Vine un moment in viata fiecarui parinte in care copiii pleaca de-acasa, iar parintii raman “singuri acasa”! Trecerea de la viata de copil la cea de adult este foarte dura pentru parinte care simte ca incepe sa piarda controlul, pe de o parte. Iar pe de alta parte simte ca nu mai poate avea grija de “pui” asa cum ar fi putut avea atunci cand ar fi inca in casa sa.
De ce pleaca de acasa copiii?
Plecatul copiilor din “cuibul” parintesc este ceva firesc. Face parte din dezvoltarea lor si din desfacerea aripilor spre o viata independenta. Alti copii se muta de acasa pentru a fi mai aproape de locul in care studiaza sau in care lucreaza. Sunt cazuri in care copiii vor sa se mute cu partenerii de cuplu, iar altii pleaca, pur si simplu, pentru ca nu mai vor sa stea cu parintii.
Ce sentimente apar cand copiii pleaca?
Parasirea “cuibului” aduce o avalansa de emotii puternice in sufletul parintilor.
- Grija este primul factor declansator. Cum se vor descurca, cum se vor gospodari, cine le va supraveghea “meniul” sanatos?
- Tristetea se instaleaza si ea in viata parintilor. Unii dintre ei pot dezvolta chiar “sindromul cuibului gol”. Despre acesta poti citi mai multe aici.
- Rezistenta se refera la faptul ca, cel mai probabil, ti-ai fi inchipuit ca aceasta situatia a aparut prea devreme. Sau ai fi vrut sa fie ca urmare a unei casatorii. Daca mutatul apare ca urmare a unei situatii tensionate, cu atat mai mult apare rezistenta si nevoia parintilor de a avea tot timpul dreptate.
- Rusinea este o alta emotie puternica. “Gura lumii” inspaimanta de fiecare data. “Ce vor spune ceilalti?” este una dintre intrebarile pe care si le vor pune parintii, mai ales daca mutatul de acasa este considerat “prematur”, nu are la baza o casatorie sau lasa impresia ca nu ai fost/esti un parinte bun.
Citeste si: Ai copii mari? Iata 3 reguli de care ar trebui sa tii cont
Ce ar trebui sa faca parintii?
In functie de motivul pentru care are loc “despartirea”, solutiile sunt altele.
- De exemplu, daca plecarea are drept cauza un conflict, rezolvarea divergentelor poate fi prima idee. In cazul in care care situatia este mult prea tensionata pentru a putea fi rezolvata “in familie” apelarea la un specialist/terapeut este chiar indicata.
- In cazul in care nu esti de acord cu mutarea sau cu motivele care au dus la mutare, comunicarea este solutia perfecta. In acest fel fiecare va afla de la celalalt care sunt motivele, nevoile si grijile.
- Ofera-ti ajutorul atunci cand mutarea de acasa este “pasnica” si “intemeiata”. De exemplu, schiteaza un buget cu venituri si cheltuieli. Ajuta la gasirea unui loc in care urmeaza sa stea copilul, negociaza chiria sau ofera-i copilului piese de mobilier sau alte obiecte necesare traiului.
- Pregateste-te pentru o eventuala revenire. Nu te apuca prea curand de reamenajari interioare. Copilului i-ar putea placea sa revina in fosta lui camera. Sau poate ca relatia cu partenerul sa nu mearga si sa fie nevoit sa revina acasa.
Indiferent care ar fi motivul pentru care copilul pleaca de acasa, tine canalele de comunicare deschise. Lasa-l sa inteleaga ca ai oricand casa deschisa pentru el, ca poate reveni acasa oricand, ca este invitat la mese in familie cu diverse prilejuri. De asemenea, lasa-l sa stie ca te poate suna oricand, la orice ora, pentru orice.
Daca ti se pare casa prea goala, implica-te in diverse activitati. Fie ca este vorba despre munca, activitati de voluntariat, practicarea de hobby-uri, calatorii, vacante etc. Implica-ti si partenerul in aceste actiuni. Si nu uita ca plecarea de acasa a copiilor da sansa unei noi etape in viata de cuplu care, poate, a trecut pe locul doi avand in vedere “munca” de parinte.
Vorbeste despre ceea ce simti, fie cu partenerul, fie cu un prieten, fie cu un terapeut. Iti va fi mai usor sa gestionezi situatia si sa intelegi si punctul celorlalti de vedere.
Sursa: betterhealth.vic.gov.au
Foto: Depositphotos.com