, 50 ml frisca lichida
-pentru decor: 200 gr capsuni, 20 gr ciocolata

Mod de preparare Tort cu ciocolata, mascarpone si capsune

Pentru blat, bati albusurile spuma tare, apoi adaugi zaharul si bati pana se topeste. Adaugi pe rand galbenusurile si faina cernuta cu cacaua si praful de copt. Adaugi ciocolata amaruie rasa pe razatoarea mica. Amesteci usor, de jos in sus cu o lingura de lemn pana se omogenizeaza compozitia. Torni compozitia intr-o tava rotunda cu diametru de 28 cm, unsa cu ulei si tapetata cu faina si o introduci in cuptorul preincalzit pentru 40 de minute, la 160 de grade C. Lasi blatul sa se raceasca apoi il tai in doua parti.
Cat astepti sa se raceasca blatul prepari siropul din apa, zahar si capucino.
Mixezi mascarponele cu zaharul pudra. Bati frisca pana se intareste apoi adaugi crema de mascarpone. Prepari gelatina conform indicatiilor de pe ambalaj, o lasi sa se racoreasca si o incorporezi in crema.
Capsunile le tai cubulete adaugi peste ele zaharul tos si le lasi 15-20 minute intr-o sita pana se scurge siropul. Incorporezi capsunile in crema.
Incepi sa asamblezi tortul. Asezi primul blat, pui in jurul lui inelul reglabil pentru tort, insiropezi, apoi pui crema. Nivelezi si pui deasupra al doilea blat insiropat. Prepari apoi glazura. Incalzesti frisca, fara a o aduce insa la punctul de fierbere, adaugi ciocolata rasa si amesteci pana se omogenizeaza. Torni glazura peste ultimul blat.
Dai la frigider peste noapte. Desfaci apoi cu grija inelul din jurul tortului. Faci aschii de ciocolata cu ajutorul unui curatator de legume si decorezi tortul. In mijloc asezi capsunile.

Tort cu crema de afine, caise si ciocolata

Oanapl10 a trimis aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de afine, caise si ciocolata.

Ingrediente Tort cu crema de afine, caise si ciocolata

Pentru blat:
25 g cacao neagra
75 ml apa
3 oua
100 g zahar
60 ml ulei
140 g faina
1/2 lingurita praf de copt
esenta de rom

Pentru mousse-ul de ciocolata:
200 g ciocolata cu lapte
250 g mascarpone
40 ml apa
50 g unt
5 g gelatina

Pentru mousse de afine:
300 g afine
250 g mascarpone
30g zahar
50 ml apa
5 g gelatina

Pentru mousse de caise:
300g iaurt de caise
200g caise din compot
50 ml compot de caise
10 g gelatina

Pentru ornat:
200g ciocolata neagra
300 ml frisca lichida

Mod de preparare Tort cu crema de afine, caise si ciocolata

Pentru blat, pui cacaoa intr-un vas si torni apa clocotita, amestecand continuu,pana la omogenizare, apoi o lasi la racit. Strecori compozitia pentru a nu ramane cocoloase de cacao. Bati albusurile spuma tare cu un praf de sare. Adaugi jumatate din cantitatea de zahar si mixezi pana cand obtii o bezea lucioasa. Galbenusurile le freci cu cealalta jumatate din cantitatea de zahar pana devin albe si cremoase. Adaugi treptat uleiul, esenta de rom, apoi compozitia de cacao racita.
Incorporezi faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit, in 2-3 reprize, bezeaua.
Torni compozitia intr-o tava (26 cm diametru) tapetata cu hartie de copt. Dai tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute, pana cand blatul devine ferm la atingere. Il scoti pe un gratar si il lasi la racit.

Pentru mousse-ul de ciocolata, pui ciocolata maruntita si untul taiat cubulete intr-un vas si il asezi pe baie de aburi. Lasi sa se topeasca ciocolata usor, la foc mic.

Hidratezi gelatina in 40 ml de apa rece si dupa ce o topesti pe baie de aburi o adaugi peste ciocolata (avand grija sa nu fie fierbinte ciocolata) si amesteci pana se omogenizeaza compozitia.
Intre timp, mixezi crema mascarpone apoi o amesteci cu ciocolata racita.
Blatul racit il tai in doua pe orizontala. Asezi un blat pe platou, in interiorul unui inel de tort reglabil, torni crema de ciocolata si asezi al doilea blat, apoi introduci platoul in frigider.

Pentru mousse-ul de afine, mixezi afinele si apoi le treci printr-o strecuratoare pentru a indeparta cojile fructelor. Pui gelatina la hidratat in apa rece, apoi o topesti pe baie de aburi si o lasi sa se racoreasca putin, apoi o amesteci cu afinele.
Mixezi crema mascarpone cu zaharul pudra. Adaugi afinele peste crema mascarpone prin miscari de jos in sus si amesteci pana cand se omogenizeaza compozitia. Intinzi mousse-ul de afine peste blat si il nivelezi cu o spatula, apoi introduci tortul la frigider.

Pentru mousse-ul de caise, mixezi 200g caise din compot apoi le amesteci cu iaurtul de caise. Pui gelatina la hidratat in 50 ml de compot, apoi o topesti pe baie de aburi. Amesteci gelatina cu iaurtul (avand grija ca gelatina sa se racoreasca, iar iaurtul sa nu fie rece de la frigider). Torni mousse-ul de caise peste cel de afine si introduci platoul la frigider.

Lasi tortul la rece peste noapte.

Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.
Pentru crema maruntesti ciocolata neagra. Incalzesti 200ml de frisca lichida pana la punctul de fierbere, adaugi ciocolata si amesteci pana obtii o crema omogena. O lasi sa se raceasca putin si o torni peste tort lasand sa curga peste margini.
Mixezi 100ml de frisca lichida cu zaharul pudra si decorezi tortul dupa imaginatie.
Lasi tortul la rece pentru 3-4 ore si apoi il servesti.

Tort de ciocolata si crema de vanilie

 

  •  
  •  
 
 
 Oanapl10 a pregatit un tort deosebit: Tort de ciocolata si crema de vanilie.

Ingrediente Tort de ciocolata si crema de vanilie

-Pentru blat:
50 g cacao neagra
150 ml apa
6 oua
200 g zahar
120 ml ulei
280 g faina
1 lingurita praf de copt
esenta de rom

-pentru crema:
6 galbenusuri
100 g zahar
3 linguri amidon
400 ml lapte
100 g frisca batuta
esenta de vanilie
10 g gelatina

-pentru crema de ciocolata
200 ml frisca lichida
200 g ciocolata amaruie

-Pentru decor:
100 ml frisca lichida
20 g ciocolata amaruie

Mod de preparare Tort de ciocolata si crema de vanilie

Pentru blat pui cacaoa intr-un vas si torni apa clocotita, amestecand continuu, pana la omogenizare, apoi lasi la racit. Strecori compozitia pentru a nu ramane cocoloase de cacao.
Bati albusurile spuma tare cu un praf de sare. Adaugi jumatate din cantitatea de zahar si mixezi pana obtii o bezea lucioasa, care face tepi atunci cand scoti paletele mixerului. Galbenusurile le freci cu cealalta jumatate din cantitatea de zahar pana devin albe si cremoase. Adaugi treptat uleiul, esenta de rom, apoi compozitia de cacao racita. Incorporezi faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit, in 2-3 reprize, bezeaua.

Torni compozitia intr-o tava (26 cm diametru) tapetata cu hartie de copt.

Dai tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute, pana blatul devine ferm la atingere. Il scoti pe un gratar si-l lasi la racit.
Pentru crema mixezi galbenusurile cu zaharul pana se albesc. Adaugi amidonul si omogenizezi. Torni apoi laptele caldut amestecand usor. Pui vasul pe foc mic si amesteci din cand in cand pana incepe sa se ingroasa compozitia (fara sa dea in clocot). Dai vasul deoparte si lasi la racit, amestecand din cand in cand sa nu se formeze pojghita. Acoperi crema cu o folie de plastic. In budinca racita incorporezi frisca batuta, apoi adaugi esenta de vanilie dupa gust.

Hidratezi gelatina in 50 ml apa pentru 10 minute, apoi o incalzesti pe baie de aburi si amesteci usor pana se omogenizeaza. O lasi sa se raceasca putin si o adaugi peste crema de vanilie.
Tai blatul in trei parti. Pui unul din blaturi pe platou in interiorul unui inel, torni jumatate din crema de vanilie, pui un blat, torni cealalta jumatate din crema de vanilie si asezi cel de-al treilea blat.

Lasi tortul in frigider pentru 2-3 ore sau peste noapte.

Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.
Pentru crema maruntesti ciocolata neagra. Incalzesti frisca lichida pana la punctul de fierbere, adaugi ciocolata si amesteci pana obtii o crema omogena. O lasi sa se raceasca putin si o torni peste tort lasand sa curga usor peste margini.

Mixezi frisca lichida cu ciocolata topita si racita si decorezi tortul dupa imaginatie.

Tort de ciocolata

Ingrediente Tort de ciocolata

blat:

– 2 cani faina;
– un pachet de margarina (250 grame);
– 10 oua;
– 6 linguri de zahar;
– ½ pachet cacao dark;
– 4 linguri de ulei;
– 2 sticlute/fiole esenta de rom;
– un pliculet de coaja de portocala rasa;
– 2 pliculete de zahar vanilinat.

crema:

– un pachet de margarina;
– un pachet de cacao dark;
– 4 linguri de faina;
– 2 ½ cani de lapte rece;
– 1 sticluta /fiola esenta de rom.

sirop:

– 2 cani de apa;
– 1 pliculet de coaja de portocala rasa;
– 2 linguri de zahar;
– o esenta de rom.

Mod de preparare Tort de ciocolata

blat:

Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma, in timp ce galbenusurile le amestecam cu cele 4 linguri de ulei. Ultimele se adauga apoi unul cate unul pana se incorporeaza in compozitia de albusuri obtinuta. Se adauga in ploaie cele doua cani de faina, cacaoa si se amesteca pana se omogenizeaza toate ingredientele. Apoi se pune intr-o forma rotunda pentru torturi sau o oala de dimensiuni potrivite. Se introduce apoi la cuptorul incins in prealabil pentru 45 -50 de minute. Se lasa apoi la racit cam o ora, dupa care se taie in 3.

crema:

Se topeste intr-o tigaie margarina. Se adauga apoi faina, 7 linguri de cacao, zaharul, laptele si esenta de rom si se amesteca la foc mic pana se ingroasa, timp de 10 minute. Se lasa apoi la racit si se baga in frigider pentru jumatate de ora.

sirop:
Se amesteca toate ingredientele intr-un vas/oala si se lasa pe foc pana se topeste zaharul. Se lasa apoi la racit.

Se insiropeaza primul strat de tort si se pune o parte din crema peste acesta. Operatiunea se repeta si pentru celelalte doua straturi ramase, tinand cont ca pentru ultimul strat avem nevoie de mai multa crema pentru a acoperi si partile laterale. Se poate orna cu frisca, cocos, ciocolata sau diverse fructe, in functie de preferinte si imaginatie. Se pune apoi la frigider pentru cel putin o ora, dupa care poate fi servit.

Tort de ciocolata

Iata un tort simplu ce preparat: Tort de ciocolata.

Ingrediente Tort de ciocolata

8 oua pt blat

200 g faina

50 g cacao

250 g zahar

1 lingura esenta vanilie

150 ml rom

3 oua pt crema

4 linguri zahar pudra

4 linguri faina

5linguri cacao

200 ml lapte

Mod de preparare Tort de ciocolata

Blatul se face astfel: albusurile se bat spuma, apoi se adauga galbenusurile unul cate unul, faina putin cate putin si cacaoa, apoi se pune intr-o oala rotunda pe hartie de copt.

Siropul in preparam in urmatorul fel: zaharul (250 g) se fierbe cu jumatate pahar cu apa, vanilie, o jum de lingura zeama de lamaie si romul. Dupa ce este gata blatul, se lasa la racit, se taie in 3 si se insiropeaza bine. Intre timp pregatim crema. Batem ouale cu zaharul pudra, faina, cacaoa si ciocolata, apoi laptele fierbinte, si se fierbe pana se ingroasa. Dupa ce se raceste se amesteca cu untul frecat spuma. Se imbraca in crema.

Serviti cu placere!

Tort de ciocolata cu mure si piersici

Oanapl10 a pregatit aceasta minunata reteta de Tort de ciocolata cu mure si piersici.

Ingrediente Tort de ciocolata cu mure si piersici

-pentru blat:
6 oua
100 gr apa
100 gr ciocolata neagra
150 gr zahar
100 gr faina
20 gr cacao neagra
1 praf de sare

-pentru crema 1:
200g piersici din conserva
250g mascarpone
50ml compot de piersici
40g zahar
10g gelatina

-pentru crema 2:
400g mure
50ml apa
250 ml iaurt simplu
60g zahar
10g gelatina

-pentru crema 3:
200g ciocolata neagra
400ml frisca lichida
30g zahar pudra

-pentru ornat:
100ml frisca lichida
2 linguri de zahar pudra

Mod de preparare Tort de ciocolata cu mure si piersici

Preincalzesti cuptorul la 180 de grade si tapetezi cu hartie de copt o tava de 24 cm diametru. Faina o amesteci cu cacaoa. Torni apa fierbinte peste ciocolata si amesteci usor pana la omogenizare. Dai amestecul la rece.
Mixezi ouale cu un praf de sare si cu zaharul pana isi tripleaza volumul. Adaugi crema de ciocolata in fir subtire peste oua si continui mixarea la viteza mai mica. Opresti mixerul. Incorporezi ingredientele uscate usor, cu o spatula, cu miscari de jos in sus.
Torni compozitia in tava si coci blatul timp de 30-35 de minute, pana cand trece testul cu scobitoarea. Dupa ce s-a racit complet tai blatul in trei discuri.


Pentru prima crema, pasezi piersicile si mixezi crema mascarpone cu zaharul pudra.

Hidratezi gelatina in 50 ml de compot pentru 10 minute, apoi o incalzesti pe baie de aburi si o adaugi peste piersici si amesteci usor pana se omogenizeaza. Adaugi piersicile peste crema mascarpone si amesteci usor pana se omogenizeaza compozitia.
Asezi primul blat pe un platou si pui in jurul lui inelul reglabil pentru tort. Torni compozitia si asezi al doilea blat deasupra si introduci tortul in frigider.
Pentru a doua crema, pui murele la fiert cu apa si 2 linguri de zahar si lasi sa fiarba 10 minute. Dupa ce s-a racit pisezi murea cu ajutorul unei furculite apoi o strecori, pentru a scapa de seminte.
Mixezi iaurtul cu zaharul pudra.

Hidratezi gelatina in 50 ml de apa rece pentru 10 minute, apoi o incalzesti pe baie de aburi si amesteci usor pana se omogenizeaza. Amesteci gelatina cu crema de mure si o adaugi peste iaurt si apoi amesteci usor pana se omogenizeaza compozitia.

Torni crema peste al doilea blat, asezi ultimul blat deasupra si dai tortul la frigider.

Pentru a treia crema, incalzesti frisca lichida pana aproape de punctul de fierbere. Opresti focul si adaugi ciocolata rupta bucatele. Dupa un minut amesteci bine si vei obtine o crema fina. O lasi sa se raceasca complet. Eu am lasat crema la frigider peste noapte. Mixezi crema de ciocolata si apoi o amesteci cu frisca lichida mixata cu zaharul pudra.Treci pe marginile formei de jur imprejur un cutit bine ascutit trecut prin apa fierbinte. Desprinzi apoi inelul din jurul tortului. Imbraci tortul cu crema de ciocolata.

Incalzesti 50ml de frisca lichida pana aproape de punctul de fierbere. Opresti focul si adaugi ciocolata rupta bucatele. Dupa un minut amesteci bine si vei obtine o crema fina. Dupa ce se racoreste putin o pui intr-o punga, ii tai un colt si ornezi tortul.
Bati 50ml de frisca lichida cu zaharul pudra pana se intareste si ornezi tortul.

Tort de ciocolata

 Vendy ne incanta cu un apetisant Tort de ciocolata.

Aceasta reteta este foarte usor de pregatit.

In schimb, avem nevoie de timp pentru a astepta sa se intareasca fiecare strat de ciocolata. Pentru primul strat, gelatina (10 g) se pune la inmuiat impreuna cu 100 ml apa. Punem pe foc o cratita in care turnam 250 ml lapte. Peste el adaugam ciocolata alba rupta in bucati mai mici si amestecam pana la omogenizare. Adaugam apoi smantana si amestecam continuu. Compozitia se amesteca, insa nu se fierbe. Se aduce pana la punctul de fierbere. Se ia cratita de pe foc si se lasa la racit aproximativ 5 minute.

Se adauga apoi gelatina (care a fost dizolvata in apa) si se amesteca bine.

Se toarna compozitia intr-o forma. Eu am folosit o forma cu dimensiunea de 20 cm in diametru si 15 cm inaltime.Puteti sa folositi o forma cu dimensiuni mai mari decat cele date de mine. Eu am avut compozitie mai multa si am mai pus intr-o forma mai mica. Se acopera forma cu o folie de aluminiu si se pune la frigider pentru aproximativ 2-3 ore. Cand au trecut aproximativ 2 ore ne apucam de preparat stratul 2. Se repeta aceiasi pasi ca la stratul 1 numai ca in loc de ciocolata alba punem ciocolata cu lapte.

Scoatem forma cu compozitia alba din frigider si turnam stratul 2 peste stratul 1. Punem forma la frigider pentru inca 2-3 ore. Cat timp sta la frigider compozitia ne ocupam de stratul 3. Se repeta operatiunile de la stratul 1 si 2, numai ca se pune ciocolata neagra. Se pune si compozitia 3 peste 2 si se mai lasa la frigider 2 ore. Se scoate forma cu compozitie, se acopera cu o farfurie si se rastoarna. Eu l-am ornat deasupra cu fructe insa il puteti lasa si neornat.

Tort de ciocolata cu crema de iaurt si capsune

 

Iata o noua reteta trimisa de Veronica22: Tort de ciocolata cu crema de iaurt si capsune .

Ingrediente Tort de ciocolata cu crema de iaurt si capsune

Blat: 4 oua, 100 gr ciocolata, 2 linguri faina, 2 linguri amidon, 3 linguri cacao, 1 praf de copt, 1 esenta de rom, 60 gr de zahar.
Crema: 900 gr iaurt, 300 gr frisca, 250 gr zahar, 2 plicuri gelatina (20 gr), 1 kg capsune proaspete.
Crema de ciocolata: 200 gr ciocolata, 250 frisca lichida.

Mod de preparare Tort de ciocolata cu crema de iaurt si capsune

Blat:
Galbenusurile se freaca spuma cu zaharul, se adauga ciocolata topita si esenta de rom. Incorporam apoi faina, cacaoa si amidonul impreuna cu praful de copt. La final amestecam in compozitie si albusurile batute spuma.
Se pune intr-o forma rotunda cu diametrul de 30 cm si se coace 40 min la foc mic.

Crema de iaurt:
Iaurtul se amesteca cu zahrul si gelatina hidratata si apoi topita.
Frisca se bate si apoi se adauga iaurtul si apoi fructele (eu am lasat capsunele intregi pentru ca nu erau foarte mari).
In jurul blatului se pune inelul de la forma de copt, se toarna crema in forma peste blat si se lasa la rece 4 ore.

Crema de ciocolata:

Frisca lichida se pune pe foc, adaugam ciocolata maruntita si lasam pana se topeste toata ciocolata amestecand usor tot timpul. Luam de pe foc si lasam la temperatura camerei sa se racoreasca cateva ore.

Dupa ce tortul a stata la frigider macar 4 ore turnam crema peste crema de iaurt si intindem uniform pe toata suprafata.
Dam din nou la frigider cel putin 4 ore.

Tort cu jeleu de ciocolata si de fructe

 

  •  
  •  
 Privatelaura ne incanta cu o reteta delicioasa de Tort cu jeleu de ciocolata si de fructe.

Ingrediente Tort cu jeleu de ciocolata si de fructe

– 400 gr smantana grasa
– 200 gr ciocolata alba
– 200 gr ciocolata neagra
– 1 cana cafea naturala
– 2 pachete biscuiti oreo
– 1 cub mic unt (20-30 gr)
– 400 gr ciocolata cu lapte
– 200 ml suc proaspat de portocale
– 100 ml apa rece
– 100 ml suc sfecla rosie
– 200 gr mure +zmeura
– 4 linguri zahar alb
– 1 cub unt ( 50 gr)
– 1 canita lapte ( 150 ml)
– 2 pliculete gelatina ( 20 gr)

Mod de preparare Tort cu jeleu de ciocolata si de fructe

Mai intai de toate, pregatim ingredientele la indemana si formele in care vom pune desertul.
Eu am folosit doua forme de mini tort si trei cupe de sticla.
Hidratam 1 plic de gelatina in apa rece si alt plic in sucul de sfecla. Maruntim biscuitii la robot. Topim untul in cuptor si apoi il turnam peste biscuiti. Amestecam bine si obtinem o compozitie densa, lipicioasa. Punem compozitia de biscuiti in forma/formele pregatire si presam bine cu o lingura metalica pana formam o baza cu nivel egal. Punem la copt in cuptor, la foc iute, aproximativ 5 minute. Apoi, scoatem si lasam la racit.

Intr-un vas, punem pe foc, 200 gr smantana, lasam pana cand incepe sa fiarba si punem peste ea ciocolata alba rupta in bucati. Dam vasul de pe foc si amestecam in continuu pana se topeste ciocolata si devine vascoasa. Adaugam jumatate din gelatina hidratata in apa si amestecam pana se dizolva. La sfarsit adaugam sucul de portocale si amestecam. Turnam un strat aproximativ egal cu cel de biscuiti in forma/forme.

Dam la frigider sau daca vreti sa se intareasca mai repede, puneti in congelator.

In alt vas, punem pe foc, 200 gr de smantana, lasam pana cand incepe sa fiarba si punem peste ea 200 gr de ciocolata neagra. Dam vasul de pe foc, si amestecam in continuuu pana se topeste ciocolata. Adaugam jumatate din gelatina hidratata in apa si amestecam pana se topeste. Adaugam cafeaua si omogenizam. Lasam un pic sa se raceasca, apoi scoatem formele din frigider sau congelator si cu ajutorul unei linguri, turnam din compozitie peste stratul alb. Nu turnati direct din vas pentru ca e posibil sa se amestece compozitiile. Dam din nou la rece.
Intr-un vas, punem fructele, adaugam 1 cana apa si le blenduim. Strecuram sucul obtinut si il punem intr-un vas pe foc. Adaugam 4 linguri de zahar alb si lasam pana se topeste zaharul. Dam deoparte si adaugam restul de gelatina hidratat in suc de sfecla.

Amestecam pana se topeste gelatina si lasam un pic la racit.

Scoatem formele de la rece,cu o lingura turnam din compozitia de fructe peste stratul negru si dam din nou la rece.
Topim 400 gr de ciocolata cu lapte, adaugam o cana cu lapte si un cub de unt si amestecam pana obtinem o compozitie omogena. Adaugam restul de gelatina hidratat in suc de sfecla si amestecam pana se topeste. Lasam un pic la racit.
Scoatem formele de la rece, desfacem peretii, scoatem deserturile si le asezam pe un grilaj sau pe un tocator de lemn. Cu o lingura, incepem sa turnam glazura de ciocolata, pana imbracam totul. Nu incercati sa o nivelati ulterior cu un cutit sau o spatula fiindca veti lasa urme.

Dam la rece si apoi ornam dupa bunul plac. Eu am ales sa fac o bordura de inimioare din ciocolata si am pudrat un pic de cacao.
Are o textura cremoasa, ciocolatoasa, si ofera o explozie de arome: cafea, portocala, fructe de padure.

Tort cu crema de ciocolata

 

 Veronica22 a pregatit cu aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de ciocolata.

Ingrediente Tort cu crema de ciocolata

Blat:
10 oua
10 linguri apa
10 linguri zahar
20 linguri faina
1 lingura praf de copt

Crema:
200 gr ciocolata menaj neagra
200 gr ciocolata Nestle dessert
500 ml frisca lichida

Glazura
200 gr ciocolata Nestle dessert
70 ml frisca lichida

Sirop:
400 ml apa
150 gr zahar
2 linguri esenta de rom

Mod de preparare Tort cu crema de ciocolata

Albusurile impreuna cu apa se bat spuma.Adaugam in continuare zaharul si apoi galbenusurile.Cand zaharul este topit renuntam la mixer si incorporam faina impreuna cu praful de copt amestecand usor cu o lingura.
Compozitia se pune in forma de copt tapetata cu hartie de copt.
Eu am folosit o cratita cu diametru de 24 cm si mai inalta.
Dupa coacere blatul se lasa la racit.Se taie in cinci felii egale.

Crema:
Ciocolata maruntita se pune intr-o cratita.Adaugam frisca si lasam pe foc amestecand continuu pana se topeste toata ciocolata.
Lasam cateva ore la frigider pana cand crema se intareste.Mixam crema inainte de umplerea tortului.
Insiropam fiecare felie de blat si intindem crema in strat uniform.
Pe margine am acoperit tortul cu crema.Deasupra am turnat ciocolata topita impreuna cu frisca si am lasat sa curga pe margini.
Am decorat cu frunzulite din pasta de zahar.

Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

 

  • Oanapl10 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed.

Ingrediente Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

– pentru blat:
150 g unt
100 g ciocolată neagră 50% cacao
3 ouă mari
50 ml smântână
50 ml lapte
100 g zahăr
80 g făină
50 g nuci măcinate
1/2 linguriță scorțișoară
20 g cacao
1 praf de sare
1 linguriță esență de vanilie

-pentru cremă de piersici:

400 g piersici din compot + 6 jumătăți de piersici (2 borcane de compot)
10 g gelatină + 50 ml apă
250 g crema de branza
60 g zahăr
50g ciocolată albă + 50 ml frișcă lichidă
150 ml frișcă lichidă
100 g smântână pentru frișcă
esență de vanilie

-pentru glazură:
100g ciocolată neagră
100ml frișcă lichidă
1 linguriță unt

-pentru decor:
piersici din compot
physalis

Mod de preparare Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

Blatul:
Topești ciocolata împreună cu untul pe foc mic. Amesteci pentru a omogeniza compoziția. Când amestecul e complet omogen oprești focul. Adaugi esența de vanilie, zahărul măcinat și amesteci din nou. Lași crema deoparte.
Într-un alt vas amesteci făina cu nucile, cacaoa, un vârf cuțit de sare și o jumătate de linguriță de scorțișoară și amesteci ușor.
Separi ouăle. Gălbenușurile le pui în crema de ciocolată. Amesteci din nou în crema de ciocolată apoi adaugă și ingredientele uscate pe care le încorporezi cu grijă. Adaugi smântâna și laptele și amesteci după fiecare.
Albușurile le bați spumă tare cu un praf de sare apoi le încorporezi în crema de ciocolată cu mișcări de jos în sus.
Preîncălzești cuptorul la foc mediu ( 180 de grade ) și tapetezi cu hârtie de copt fundul unei tăvi (cu diametru de 23cm) și ungi pereții cu unt. Torni compoziția în tavă și nivelezi. Coci blatul timp de 25-30 de minute. Oprești focul și o mai lași 5 minute în cuptor apoi scoți tava pe un grătar la răcit.

Crema:

Încălzești 50ml de frișcă lichidă până aproape de punctul de fierbere. Oprești focul și adaugi ciocolata albă ruptă bucățele și amesteci bine. O lași să se răcească complet. Mixezi 150 ml frișcă lichidă cu 100 g smântână pentru frișcă, apoi adaugi ciocolata răcită și mixezi. Adaugi zahărul pudră și mascarpone și mixezi apoi adaugi piureul de piersici și omogenizezi.
Hidratezi gelatina în 50 ml de apă rece pentru 10 minute, apoi o încălzesti pe baie de aburi și amesteci ușor până se omogenizează. O lași să se răcească puțin și o amesteci cu crema de piersici.
După ce blatul s-a răcit complet îl tai în două pe orizontală și așezi unul din blaturi pe platou în interiorul unui inel, torni câteva linguri de cremă și le întinzi peste blat apoi așezi jumătățile de piersici și torni cremă cât să acoperi piersicile. Așezi deasupra cel de-al doilea blat și torni restul cremei și nivelezi. Lasi tortul în frigider pentru 2-3 ore sau peste noapte.
Înainte de a desface inelul treci cu grijă de jur-imprejur cu un cuțit pentru a dezlipi marginile.
Pentru glazura de ciocolată încălzesti frișca lichidă până aproape de punctul de fierbere. Oprești focul și adaugi ciocolata neagră ruptă bucățele și untul și amesteci bine. O lași să se răcească și torni peste tort întinzând crema cu o spatulă și acoperindu-l în totalitate.
Ornezi după imaginație. Eu am folosit o jumătate de piersică tăiată felii și câteva fructe physalis.

Tort cu ciocolata si caise

Anisoara 67 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu ciocolata si caise.

Ingrediente Tort cu ciocolata si caise

blat(forma cu diametrul 20 cm);200 g ciocolata,4 oua,150 g zahar,100 g unt moale,130 g faina,un praf de sare,o lingurita de praf de copt
umplutura;5 linguri de gem de caise ,50 g unt
pentru decor 5 caise nu foarte coapte,100 g ciocolata topita,frisca

Mod de preparare Tort cu ciocolata si caise

Se topeste ciocolata si se incorporeaza cate putin ,untul.Se lasa sa se raceasca.Se mixeaza albusurile cu un praf de sarea apoi cu zaharul pana se intareste.Se freaca galbenusurile apoi se incorporeaza in bezea,la fel si ciocolata topita si racita.
Se amesteca faina cu praful de copt apoi se adauga in amestec.se toarna aluatul in forma circulara de tort tapetata cu hartie pentru copt si se da la copt in cuptorul preincalzit ,la foc mediu,ccca 30 minute.Ultimele 10 minute se dau la foc mic.
Se lasa blatul sa se raceasca bine apoi se taie pe orizontal in 3 discuri egale ca grosime.
Se spala caisele,se rup in cate 2 jumatati,se indepatreaza samburii.Se pune la clocotit o cana de apa .Se scufunda jumatatile de caise in apa clocotita cca 5 minute apoi se strecoara si se trec sub jet de apa rece.Se indepatreaza pielita de pe caise apoi se trec prin ciocolata topita si se dau 5-10 minute la rece
Gemul de caise se mixeaza cu untul moale apoi se unge fiecare disc cu un strat uniform,asezandu-se una peste alta.Se toarna deasupra ciocolata topita ramasa si se decoreaza cu frisca si jumatati de caise trase in ciocolata.Se lasa la rece o ora inante de a-l portiona.Acest blat de tort nu mai trebuie insiropat fiind un blat pufos si sfaramicios,avand un gust divin de ciocolata.
Pofta buna!

Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

 

Oanapl10 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata.

Ingrediente Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

200 g unt
150 g zahar
4 oua
1/2 lingurita scortisoara pudra
1 varf cutit coaja de lamaie rasa
100 g faina
2 lingurite praf de copt
200 g nuci macinate
1 plic zahar vanilat

-pentru crema de piersici:
200g iaurt simplu
70g zahar pudra
200g piersici din compot
100ml frisca lichida
50ml apa rece
1 plic gelatina
O piersica din compot

-pentru crema de ciocolata:
250 g mascarpone
200g ciocolata neagra
50 g zahar
400 g frisca lichida

-pentru decor:
80 g ciocolata amaruie

Mod de preparare Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

Bati untul moale lasat la temperatura camerei, impreuna cu zaharul, pana obtii o crema spumoasa, dupa care adaugi ouale, unul cate unul. Inglobezi scortisoara si esenta de lamaie, apoi faina amestecata cu praful de copt si nucile macinate si amesteci usor, cu o spatula.
Ungi cu unt o forma de tort, torni compozitia, nivelezi si dai la cuptor sa se coaca pentru aproximativ 50 de minute, la 180 de grade C. Scoti blatul si il lasi sa se raceasca complet, apoi il tai in doua.
Intre timp mixezi iaurtul impreuna zaharul, apoi adaugi piersicile facute piure (cu ajutorul unui mixer vertical).

Hidratezi gelatina in 50 ml apa rece pentru 10 minute, apoi o incalzesti pe baie de aburi si amesteci usor pana se omogenizeaza. O lasi sa se raceasca putin si o amesteci cu crema de piersici.
Mixezi frisca lichida si o adaugi peste crema si amesteci usor pana cand se omogenizeaza compozitia. Adaugi piersica taiata cubulete si amesteci usor.
Pui unul din blaturi pe platou in interiorul unui inel, torni crema si asezi cel de-al doilea. Lasi tortul in frigider pentru 1-2 ore sau peste noapte.


Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur-imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.

Pentru crema de ciocolata incalzesti frisca lichida pana aproape de punctul de fierbere. Opresti focul si adaugi ciocolata rupta bucatele. Dupa un minut amesteci bine si vei obtine o crema fina. O lasi sa se raceasca complet. Mixezi crema de ciocolata si apoi o amesteci cu crema mascarpone mixata cu zaharul pudra.
Mixezi frisca lichida ramasa si o adaugi peste crema de ciocolata si amesteci / mixezi pana cand se omogenizeaza compozitia.
Imbraci tortul cu 2/3 din crema de ciocolata, iar cu restul cremei il ornezi dupa imaginatie.

Masori o fasie de hartie de copt, lunga si lata cat sa acopere marginea tortului. Pui ciocolata (topita pe baie de aburi) intr-un posh la care s-a atasat un varf rotund si subtire (eu am folosit o punga la care i-am taiat varful) si decorezi fasia dupa plac. Infasori hartia de copt in jurul tortului si il dai la rece cateva minute, pana se intareste ciocolata, apoi cu grija inlaturi hartia de copt.

Mai multe retete delicioase de tort de ciocolata gasesti aici.

foto: Pixabay.com

Exit mobile version