Femeile spun despre bărbaţi că sunt destul de greu de înţeles. Şi, indiferent de câte de multe ştiu ele despre bărbaţi nu întotdeauna pot să le ghicească şi, implicit, satisfacă dorinţele. Totuşi, cu puţină bunăvoiţă se găsesc suficiente informaţii despre bărbaţi care arată cum pot fi aceştia mulţumiţi.
Iată 5 sfaturi despre bărbaţi care le vor ajuta pe doamne să-şi satisfacă partenerii în dormitor şi, prin urmare, să aibă o relaţie mai bună.
Despre bărbaţi #1: Bărbaţii vor, uneori, să fie surprinşi
Pentru a ieşi în evidenţă, tot ce ai nevoie este să înveţi o anume tehnică şi să te mişti cu o asemenea vigoare încât să nu se mai poată gândi la nimic altceva până a doua zi. Şi, nu, nu trebuie să te gândeşti la cine ştie ce tehnică complicată folosită de instructorii de yoga – este de ajuns ceva simplu, spre exemplu, să treci de la sexul normal la sexul oral şi vice-versa până îl laşi fără suflare.
Pentru barbati: 6 greseli pe care trebuie sa le eviti in dormitor
Despre bărbaţi #2: Bărbaţii vor diversitate
Este adevărat că repetiţia este mama învăţăturii, însă dacă faci acelaşi lucru la nesfârşit rişti să se instaleze monotonia. Tocmai de aceea trebui să fii deschisă şi să încerci diferite lucruri în pat. Orice schimbare în viteză, presiune sau poziţii va face actul mai interesant şi mai plăcut. Spre exemplu puteţi începe cu poziţia misionarului, după care tu treci deasupra şi în final să ajungeţi în poziţia pe la spate.
Despre bărbaţi #3: Bărbaţii vor spontaneitate
Oricărui bărbat îi face plăcere ca partenera să-i propună o partidă de sex, când lui nici măcar nu-i trecea prin cap o asemenea idee. Specialiştii chiar oferă un exemplu: sunteţi împreună la o petrecere şi-ţi iei soţul de mână îl duci într-un dormitor sau chiar în baie pentru o partidă rapidă de sex. Experienţa s-ar putea transforma într-una memorabilă.
Citeste continuarea: 1 2