Sfinții Constantin și Elena. În fiecare an, la 21 mai, creștinii ortodocși serbează ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. În calendarul popular, această sărbătoare este cunoscută ca și Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Bătrânii spun că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Cunoscuți drept cei care au dat libertatea creștinismului, cei doi împărați Constantin și Elena au devenit adevărați protectori ai creștinilor. În timpul domniei sale, Împăratul Constantin a adoptat o serie de măsuri în favoarea Bisericii și a preoților. Iar despre mama lui, Împărăteasa Elena, se spune că și-ar fi eliberat sclavii și i-ar fi ajutat pe creștinii persecutați.
De numele Împăratului Constantin este legat și Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Paștele să fie sărbătorit în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară.
În unele zone, de ziua Sfinților Constantin și Elena, se practică o serie de obiceiuri, pornite din superstiții populare. Agricultorii nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. Se mai spune, de asemenea, că cine plantează porumb, ovăz și mei după Constantin și Elena, acestea se vor usca. Viticultorii cred că dacă lucrează în vie de ziua Sfinților Constantin și Elena, graurii le vor mânca recolta.
Ciobanii stabilesc în ziua de Constantin și Elena cine le va fi șef și unde își vor amplasa stânele. De asemenea, ei fac un foc mare prin care trec oile pentru a le feri de pericole, cât timp vor fi în stână.
Pentru a feri gospodăria de rele, femeile stropesc peste tot cu agheasmă și dau cu tămâie.
Rugăciunea întâi către Sfinții Constantin și Elena
Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la preacurata Lui Maică și pururea Fecioara Maria, ca și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!
Rugăciunea a doua către Sfinții Constantin și Elena
Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei ce sunteți mai cinstiți decât toți împărații, aleșii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Dați-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteți mijlocitori Sfintei Treimi și puteți să ne ajutați nouă. Auziți-ne și pe noi acum, alungați de la noi necazurile și nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viață și vindecați neputințele noastre, tămăduiți bolile noastre, potoliți răutatea noastră, izgoniți pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți. Dați-ne nouă ca în pace și în liniște să trăim; ajutați-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceți milă cu noi acum, când cu frică și cu umilință zicem către voi așa: Bucurați-vă, părinții creștinilor. Amin!
Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena
Troparul Sfinților împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, glasul al 8-lea:
Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale a pus-o. Pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
Condacul 1
Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut și biruința semnului Domnului bine ți-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toți vrăjmașii i-ai biruit, acum și nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucurați-vă, părinții creștinilor!
Icosul 1
Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ție acestea:
Bucură-te, al creștinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ție S-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenție, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;
Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toți vrăjmașii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu știrea și voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ție sfinții mai-marii apostolilor ți s-au arătat;
Bucură-te, că prin învățătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte împărate Constantin!
Condacul al 2-lea
Văzându-te singur că ești lepros cu trupul și cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creștinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ți-a trimis pe Sfinții Apostoli să te mângâie și ți-a spus ce să faci ca să fii sănătos și, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Pe împărăteasa Elena cea preacinstită, pe maica împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toți dreptcredincioșii creștini, împreună cu monahii și monahiile, și să o lăudăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, că ești născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că ești maica Sfântului împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sârguință și cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viață făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: „Bucură-te, lemn fericit”;
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare și preafrumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că „Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creștinilor ne ești ca o maică;
Bucură-te, Sfântă împărăteasă Elena!
Condacul al 3-lea
Preacinstită împărăteasă, noi credincioșii, împreună cu clerul și cu toți monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum și nouă, păcătoșilor, grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnitor fiind la împărăția cea de sus, fericite împărate Constantin, Împăratului și Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ție așa:
Bucură-te, că în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca niște solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că, în haine albe îmbrăcându-te, împărat creștin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit și creștini să se numească;
Bucură-te, că tu capiștile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe Sfânta maică Elena cu multă cinste și avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împărați cel dintâi creștin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creștini s-au făcut;
Bucură-te, că și noi, clerul mirean și călugăresc, deși păcătoși fiind, îți cântăm laude și măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte împărate Constantin!
Condacul al 4-lea
Pomenirea binecredinciosului împărat Constantin, ca niște mir de mult preț, astăzi a răsărit, căci pe Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ție, celei după vrednicie și cu credință următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru buna cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creștinilor, cu bucurie îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumusețat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o ții;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii celei de viață făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că și sfintelor piroane de pe Cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreapta credință lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viața ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creștine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli și de blândețe, aproape de sfârșitul vieții ai ajuns;
Bucură-te, că bineplăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viața aceasta la viața cea veșnică;
Bucură-te, Sfântă împărăteasă Elena!
Condacul al 5-lea
Cu mare râvnă te-ai străduit, Sfinte împărate Constantin, să răspândești creștinismul în tot imperiul tău, precum și în toată lumea; drept aceea multe și drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârșit acest act creștinesc, precum și de a curăți diferitele eresuri ce odată cu creștinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credințe; pentru aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ai adunat, preafericite împărate Constantin, sobor de părinți de Dumnezeu purtători și, printr-înșii, inimile tuturor celor înviforați de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îți aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinți părinți cu porunca ta în Niceea s-a adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credința cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas rușinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creștinii de la tine cu dreapta credință suntem luminați;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creștinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci dușmanii ei se tânguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că, împreună cu sfânta maică ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o ții;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii adus de sfânta maică ta, împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă, fraților în Hristos, ești rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte împărate Constantin!
Condacul al 6-lea
Ca și cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, și ca și cu o hlamidă cu bunele blândeți te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumusețea bunătăților tale, cinstită Elena, cele câștigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce știe a cinsti pe cei drepți; pentru aceasta, noi îți cântăm ție:
Bucură-te, cea al cărei sfânt suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea preastrălucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvântul și preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;
Bucură-te, că locașurile cele preafrumoase ale sfinților le-ai cercetat;
Bucură-te, că și frumusețile raiului toate ți le-a arătat;
Bucură-te, că de cele pe care ochiul omenesc nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit acum tu, luminată, te îndulcești de ele;
Bucură-te, că întru împărăția cerurilor te-ai sălășluit;
Bucură-te, Împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună ești petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhanghelii ești vorbitoare;
Bucură-te, că împreună cu îngerii cânți lui Dumnezeu cântare;
Bucură-te, că și noi, nevrednicii, îți cântăm cântare veselitoare;
Bucură-te, Sfântă împărăteasă Elena!
Citeste continuarea aici.
Video ACATIST Sfintii Constantin si Elena
foto: Captura youtube.com
