Pentru prima dată în istoria sa, PetExpo România va avea loc în Pavilionul Central din cadrul Romexpo, în perioada 16-17 martie. Mai mare, mai diversificat, mai spectaculos!
Expozanți din România, dar și de peste hotare, vor veni la PetExpo să lanseze produse noi și să își prezinte ofertele într-un spațiu amenajat special pentru ca vizitatorii să poată veni însoțiți de animalele de companie.
Participanții la târg vor avea ocazia să aleagă cele mai potrivite servicii și produse pentru animalul lor de companie, la prețuri de importator sau producător, cu reduceri substanțiale oferite doar pe perioada târgului. De la accesorii lucrate manual la dispozitive automate, de la diete speciale și suplimente la produse pentru curățenie special concepute pentru locuințele cu animăluțe, de la articole de îngrijire și înfrumusețare, la servicii de dresaj, pet sitting sau piscine pentru căței.
Ediția din acest an se va axa pe șase domenii de interes pentru participanți:
• Nutriție – Expozanții vor fi prezenți cu produse de nutriție pentru câini, pisici, pești și alte animale mici la prețuri cu discount.
• Frumusețe – Cei mai importanți reprezentanți din domeniul cosmeticii pentru animale vor veni cu cele mai bune oferte atât pentru public cât și pentru cabinetele veterinare. Mai mult, la Beauty Salon, animaluțele vor beneficia, gratuit, de servicii de toaletare. Și apoi sunt așteptați la Photo Studio pentru o ședință foto gratuită!
• Sănătate – Produsele veterinare și suplimentele esențiale pentru animaluțe sănătoase vor avea prețuri speciale pe perioada expoziției.
• Entertainment – În premieră la PetExpo 2024 va avea loc Dog Fashion Show, unde stilul și topmodelele patrupede fac din Arena PetExpo un podium râvnit și de cele mai faimoase manechine. Bineînțeles, nu vor lipsi și celelalte evenimente dedicate iubitorilor de animale: concursuri cu premii, demonstrații de dresaj, seminarii și o prezentare de rase românești și internaționale. În plus, sâmbăta, vizitatorii îi vor putea urmări pe cei mai talentați groomeri începători în cadrul primei competiții dedicate lor, Fresh Talents & Styles – Beginners Grooming Show
.Pe parcursul celor 2 zile de sărbătoare a animaluțelor, va avea loc și Bucharest International Betta Show 2nd Edition – cei mai impresionanți 300 de pești exotici Betta, veniți din toate colțurile lumii, se vor întrece în fața unui juriu internațional.
• Sport – Pe patrupezi îi așteaptă locuri de joacă dedicate, unde cățeii își vor putea pune în valoare abilitățile, talentul și… condiția fizică.
• Adopții – Cățeluși și pisicuțe speră ca pe 16 și 17 Martie să își găsească o casă a lor, în care să fie iubiți așa cum merită.
Prețul biletului pentru târg este de 15 RON iar copiii până în 6 ani și studenții la Facultatea de Medicină veterinară au accesul gratuit.
Elevii, pensionarii și studenții beneficiază de un cost redus al biletului, de numai 10 RON.
Bilete disponibile în rețeaua IaBilet.ro dar și fizic la eveniment.
Exclusiv online se pot achiziționa bilete de tip Full Pass pentru ca vizitatorii să se poată bucura la maxim de ambele zile de eveniment.
Programul târgului este:
Sâmbătă 16 Martie: 10:00 – 19:00
Duminică 17 Martie: 10:00 – 18:00