Sfatulparintilor.ro

NOU! Mesajul zilei pentru vibratia si claritatea ta in noile energii transformatoare. Miercuri 29 decembrie 2021

vibratia zilei 10 noiembrie 2024

Adânc în interiorul meu știam de fiecare dată că a venit timpul să pun punct relației, dar nu voiam să mă despart de acel om și îmi spuneam că dacă lucrez cu mine însumi lucrurile se vor rezolva între noi. Noile energii scalda planeta, ne introduc în noile dimensiuni și ni se transmit informații noi pentru a naviga in calatoria noii vieți. Iata raspunsuri de la Phil Good, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.

Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!

Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Phil Good

Chiar dacă tu tot amâni decizia de a pune punct unei relații cu un om cu care nu mai rezonezi, sub pretextul că „el te învață ceva, prin faptul că îți apasă butoanele” (de fapt, nu ai curajul să rămâi singur, dar preferi să găsești un pretext spiritual), voi nu veți rămâne împreună, acea relație oricum se va sfârși la un moment dat, pentru că aveți un nivel energetic diferit, nu vă puteți agăța unul de altul la nesfârșit. Eu am constatat că în relațiile mele, atunci când apărea o diferență semnificativă între noi doi ca nivel de Conștiință, iar partenerul meu făcea lucruri care nu mai rezonau cu mine, eu lucram cu mine însumi, îmi făceam munca interioară, dar asta nu însemna că lucrurile se rezolvau între noi, pentru că nu ne mai potriveam.

Adânc în interiorul meu știam de fiecare dată că a venit timpul să pun punct relației, dar nu voiam să mă despart de acel om și îmi spuneam că dacă lucrez cu mine însumi lucrurile se vor rezolva între noi. Dar nu era vorba de faptul că lucrurile nu mai funcționau între noi pentru că îmi erau apăsate mie butoanele; nu mai funcționau pentru că nu ne mai potriveam energetic. Și oricât încercam eu să amân despărțirea, oricât lucram cu mine însumi, tot se ajungea la despărțire, pentru că nu ne mai potriveam unul cu altul, nu avea cum să mai meargă relația noastră. Ca atare, dacă rămâi într-o relație cu un partener cu care nu mai rezonezi și-ți spui că dacă o să lucrezi cu tine însuți lucrurile se vor schimba în bine și veți fi iarăși fericiți, îmi pare rău, dar asta n-o să se întâmple.

Dacă sunteți la niveluri diferite nu vor merge lucrurile între voi, pentru că nu mai sunteți compatibili din punct de vedere vibrațional. Iar dacă mergi pe ideea că o să-l faci pe celălalt să evolueze, o să-l înveți ce are nevoie să știe ca să ajungă la nivelul tău, înseamnă că te joci de-a Dumnezeu cu celălalt. Un parteneriat spiritual nu e ceva de genul „O să ne învățăm unul pe altul ce avem nevoie ca să evoluăm” la modul heirupist; un parteneriat spiritual înseamnă să-i permiți celuilalt să crească în ritmul său și să învețe ce are de învățat în ritmul său, în felul său, nu să-i bagi pe gât Cunoașterea ta, ca să-l faci să evolueze mai repede, ca să țină pasul cu tine și să puteți menține relația. Nu-l înveți pe celălalt cu forța, într-un ritm pe care nu este pregătit să-l susțină. Cei mai mulți oameni nu înțeleg că o relație nu se menține încercând să-l repari/ salvezi/ vindeci/ schimbi/ împingi să evolueze pe celălalt. (Phil Good)

Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta?

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503

Exit mobile version