Sfatulparintilor.ro

7 LUNI cu Marte în Gemeni. La ce sa fim atenți până în martie 2023? Sfaturile astrologilor!

7 LUNI cu Marte în Gemeni

Planeta acțiunii, ambiției și dorinței s-a mutat într-un nou loc pe cer, începând din 20 august 2022. Va rămâne aici până în 25 martie 2023, pentru a ne introduce în lumea extrovertita, inteligenta si agitată a Gemenilor. Marte rămâne de obicei în fiecare semn zodiacal aproximativ două luni, dar pentru că planeta va retrograda în 30 octombrie, va fi în Gemeni nu mai putin de 7 luni.

Marte în Gemeni – puterea cuvintelor

Narayana Montúfar, astrolog pentru Astrology.com, numește acest tranzit unul dintre cele mai importante cărora trebuie să le acordăm atenție în timp ce ne îndreptăm spre finalul anului 2022. Fără prea multă presiune, totuși. ” Marte este planeta impulsului, a ambiției, a furiei și a poftei sexuale. Este planeta care ne scoate din pat în fiecare dimineață și ne dă energie.

În Gemeni, Marte se exprimă prin intelect, precum și prin cuvintele rostite și scrise. Sub această combinație planetă-semn, mintea devine incredibil de activă și de dornică de stimulare. Iar cuvintele noastre au o putere incredibilă”, explică Montúfar. Această energie poate fi atât pozitivă, cât și negativă – cuvintele pot fi folosite ca arme, dar pot fi și mânuite pentru totdeauna. Doar asigurați-vă că vă alegeți bătăliile cu înțelepciune.

Citește și: Horoscop Marte în Gemeni 20 august 2022 – 25 martie 2023. Cum să ne gestionam impulsurile timp de 7 luni

Marte în Gemeni – reversul medaliei

Vom simți o atracție de a ne exprima părerile, iar astrologul Leslie Hale spune că „comunicarea noastră cu ceilalți va fi în centrul atenției  în următoarele șapte luni și va fi cel mai mare atu al nostru. Dar poate fi și cea mai mare problemă, dacă nu conștientizăm semnele de avertizare. „Cu o anumită înțelegere a modului în care funcționează semnul, poate fi o perioadă de entuziasm, idei strălucitoare și o perioadă de timp revigorantă, dacă nu chiar distractivă.

Ideile inteligente te vor atrage în acest moment, la fel ca oamenii și locurile eclectice. Vei fi mai interesat să faci contacte și conexiuni și să încerci noi moduri de a aborda lucrurile, chiar și oamenii pe care îi cunoști acum”, spune Hale. Tema acestui tranzit este libertatea – cu cuvintele și ideile tale, desigur, dar și cu modul în care vei dori să te simți.

Marte în Gemeni – cuatratură cu Venus în Fecioară

Marchează în calendar ziua de 16 septembrie, când Venus în Fecioară formează o cuadratură tensionată cu Marte în Gemeni. „S-ar putea să fim forțați să ne confruntăm cu valorile și pe cine sau ce urmărim. Sunt aliniate toate acestea? Relațiile noastre sunt înrădăcinate în realitate și ne ajută să ne împlinim visurile noastre? Sau ne rețin într-un fel?”, explică astrologul Stephanie Campos.  

Te mai poate interesa si: Marte in Gemeni 2022: 20 august 2022 – 25 martie 2023. 7 LUNI de analize intense, de confuzie si de oportunitati! Ce avem de facut?

Marte retrograd în Gemeni: 30 octombrie 2022 – 12 ianuarie 2023

Marte își va începe retrogradul în Gemeni pe 30 octombrie și se va termina pe 12 ianuarie 2023, ceea ce face ca lucrurile să devină puțin mai agitate. „Mânia ascunsă care s-a acumulat în interior va ieși la suprafață și va avea ca rezultat o lovitură aspră a limbii. De aici și până la apariția unor conflicte nu este decât un pas. De aceea este foarte important să te gândești bine înainte de a spune orice”, spune astrologul Lisa Stardust.

La rândul său, Iva Naskova, astrolog la Nebula app, explică faptul că este foarte important să acorzi o atenție sporită comunicării, pentru a evita intrepretarea greșită a unor mesaje. ” „De asemenea, tentația de a bârfi despre alți oameni tinde să crească în acest timp și, după cum știm cu toții, răspândirea unor informații false despre oameni poate ajunge să rănească sentimentele tale sau ale altcuiva”, spune ea. În timp ce bârfa inofensivă este o modalitate prin care deseori ne conectăm cu ceilalți (și ne distram, să recunoaștem), vine un moment în care această discuție poate fi rău intenționată, iar acest retrograd nu va face decât să amplifice repercusiunile acesteia. Fii respectuos, fii deschis la minte și fii conștient de greutatea pe care o au cuvintele tale.

Deși avem o călătorie lungă cu acest tranzit astrologic, nu este nimic cu care să nu ne fi întâlnit până acum și pe care să nu-l fi depășit într-un final. Acțiunile noastre vor fi conduse de ideile și informațiile noastre, așa că asigură-te că îți valorifici energia creativă și îți stimulezi mintea. Nu se știe niciodată ce vei ajunge să creezi.

sursa: refinery29.com

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version