Sfatulparintilor.ro

Copiii și frica de a merge la dentist. Cum o rezolvăm?

Copiii și frica de a merge la dentist

De ce le este copiilor frică de dentist? Ține de durerea din timpul procedurilor sau este o teamă insuflată de părinți? Ce pot face aceștia și medicul stomatolog pentru ca cei mici să nu mai perceapă mersul la cabinet ca pe ceva traumatizant?  Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de unde poate proveni teama copiilor și ce se poate face pentru a-i face să fie relaxați și să înțeleagă utilitatea consultului specialistului.

Frica de dentist, traumă din copilărie?

„Traumele din copilărie pot reprezenta motivul pentru care multe persoane ajung la dentist abia în fazele avansate ale problemelor dentare. Adultul speriat de azi este, de cele mai multe ori, copilul traumatizat în trecut. Pot vorbi eu însămi, în cunoștință de cauză, din postura micului pacient traumatizat. Da, în mod ironic, am ales să urmez chiar meseria care mi-a provocat traume în copilărie”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cum ingrijesti dintii copilului si il scapi de frica de dentist

Nu amenințăm niciodată copilul cu mersul la doctor

„Părinții pun bazele unei relații sănătoase între micul pacient și medic. Tocmai de aceea este total nerecomandat să amenințăm copilul cu mersul la doctor. Dacă facem asta, copilul va ajunge să perceapă mersul la doctor ca pe o pedeapsă, încă dinainte de a ajunge în situația respectivă”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Anestezia la copii

„Pe vremea aceea, se evita pe cât posibil efectuarea anesteziei la copii. De ce? Sincer, nici după ce am ales acest drum, nu pot să spun că înțeleg. Anestezicele se filtreaza foarte repede, iar impactul durerii și al fricii asupra copilului erau cu mult mai neplăcute, de lungă durată și mai greu de reparat față de așa zisele riscuri ale anesteziei, aproape inexistente, de altfel. Eu aleg să fac anestezie de câte ori se impune acest lucru”, adaugă meidcul stomatolog Sorina Stroe.

Comunicarea medicului cu micul pacient, esențială

„Totodată, prefer să fiu sinceră cu micul pacient, să nu îl păcălesc spunându-i că nu o să doară. Oferirea alternativelor în relația cu copiii este un instrument foarte util, așa că aleg să le ofer mereu variante sincere de genul: putem face anestezie, ai să simți o ușoară pișcătură. Pentru că da, atunci când avem dureri dentare, lidocaina spray este total ineficientă și este necesară efectuarea anesteziei prin infiltrație, adică cu seringa și ac. Sau îi spun că putem să nu facem anestezie, dar atunci e posibil să doară. Le spun că putem încerca și ne putem opri oricând în caz de disconfort. Până la urmă, e bine să tratăm copiii ca pe niște mici adulți în conversații”, recomandă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cum îi facem pe copii să nu le fie frică de dentist? Sfaturile medicului stomatolog Adrian Mina

Nu obligăm copilul să stea

„Un alt aspect foarte important, din punctul meu de vedere, este și să nu obligăm niciodată copilul să “stea” la tratament. Chiar dacă timpul e prețios și pentru părinte și pentru medic, chiar dacă intervenția nu prea suportă amânare, copilul nu trebuie obligat și ținut cu forța să stea. O astfel de rezolvare rapidă și eficientă a problemei de azi atrage nesfârșite și greu de rezolvat probleme în viața de adult, cauzând traume”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Când ducem copilul prima oară la dentist?

„Sigur că, la vârste foarte mici, comunicarea directă nu este atât de ușor de realizat. Totuși, e ideal și recomandat să ducem copiii la dentist încă de la apariția primului dinte, astfel încât primele vizite să nu implice altceva decât un consult sau periaj. Practic, să construim relația cu medicul și să normalizăm acțiunea de a merge la dentist, astfel încât, atunci când va fi necesară, totuși, o intervenție cu potențial de a produce durere, lucrurile să fie mult mai simple”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Un cabinet mai prietenos

„În zilele noastre, cabinetele dentare destinate copiilor au un design foarte atrăgător pentru ei, au săli de joacă în locul sălilor de așteptare, ceea ce face ca experiența copilului de a merge la dentist să fie complet diferită de ceea ce trăiam noi pe vremuri”, încheie Sorina Stroe.

Imagine de Jenny Friedrichs de la Pixabay

Exit mobile version