Sfatulparintilor.ro

Tabelul complet al diversificării bebelușului: Ordinea introducerii alimentelor de la 0 la 12 luni, pas cu pas

Tabel diversificare

Tabel diversificare: Fiecare părinte își hrănește copilul mic, începând cu momentul nașterii sale, după indicațiile medicului pediatru, se știe. Însă ne prinde tare bine să avem și un ghid clar în care să știm pe luni de vârstă ce are voie copilul să mănânce și să putem urmări ce ne așteaptă în etapele următoare.

Vă prezentăm mai jos un ghid realizat de pediatri de la BabyCenter Medical Advisory Board pe fiecare etapă de dezvoltare a copilului de la naștere până la 12 luni. Nu vă îngrijorați dacă cel mic mănâncă mai mult sau mai puțin decât în lista indicată; orice cantitate din tabel este orientativă, indiferent de sursă. Fiecare copil are apetitul propriu, preferințele sale alimentare și ritmul specific de creștere.

Tabel diversificare: Când începe diversificarea, nu trebuie să introduceți alimentele într-o ordine fixă prestabilită

Mulți medici preferă să aștepte până la 1 an sau în unele cazuri până la 3 ani înainte de a introduce alimentele considerate alergene, deși ultimele cercetări arată că întârzierea introducerii lor nu elimină riscul apariției efectelor alergice la unii copii predispuși la așa ceva. Însă, pentru mai multă siguranță, mai bine mai târziu decât mai devreme.

Tabel diversificare – Vârsta: de la naștere până la 4 luni

Obiceiuri de alimentație: reflexul de a se hrăni ajută copilul să întoarcă capul după sfârcul mamei pentru a mânca.

Ce mănâncă: NUMAI lapte la sân sau formulă de lapte indicată de pediatru.

Pont pentru hrănire: tractul digestiv al copilului este încă în formare, deci nicio altă alimentație în afară de laptele matern sau formula nu se ia în calcul sub nicio formă.

Cum poți ști dacă sugarul primește destul lapte la sân?

Aceasta este cea mai comună întrebare printre mamele care alăptează și este firească totodată. Până la urmă, cea mai mare dorință a mămicilor noi este să știe că își hrănesc bine copiii și că aceștia cresc armonios, cu nevoile nutritive asigurate, iar de acest lucru nu îți poți da seama câtă vreme nu vezi cantitatea de lapte pe care el o bea!

Deși de cele mai multe ori, multe mămici pot livra sugarului lor tot laptele necesar creșterii sale, sunt și situații în care copilul nu se satură cu laptele matern. Iar când acest lucru se întâmplă, copilul poate suferi de dehidratare sau de creștere insuficientă, ambele probleme nefiind comune, dar serioase.

Semne că laptele tău de la sân hrănește suficient copilul:

Citeste si: 4 reguli privind diversificarea alimentatiei

Tabel diversificare – Vârsta: de la 4 la 6 luni

Semne că începe să fie pregătit pentru mâncarea solidă:

Copilașul tău probabil că nu face chiar toate cele de mai jos, dar sunt indicii pe care să le urmărești:

Ce mănâncă:

lapte la sân sau formulă de lapte indicată de pediatru PLUS cereale îmbogățite cu fier și adăugate în lapte

Pont pentru hrănire: dacă copilul nu mănâncă adaosul de cereale de la prima încercare, încearcă din nou peste câteva zile.

Cât de mult mănâncă pe zi:

Te mai poate interesa: Alaptarea si problemele ei. Povestea adevarata a unei mame

Tabel diversificare – Vârsta: de la 6 la 8 luni

Semne că este pregătit pentru mâncarea solidă:

Citește aceleași semne ca pentru vârsta anterioară 4-6 luni, cu precizarea că acum el va manifesta mai multe semne decât anterior.

Ce mănâncă:

Cât de mult mănâncă pe zi:

Pont pentru hrănire: introdu alimentele noi unul câte unul, cu cel puțin trei zile distanță între ele ca să te asiguri că cel mic nu este alergic la acest produs și că nu are niciun efect advers asupra tractului digestiv, fiind bine tolerat.

Mai multe informatii detaliate despre CUM SA INTRODUCEM MANCAREA SOLIDA LA COPII aici.

Tabel diversificare – Vârsta: de la 8 la 10 luni

Semne că este pregătit pentru mâncarea solidă și pentru cea pe care o poate ține între degete:

Ce mănâncă:

Cât de mult mănâncă pe zi:

Pont pentru hrănire: fiind perioada în care copilul primește multe alimente noi, introdu-le în continuare, ca regulă de bază, unul câte unul, cu cel puțin trei zile distanță între ele ca să te asiguri că cel mic nu este alergic la acest produs și că nu are niciun efect advers asupra tractului digestiv, fiind bine tolerat.

Tabel diversificare – Vârsta: de la 10 la 12 luni

Semne că este pregătit pentru alte alimente solide suplimentare:

Ce mănâncă:

Cât de mult mănâncă pe zi:

Pont pentru hrănire: fiind perioada în care copilul primește multe alimente noi, introdu-le în continuare, ca regulă de bază, unul câte unul, cu cel puțin trei zile distanță între ele ca să te asiguri că cel mic nu este alergic la acest produs și că nu are niciun efect advers asupra tractului digestiv, fiind bine tolerat.

foto: Depositphotos.com.

Exit mobile version