In perioada următoare veți constata că vor fi mulți oameni apropiați care vor face alegeri cu care nu sunteți de acord. Ce e de facut? Noile energii scalda planeta, ne introduc în noile dimensiuni și ni se transmit informații noi pentru a naviga in calatoria noii vieți. Iata raspunsuri de la Phil Good, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Phil Good
În perioada următoare veți constata că vor fi mulți oameni apropiați care vor face alegeri cu care nu sunteți de acord. Și nu este niciodată ușor să vezi cum cineva apropiat face alegeri care sunt distructive pentru el/ ea, din punctul tău de vedere. Înțelegeți că acele alegeri sunt distructive/ toxice de la nivelul la care le vedeți voi, dar sunt cele pe care acei oameni le consideră potrivite pentru ei, de la nivelul la care se află persoanele respective; sunt alegeri care vor face ca acei oameni să experimenteze situații care sunt necesare pentru evoluția lor, chiar dacă vor fi unele dureroase.
Spre exemplu, poate că eu văd foarte clar că prietena mea este într-o relație toxică, este într-o relație cu un narcisist, dar cine sunt eu să insist/ fac presiuni asupra ei ca să iasă din acea relație, dacă ea nu este dispusă/ pregătită să facă asta? Poate că rămânând în acea relație toxică prietena mea învață multe lucruri despre ea însăși și despre dinamica unei relații toxice, învață niște lecții care la un moment dat o vor ajuta să iasă din tiparul relațiilor toxice. De aceea spun că lucrurile sunt relative; ceea ce este „adevărat” pentru tine poate să nu fie „adevărat” pentru o altă persoană.
Poate că ceva care este „distructiv” pentru tine este „constructiv” pentru altcineva, pentru că îl ajută să evolueze.
Motivul pentru care te simți frustrat când vezi cum oamenii apropiați iau decizii care „le fac rău” este acela că Universul îți arată astfel că tu nu ai putut niciodată să controlezi ceea ce se întâmplă în exterior și că nu vei putea niciodată să faci asta. Tot ce poți „controla” este modul în care răspunzi la ceea ce se întâmplă. Tot ce stă în puterea ta este să-ți gestionezi la modul eficient propria energie, iar când faci asta ești prea ocupat cu a-ți crea propria viață, nu te mai interesează să controlezi ceea ce este în exterior, ceea ce fac alții. O să-ți vezi de treaba/ viața ta și o să-i lași și pe ceilalți să-și trăiască viața așa cum aleg ei.
O să accepți faptul că prietena ta încă nu este pregătită să iasă din acea relație toxică și nu o să insiști ca ea să se despartă de bărbatul respectiv. O să înțelegi că ea are de învățat ceva din acea relație, că acea relație toxică face parte din Călătoria ei. (Phil Good)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta?