Sfatulparintilor.ro

Ce înseamnă când visezi că mori. Mesajele la care să fii atent

Ce inseamna cand visezi ca mori - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - religion-3491357_1920

Indiferent ce visezi care are legătură cu moartea, poate fi neliniștitor. De aici și dorința de a ști ce înseamnă când visezi că mori. Un vis legat de moarte ar putea să-ți trezească sentimentul că o prezență întunecată se află în preajma ta. În realitate, însă, visele cu și despre moarte nu sunt atât de sinistre pe cât ar putea părea.

Ce înseamnă când visezi că mori – Început și sfârșit

“Moartea în vise înseamnă schimbare, început sau sfârșit în viața reală. Subconștientul ne va arăta această schimbare sub forma unei morți, astfel încât să fim mai conștienți de finalitate. Putem renunța la ceva ce nu ne mai e de folos, astfel încât să putem crește și să putem îmbrățișa ceea ce vine. Să renunți la vechi pentru a te bucura de nou”, explică Lauri Quinn Loewenberg, autor specializat în decodarea viselor.

Citeste si: Ce inseamna cand visezi ca plangi? Mesaje ascunse in visul tau! E de bine sau de rau?

Ce înseamnă când te visezi la propria înmormântare

De cele mai multe ori, acest vis apare oamenilor care se tem de moarte. Ba chiar cred că pot muri dintr-un moment în altul, deși nu e cazul. Moartea este, într-adevăr, sfârșitul vieții, însă când visezi despre asta înseamnă sfârșitul vieții așa cum este acum și începutul unui alt stil de viață.

Ce înseamnă când visezi că mori în pace

Aceasta este o bună informare că ceea ce urmează în viața ta este în regulă, iar schimbările nu vor fi atât de drastice. Te vei bucura de această schimbare.

Ce înseamnă când visezi că mori violent

Dacă a muri în pace înseamnă că te bucuri de schimbare, a muri violent în vis înseamnă că, dimpotrivă, nu te încântă deloc schimbarea, însă ar fi bine, totuși, să nu te împotrivești. Căci va fi un nou început plin de speranță.

Te mai poate interesa: Ce inseamna cand visezi ca iti cad dintii. Legatura dintre vis si moarte

Ce înseamnă când visezi că te omoară cineva

Dacă cel care te omoară este cineva apropiat, rudă sau prieten, înseamnă că schimbarea este generată de oameni care te iubesc. Cineva te împinge de la spate să te lași de fumat spre binele tău. Sau cineva îți arată că o anumită prietenie nu este în folosul tău și ar fi bine să o rupi. Mesajul visului este că trebuie să faci acea schimbare, chiar dacă ți-e teamă de ce va urma.

Dacă persoana care te omoară este cineva necunoscut, acela este subconștientul tău. Întreabă-te: “Mă simt presat de această schimbare?”.

Ce înseamnă când visezi că urmează să mori și nu poți face nimic

În subconștient știi că urmează schimbarea și că nu poți face nimic ca să o împiedici. Este visul care te pregătește pentru inevitabil.

Ce înseamnă când te trezești înainte să mori în vis

Aceasta este o reacție naturală a corpului la frica de moarte. Sau poate te “trezești” înainte ca adevărata schimbare din viața ta să fie finalizată. Ești între linia de finish și linia de start pentru etapa următoare.

Ce înseamnă când visezi că îți părăsești corpul mort

Atunci când experimentezi senzația că îți părăsești corpul mort înseamnă că visul îți indică faptul că simți transformarea din viața reală. Ești alt om față de cum erai acum ceva vreme.

Ce înseamnă când visezi că mori tânăr

Dacă îți visezi o mai tânără versiune a ta care moare în vis, întreabă-te cum erai tu la vârsta aceea? Ce s-a întâmplat atunci? Cu ce probleme te confruntai? Este ceva din acel moment pe care l-ai purtat după tine și care ar trebui să se termine acum, în momentul în care ai visat asta?

În concluzie, atunci când visezi că mori nu trebuie să te îngrijorezi. Dimpotrivă, ar trebui să te gândești mai mult la ceea ce urmează în viața reală. Ce anume trebuie să se încheie pentru a putea începe altceva, mai potrivit pentru viața ta în momentul actual.

Surse: healthline.com

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Exit mobile version