Ți s-a întâmplat vreodată să simți miros de țigară, fără ca în casă să fie vreun fumător? Sau au fost momente când ți-a pâlpâit becul, fără să fie vreo fluctuație de energie electrică? Te-ai întrebat vreodată ce semnificație au aceste evenimente? Rebecca Rosen vorbește în cartea „What the Dead Have Taught Me About Living Well” („Ce m-au învățat morții despre cum să trăiești sănătos”) despre cum încearcă cei dragi, trecuți în neființă, să intre în legătură cu noi.
Iată care sunt semnele că persoane dragi, din lumea de dincolo, încearcă să te contacteze.
Monede
Spiritele pot face ca în calea noastră să apară monede. Acest lucru înseamnă că persoanele dragi trecute în lumea de dincolo te încurajează să te valorifici mai mult. Acordă mai multă atenție monedelor pe care le găsești. Vezi dacă le găsești într-un loc care îți amintește de cineva drag, vezi dacă data inscripționată pe bani are vreo semnificație aparte sau dacă este scris ceva pe bani.
Copiii
Ai observat la copii că spun ceva ce n-ar avea cum să spună, având în vedere vârsta pe care o au. Este foarte posibil ca mesajul să nu vină de la copil, ci de la o persoană decedată care îi transmite copilului la nivel intuitiv ce să-ți spună. Copiii captează foarte ușor aceste energii, fără să-și pună prea multe întrebări.
Câinele familiei
Ca și copiii mici, câinii simt energiile. Dacă îți vezi cățelul că se joacă cu ceva sau cineva invizibil, este foarte posibil ca acesta să fi recunoscut spiritul unei persoane dragi care nu mai este.
Citește și: Ce înseamnă dacă te trezești noaptea la aceeași oră
Miros de țigară
Ai observat în casă un puternic miros de țigară sau de parfum, fără ca cineva să fumeze sau să se fi dat cu apă de colonie? Sau poate simți o aromă puternică de la un fel de mâncare preferat de tine sau de cineva drag. Mirosul poate fi specific cuiva drag, trecut în neființă, care încearcă să te contacteze.
Pâlpâirea becului
Spiritele sunt și ele o formă de electricitate, ca și becurile. Ți se pare că îți pâlpâie un bec, sunt turbulențe la frecvențele radio sau TV? Consideră că cineva trecut în neființă tocmai te-a salutat.
Cântec de dragoste
Cei dragi plecați în lumea de dincolo te pot ghida prin mesaje precum versurile unui cântec de dragoste sau orice altă melodie pe care o asociezi cu ei.
Vise de noapte
Spiritele încearcă să comunice cu noi și prin vise, pentru că este o perioadă în care mintea nu lucrează ca să pună la îndoială existența lor.
Nu rata nici: Ce înseamnă când te visezi mireasă. Mesaje ascunse pe care trebuie să le știi
Reclame
Mai poți primi răspunsuri la unele întrebări de la persoanele trecute în neființă. Trebuie să fii atent la semne precum mesajele de pe afișele publicitare, nume de străzi, nume de magazine, pe flyere.
Formațiuni pe cer
Dacă ai cerut ghidare de la cineva drag trecut în neființă și imediat ai văzut un curcubeu sau alte formațiuni pe cer, înseamnă că mesajul tău a ajuns unde trebuie, iar tu ești conectat la iubirea divină și trebuie să înțelegi că nu ești singur.
Sursa: oprah.com
