Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la Jenny Dixon, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Jenny Dixon
În cazul meu, cauza cancerului a fost conflictul interior în care trăiam, legat de faptul că eu pluteam în sfere înalte, îmi trăiam spiritualitatea în privat, iar în viața de zi cu zi trăim ca un om obișnuit, trăiam din energia masculină, fiindcă lucram în lumea corporatistă, unde trebuia să fii dur ca să reziști.
Nu aduceam în viața mea de zi cu zi spiritualitatea mea, nu o împământam, eram mult timp în afara corpului când aveam aceste experiențe.
Și prin această boală mi s-a cerut să aleg: vrei să mergi în lumea Spiritului, să pleci de pe Pământ sau alegi să rămâi aici și să cobori în corpul tău fizic, să aduci toată acea Cunoaștere în viața ta umană?
Noi avem de-a lungul vieții niște „puncte de ieșire” în care putem alege să plecăm Dincolo și pentru mine, această boală a fost un astfel de moment în care am avut de ales. Boala a venit pentru că nu prețuiam partea fizică al vieții, nu-mi prețuiam corpul fizic și a fost nevoie să trimit Iubire în acea zonă a corpului meu și să învăț să-mi iubesc corpul, în ansamblul său.
Am învățat să iubesc viața, la modul general.
Până atunci, ca urmare a experiențelor mele spirituale, trăiam simțind că viața e mult mai frumoasă Dincolo, decât aici, pe Pământ, nu prețuiam cu adevărat viața mea umană.
Până la urmă este vorba despre a aduce în planul fizic, în viața noastră de zi cu zi, acea Frumusețe, Compasiune, Iubire, Bucurie pe care o simțim în experiențele noastre multidimenionale. Este despre a le împărtăși cu cei din jur, despre a ne manifesta cu Compasiune, Iubire, Bunătate în fiecare zi a vieții noastre. În acest fel ne împuternicim noi înșine și îi inspiram/ ajutăm și pe cei din jur să se împuternicească.
Viața pe Pământ este grea, nu ne-a fost ușor niciunuia dintre noi și de aceea mulți am încercat să „evadăm” în lumea Spiritului. Dar viața umană nu este vorba despre a fugi de lumea fizică, de a evada în altă Lume, ci este vorba despre a aduce Spiritul în lumea fizică, de a crea o nouă Lume aici, pe Pământ, prin modul în care ne funcționăm/ ne manifestăm. Despre asta este vorba acum, asta se întâmplă pe Pământ – a venit momentul, se întâmplă acum, iar noi suntem pregătiți că cream o altă Lume. (Jenny Dixon)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.