Împărtăşania la copii. Potrivit tradiţiilor, cei care au postit pot primi Sfânta Împărtăşanie
. Mulţi părinţi îşi duc copiii la Biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, cu prilejul diverselor sarbatori. Iată câteva sfaturi duhovniceşti despre când şi cum se dă copiilor Sfânta Împărtăşanie.Copiii, după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică. Copiii până la 5 ani, se împărtăşesc o dată la o lună (la 30 zile). În timpul împărtăşirii copiilor până la 5 ani, preotul să fie atent la mişcările şi intenţiile lor, pentru că unii copii, de frica medicamentelor, se feresc de a primi Sfânta Împărtăşanie şi dau cu mâna lovind linguriţa sau Sfântul Potir. Unii copii, scot din gură Sfânta Împărtăşanie şi o aruncă.
Citeste si: Ce nu trebuie sa faci dupa ce te impartasesti. Vezi ce este pacat sa faci
Împărtăşania la copii
Ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.
Mama care aduce pruncul în braţe la Sfânta Împărtăşanie, se recomandă să-l ţină culcat cu capul pe mâna dreaptă. Aceasta este poziţia cea mai bună pentru mâna dreaptă a preotului cu care duce linguriţa la gura copilului. Copiii care dorm în braţele mamelor şi sunt aduşi la Sfânta Împărtăşanie, mama trebuie să aibă grijă să trezească copilul înainte de a ajunge în faţa preotului.
Nu este voie să fie împărtăşiţi copiii prin somn.
Copiii sugari, după ce au fost împărtăşiţi, să aibă grijă mamele ca timp de o jumătate de oră să nu le pună biberonul în gură sau să sugă din pieptul mamei. Timpul acesta este necesar ca să înghită copilul toată Sfânta Împărtăşanie şi să lucreze, ca nu cumva să rămână pe pieptul mamei sau pe biberon Sfânta Împărtăşanie.
Copiii între 5-7 ani, se împărtăşesc la 40 zile, fără spovedanie şi fără să mănânce ceva înainte de împărtăşanie. Copiii după 7 ani, ţin post ca şi părinţii şi se spovedesc, după care se împărtăşesc. (Sursa: parinteleilarionargatu.ro)
Împărtăşania la copii. Este foarte important ca Sfânta Împărtăşanie să nu se transforme într-o procedură săptămânală, atunci când copilul se alintă sau ţipă în faţa Potirului, fără a se gândi ce face. Dacă vedeţi că fiul sau fiica se comportă astfel sau se bate cu vreun copil, să nu-i permiteţi să se apropie de Sfânta Împărtăşanie. Fie ca el să înţeleagă că nu se poate împărtăşi de fiecare dată şi oricum. Astfel, copilul va avea o atitudine mai evlavioasă faţă de Euharistie.
Mai bine să se împărtăşească mai rar decât doriţi, doar pentru a putea înţelege de ce vine la biserică.
Este foarte important ca părinţii să nu vadă primirea Împărtăşaniei ca pe o magie, lăsând în seama Domnului ceea ce pot face ei. Domnul aşteaptă de la noi să facem ceea ce putem şi trebuie să facem, inclusiv în atitudinea noastră faţă de copii. Doar acolo unde nu mai avem putere ne va ajuta harul lui Dumnezeu. După cum se spune în altă Taină a Bisericii, Cel care cele neputincioase le vindecă şi cele cu lipsă le plineşte. Dar trebuie să faci singur ceea ce-ţi stă în putere. (Sursa: eparhiaargesului.ro)
Voi mergeţi cu copiii la Biserică? I-aţi împărtăşit pe cei mici? Ce le-aţi spus despre Sfânta Împărtăşanie?Experienţa voastră le poate fi de folos şi celorlalţi părinţi.
Te mai poate interesa si: Rugaciuni pentru copii
Imagine de Henryk Niestrój de la Pixabay