Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la EldoRa, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la EldoRa
Cum să-ți vindeci rănile?
1.TRATEAZĂ-TE CU BLÂNDEȚE ȘI COMPASIUNE.
Nu te judeca pe tine însuți pentru că ai răni nevindecate și ai și „butoanele” aferente acestor răni.
Conștientizează că dacă cineva îți apasă butoanele nu este vorba despre acea persoană, ci este vorba despre ceva din interiorul tău.
Când ți se apasă butoanele totul este un joc de putere. La început, de cum ți se apasă butoanele, egoul preia controlul și reacționează dezechilibrat/ agitat. Ideea este să conștientizezi ce se întâmplă și să hotărăști: „De data asta nu mai permit egoului meu să mă controleze. Aici e vorba despre ceva din interiorul meu, nu de ce spune/ face acest om. O să mă ocup de acea rană din interiorul meu”.
Și dacă uneori nu reușești să faci asta și egoul te controlează, tratează-te cu compasiune: „Sunt om, am niște răni și simplul fapt că acum știu că de câte ori mi se apasă butoanele este vorba despre o rană din interiorul meu este un pas înainte. Acum știu că am niște răni ce necesită vindecare și o să le vindec”.
2. RECUPEREAZĂ-ȚI ENERGIA/ PUTEREA DIN ACEA RANĂ.
Și o poți face, spre exemplu, folosind această afirmație: „Nu mai permit rănilor și butoanelor mele să mă controleze. Îmi chem înapoi puterea din toate direcțiile și din toate timpurile acum”.
Când îți recuperezi energia din acele răni ele nu mai au combustibilul necesar pentru a crește.
De câte ori tu dai vina pe alții pentru modul în care te simți („El mi-a spus…” / „Ea mi-a făcut…” / „Din cauza lui….”/ „Ea este nerecunoscătoare…”) și simți iar și iar acele emoții dureroase, tu alimentezi energetic acele răni. (EldoRa&Siman)
3. Atunci când egoul încearcă să preia controlul asupra ta într-o situație în care ți se apasă butoanele, este necesar să spui „Nu” și să alegi să răspunzi la modul conștient. Și nu e ușor să faci asta.
Ideea este SĂ VEZI DINCOLO DE BUTON, SĂ VEZI RANA.
Și asta este important și când ți se apasă ție butoanele, dar și când constați că i s-au apăsat altuia butoanele și a reacționat dezechilibrat.
Treci dincolo de poveștile pe care ți le prezintă egoul și conștientizează rana, intră în profunzimea ei. Ia-ți ceva timp pentru a sta cu tine însuți, intră în interior și observă-ți rana, vezi despre ce este vorba, ocupă-te de ea.
Vorbește cu Sinele tău Superior, spune-i că ești pregătit să vezi acea rană și cere-i să îți arate despre ce este vorba. Și de obicei îți va arăta/ aminti un incident din trecut care te-a marcat.
Dacă, spre exemplu, persoana care ți-a apăsat butoanele te-a făcut să simți că nu ești apreciat, întreabă-te: „Când anume în trecut am mai simțit că nu sunt apreciat?”. Și mergi din ce în ce mai adânc în trecut identificând astfel de situații.
Dacă tu îți permiți să simți acea rană deja începe un proces magic de vindecare. Iar dacă simți că este o durere într-o anumită parte a corpului (în zona inimii, a pântecului, etc), închide ochii, pune-ți mâinile în acea zonă și simți cum intră în interiorul tău Lumină albă prin chakra coroană, cum Lumina este dirijată apoi spre acea rană, pe care o curăță/ vindecă și apoi acea Lumină iese din rană. Așa trimiți Lumină într-o zonă întunecată din interiorul tău și Lumina regenerează acea zonă. (EldoRa&Siman)
4. Vindecarea propriu-zisă a rănii prin A LUCRA CU COPILUL INTERIOR.
O să vă dau un exemplu personal cu privire la modul în care mi-am vindecat eu o astfel de rană emoțională: am adus în fața mea fetița mea interioară care a fost rănită în copilărie, care n-a primit iubire, care n-a primit validare, care a simțit că nu este acceptată de părinții săi. Am învăluit-o în iubire necondiționată și i-am spus: „Draga mea, acum ești cu mine. Eu am grijă de tine acum, ești în siguranță cu mine!
Nu ți-am oferit suficientă iubire până acum. Acum îmi dau seama că este necesar să mă iubesc mai mult pe mine însămi.
Nimeni n-o să te mai rănească, pentru că de acum înainte am eu grijă de asta, îți promit!”.
Este ca și cum Versiunea ta adultă ține în brațe Versiunea ta din copilărie și o tratează cu toată iubirea pe care aceasta n-a primit-o în copilărie.
Vorbești cu copilul tău interior, îl tratezi cu toată iubirea de care ești capabil, până simți că acel copil interior are încredere în tine și se simte în siguranță cu tine.
Fiți conștienți că uneori, copilul interior nu te iartă imediat, nu are încredere în tine imediat. Uneori copilul interior nu este pregătit să aibă din nou încredere în tine, are nevoie de luni de zile ca să se apropie de tine și apoi să fuzioneze cu tine. Și o să vezi, o să-ți comunice acest lucru. Nu-l grăbi, ai răbdare cu el, fiindcă este vorba de un întreg proces. Ideea este să fii perseverent, să comunici iar și iar cu el. (EldoRA)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.