Mulți dintre noi considerăm vacanța ocazia de a ne face toate poftele culinare, motiv pentru care, de cele mai multe ori, concediul se termină și cu câteva kilograme în plus.
Pentru a nu ajunge la această situație, nutriționistul Gianluca Mech ne oferă câteva trucuri care ne ajută să fim și cumpătați, dar să ne și bucurăm de zilele de vacanță.
„Cu siguranță pentru mulți oameni experiențele culinare reprezintă o parte importantă a vacanțelor. Dar asta nu înseamnă să ne suprasolicităm organismal cu alimente nesănătoase care nu doar ne îngrașă, ci și ne pot provoca probleme de sănătate. Indiferent de destinație, există alternative din care putem alege astfel încât silueta să nu aibă prea mult de suferit și să nu riscăm, din cauză că mâncăm prea mult și ce nu trebuie, să ne stricăm vacanța.
Putem de exemplu mânca multe legume, pește și carne albă. Acestea sunt variante perfecte pentru a mânca foarte bine fără să facem greșeli. Atunci când vrem să trișăm, să mâncăm un desert, trebuie neapărat să mâncăm și fibre înainte. Să nu înlocuim mâncarea adevărată cu desertul!”, spune nutriționistul Gianluca Mech.
Atenție ce mănânci în aeroport și în avion
„Ajungem în aeroport, de cele mai multe ori, dimineața, când nici nu am apucat să luăm micul dejun. Suntem stresați și flămânzi, astfel că suntem tentați să mâncăm ce e mai nesănătos: produse de patisserie sau dulciuri. Putem pleca la drum incluzând în bagaj alternative mai sănătoase: o mână de nuci, migdale sau o gustare ambalată precum cele din linia mea, Tisanoreica: gustări sărate cum ar fi biscuiții cu rozmarin (T-Smech), sau gustări dulci Glycemic Firendly, cum ar fi biscuiții cu diferite arome sau batoanele ușor de luat în bagaj. Nu au multe calorii, nu conțin zahăr și le putem mânca fără să ne simțim apoi vinovați”, adaugă Gianluca Mech.
Citeste si: 5 schimbari alimentare pentru a evita balonarea in vacanta
Evită minibarul de la hotel
„Încearcă să eviți minibarul din camera de hotel care este tot timpul încărcat de gustări nesănătoase, excesiv de bogate în zahăr și sare. Poți să apelezi la gustările sănătoase pe care le-am menționat anterior și care sunt simplu de pus în bagaj sau poți să mergi într-o piață locală și să îți cumperi fructe și legume proaspete de sezon. Asta poate fi o experiență în sine, să simți pe pielea ta cum trăiesc localnicii din destinația aleasă. În plus, vei găsi acolo niște variante sănătoase pe care să le savurezi între mese”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.
Nu sări peste micul dejun
„Auzim adesea că e important să ne începem ziua cu un mic dejun sățios. Este adevărat, mai ales că atunci când suntem în vacanță, hotelurile oferă adesea mese bogate în fiecare dimineață. Este indicat să vă treziți mai devreme pentru a prinde micul dejun. Alegem de acolo spre exemplu omletă, salată, pâine integrală, fructe, iaurt, dar încercăm să evităm prăjelile și mezelurile, spre exemplu. Un mic dejun bogat și sănătos ne va ajuta să ne simțim plini de energie și sătui până în a doua parte a zilei”, declară nutriționistul Gianluca Mech.
Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști, la nivel international sfaturile sale fiind urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi. Produsele celebre din dieta sa fito-ketogenică, precum și cele din gama Decottopia sunt disponibile în România pe www.gianlucamech.com.ro.