Sfatulparintilor.ro

Eructatia la bebelusi. 8 tehnici pentru proaspetele mamici

Eructatia la bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - baby-20339_1920

Eructatia la bebelusi. Atunci cand iti alaptezi bebelusul, pe langa lapte, el inghite si aer, care ii provoaca balonari si disconfort. Daca te intrebai de ce pare sa fie tot mai mofturos si mai agitat dupa masa, acesta e raspunsul. Ca sa il ajuti sa scape de gaze, trebuie sa te asiguri ca micutul eructeaza (ragaie) dupa ce mananca, altfel e posibil sa scuipe laptele, sa devina irascibil, iar gazele i se vor acumula in intestine.

Cum faci asta?

Ei bine, in afara de a-l lovi usor pe spate (lucru pe care il stie toata lumea), mai sunt doi pasi pe care trebuie sa ii faci ca puiul tau sa eructeze corect: sa il tii in pozitie dreapta si sa-i aplici putina presiune pe burtica. Multi parinti uita de acest ultim pas, care e la fel de important ca si celelalte.

Mai ales daca iti hranesti puiul cu biberonul, e bine sa te informezi cat mai pe larg despre tehnicile pe care le poti folosi ca sa ajuti eructatia. Asta deoarece bebelusii alaptati cu biberonul au, in general, mai multe probleme cu inghitirea aerului in timp meselor decat micutii alaptati natural.

Citeste si: Regurgitari vs. varsaturi. Cand sa te ingrijorezi?

Explicatia e una simpla

De multe ori, tetinele au un flux mai mare, iar laptele care curge repede forteaza micutul sa ingurgiteze aer in pauzele mici dintre inghituri.

Dimpotriva, bebelusii hraniti la san pot controla mai bine fluxul de lapte si isi adapteaza ritmul in care sug in functie de nevoie si de cat de foame le este. Asta le permite sa-si coordoneze mai bine timpii de respiratie cu cei de hranire. De asemenea, cand iti alaptezi puiul la san, pozitia in care il tii e mai dreapta si, in acelasi timp, mesele sunt mai mici cantitativ si mai frecvente (el decide singur cat lapte ii trebuie, pe cand, daca il hranesti cu biberonul, ai tendinta sa insisti sa termine tot laptele din sticluta, desi lui nu ii mai este foame).

Iata alte doua aspecte care scad sansele ca micutul sa inghita aer cand mananca. Totusi, asta nu inseamna ca bebelusii hraniti la san nu au nevoie de eructeze din cand in cand, mai ales daca sunt pofticiosi si mananca repede sau mama are un flux mare de lapte.

Eructatia la bebelusi. Cum reduci cantitatea de aer pe care o inghite micutul tau

Ca sa eviti ca puiul tau sa inghita mult aer in timpul hranirilor, tine-l intotdeauna in pozitie verticala cat il alaptezi (la un unghi de 45 de grade sau mai mare) si ajuta-l sa apuce bine sfarcul, sustinand tu cu mana greutatea sanului tau. In plus, tine-ti micutul lipit de pieptul tau (nu il lasa sa atarne cu sanul in gurita, la distanta de corpul tau).

In acelasi timp, urmareste cu atentie semnele ca bebelusul are nevoie de eructeze in timpul sau dupa masa:

– daca refuza sanul sau nu vrea sa treaca si la celalalt, se agita, face grimase ori are o expresie de durere pe fata, inseamna ca il deranjeaza gazele acumulate si trebuie sa-l faci sa eructeze;

– daca, dimpotriva, e linistit si pare satisfacut dupa ce a mancat, nu are nevoie sa eructeze.

Nu te stresa daca nu reusesti sa-l faci sa eructeze dupa fiecare masa; nu e intotdeauna necesar, mai ales daca a fost doar o gustare. Abia la mesele mai consistente, cand bebelusul mananca mai mult, e bine sa ai rabdare si sa astepti ca el sa eructeze. In orice caz, pe masura ce puiul tau creste si invata sa suga cat mai bine, gazele nu vor mai fi o problema atat de mare.

Nu rata nici: Colici bebelusi. Ghid complet pentru parinti. Ce sunt, cat dureaza. Cum alini bebelusul cand are colici

Eructatia la bebelusi. 8 tehnici pe care sa le incerci

1. Cu podul palmei – Asaza-ti bebelusul in brate si pune-ti podul palmei peste burtica lui, in asa fel incat barbia micutului sa se sprijine de degetele tale. Apleaca bebelusul in fata si sustine-i greutatea in palma ta, ca sa-i pui presiune pe burtica. Apoi bate-l usor cu cealalta palma pe spate, ca sa faci bulele de aer sa iasa.

2. Peste umar – Tine-ti bebelusul pe umar (ca sa-i presezi usor burtica de umarul tau), in timp ce il masezi pe spate sau il lovesti usor cu palma. Ai grija sa iti sustii bine puiul, tinandu-ti palma sau degetul mare sub bratul lui.

3. In poala – Intinde-ti micutul peste coapsa ta (tine-ti picioarele incrucisate sau intinse, ca sa-l sustii mai bine), in asa fel incat sa ii apesi usor burtica de ea. Sprijina-i capul cu o mana, iar cu cealalta maseaza-i spatele.

4. Sprijinit de brat

Aceasta pozitie o sa-ti vina in ajutor cand ai multe de facut, esti pe fuga si puiul tau are nevoie sa eructeze. Tine-ti micutul in pozitie verticala cu o singura mana, sprijinit de bratul tau, iar cealalta o sa-ti ramana libera sa-ti vezi mai departe de treburi. Singurul dezavantaj e ca, atunci cand scuipa laptele, o sa dea pe el sau pe jos si va trebui sa cureti.

5. In banduliera – Daca nimic nu pare sa functioneze, pune-ti micutul in banduliera

(in pozitie verticala si sprijinit de pieptul tau) si plimba-te cu el prin casa pana cand il faci sa eructeze.

6. La culcare – De obicei, nu e nevoie ca bebelusul sa eructeze dupa mesele din timpul noptii, pentru ca atunci e mai relaxat, se hraneste mai lent si nu inghite atat de mult aer. Totusi, daca il deranjeaza la culcare aerul ramas in stomacel, poti sa-ti simplifici viata si sa-ti asezi micutul in poala, cu fata in jos (peste soldurile tale), in timp ce stai intinsa in pat.

7. Inainte de a schimba sanul

S-ar putea sa constati ca puiul tau se simte mai bine daca il ajuti sa eructeze atunci cand il treci de la un san la altul. Faptul ca scapa de aerul din stomacel face loc pentru mai mult lapte. In plus, asa eviti ca bulele de aer sa ramana prinse sub lapte si bebelusul sa-l scuipe.

8. Exercitii cu genunchii la piept – Cateodata, gazele se elimina nu doar prin eructatie (pe gurita). Daca faci aceste exercitii cu bebelusul tau, adica ii flexezi genunchii la piept, il vei ajuta sa scape de gaze.

Autor: Alexandra NEDELCU
Sursa: AskDrSear.com

Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay

Exit mobile version