Sfatulparintilor.ro

11 sfaturi pentru o nastere naturala cat mai usoara

sfaturi pentru o nastere naturala cat mai usoara

Toate gravidutele viseaza la o nastere usoara, care sa decurga cat mai lin, cu un travaliu scurt si, daca se poate, nedureros. Vestea buna este ca exista cateva lucruri pe care le poti face pentru a avea parte de o nastere naturala cat mai usoara. Secretul este simplu: planificarea. Citeste mai departe cateva sfaturi pe care sa le pui in aplicare cand ti se rupe apa si incepe travaliul.

1. Fa exercitii de respiratie

Orica viitoare mamica stie deja ca exercitiile de respiratie te ajuta sa te relaxezi, fiind cea mai buna cale de abordare a nasterii. Respiratia profunda, din diafragma, permite muschilor din tot corpul sa se relaxeze. Acest gen de respiratie necesita exercitiu, insa ii permite organismului mai degraba sa usureze procesul de nastere, decat sa i se impotriveasca.

2. Fa masaj prenatal

Masajul este considerat analgezicul-minune. Atingerea are un efect calmant, putand ajuta inclusiv la relaxare. Masajul la spate este extrem de benefic pentru femeile care au intrat in travaliu. Poti exersa cu partenerul inca din timp genul de masaj care te face sa te simti mai bine. Ghideaza-l si spune-i unde si cand sa aplice o presiune mai mare ori mai mica, asa incat el sa fie pregatit atunci cand vine momentul sa nasti.

3. Gaseste o pozitie comoda

Unele femei aleg sa stea in picioare in timpul nasterii, in vreme ce altele prefera sa stea intinsse, dar pe o parte, ori chiar sa stea pe un scaun. Aproape toate femeile au o imagine mentala a ceea ce ar fi benefic pentru ele, dar alegerile facute in timpul travaliului s-ar putea sa fie diferite. Cel mai important lucru este sa experimentezi cu diferite pozitii si optiuni. Femeile pot ramane blocate intr-o pozitie in timpul travaliului, deoarece le este frica sa se miste, ca sa nu mareasca nivelul durerii sau sa nu-si piarda concentrarea. Adevarul este ca acele contractii dureaza doar putin peste un minut. Daca pozitia in care stai nu functioneaza, poti incerca alta pozitie la scurt timp, pana o descoperi pe cea potrivita pentru tine.

Afla cum se dezvolta bebelusul tau pas cu pas in Ghidul Sarcina pe Saptamani.

4. Concentreaza-te asupra corpului tau

Este important sa-ti pastrezi concentrarea si sa te sincronizezi mental cu acest proces; asa vei putea trece mai usor peste travaliu. De exemplu, unele mame spun ca ar fi preferat sa nu stie cat timp a trecut de la inceputul travaliului si sa nu se ingrijoreze asupra timpului scurs intre contractii, pentru ca aceste lucruri nu au facut altceva decat sa le streseze.

5. Intra in cada

Indiferent daca este vorba despre un dus sau despre o cada special facuta pentru nasteri, multe mame sustin ca apa este benefica si ca elimina din disconfort, relaxand muschii obositi.


6. Bea multa apa

Travaliul presupune munca, iar munca inseamna efort, transpiratie si pierderea de lichide. La fel ca un sportiv, ar trebui sa fii pregatita cu apa si cu o bautura energizanta recomandata anterior de medicul tau. Astfel, vei ramane hidratata si vei recupera un pic din energia pierduta de la inceputul travaliului.


7. Pune-ti comprese reci sau calde

Caldura si racoarea pot ajuta la relaxarea musculaturii si la recuperarea energiei. Compresele pot fi puse pe spate, pe gat sau pe frunte. Alege pachete care pot fi tinute in frigider (pentru compresele reci) sau puse in cuptorul cu microunde (pentru cele calde), ca sa nu mai pierzi timpul cand vine momentul sa le folosesti.

 
8. Creeaza-ti o atmosfera relaxanta

Cand incepe travaliul, roaga-ti sotul sa te ajute sa-ti creezi un ambient placut, intim, sigur si confortabil. Trage draperiile, fa lumina mai mica si inconjoara-te de obiecte familiare care iti aduc amintiri placute.

Afla cum se dezvolta bebelusul tau pas cu pas in Ghidul Sarcina pe Saptamani.

9. Ramai cat mai mult acasa

Nu te grabi sa fugi la spital, poate dura ore bune pana sa nasti. Stai acasa pe cat de mult posibil, deoarece nicaieri nu-i ca acasa! Unii ginecologi sugereaza sa stai acasa pana cand crezi ca nu mai poti suporta durerile, apoi… sa mai stai putin acasa! Totusi, e o idee buna sa discuti cu medicul tau inainte de a lua vreo decizie.

10. Plimba-te prin casa

Nu e nevoie sa stai imobilizata in pat din clipa in care incepe travaliul. De fapt, mersul usor te poate ajuta sa te relaxezi in primele faze ale travaliului. Multe femei isi aduc aminte ca, la inceputul durerilor, mergeau prin parcarea maternitatii impreuna cu sotii sau ca faceau ture pe holurile spitalului. Mersul te ajuta inclusiv din punct de vedere psihic si reprezinta o cale relaxanta prin care sa te calmezi si sa te poti gandi la nastere.

11. Formeaza-ti o echipa de sprijin

Sotul, partenerul, mama sau cea mai buna prietena pot juca un rol-cheie pentru a-ti mentine confortul emotional si psihic in aceste momente. Uneori, poate fi dificil pentru o ruda sau un prieten sa stie sa raspunda unei mame in travaliu, astfel ca poti alege sa ai langa tine si o moasa. E important sa ai cativa oameni alaturi care sa te ajute sa treci peste dureri, mai ales daca nasti pe cale naturala, fara ajutorul medicamentelor. Cu cateva luni inainte de nastere, intereseaza-te la spital ca sa afli daca personalul de acolo are o abordare pozitiva in ce priveste nasterea pe cale naturala. Discuta cu asistentele, ca sa vezi cat de experimentate sunt. Spune-le dinainte sa nu iti dea medicamente daca stii ca nu le doresti.

Afla cum se dezvolta bebelusul tau pas cu pas in Ghidul Sarcina pe Saptamani.

Autor: Alexandra NEDELCU

Sursa: Baby Zone

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version