Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta
Este uimitor cum Spiritul ne inspiră/ ghidează să facem ceva și apoi, după ceva timp, descoperim cu uimire de ce anume am fost ghidați să facem acel lucru, care este rostul acelui lucru.
La început, noi toți avem impresia că e ceva în neregulă cu noi înșine și eventual, e ceva în neregulă și cu alții; Călătoria spirituală vizează evoluția noastră, lărgirea orizontului nostru, dezvoltarea capacității de a înțelege lucrurile la un nivel mai profund, dincolo de aparențe.
Și la un moment dat, după bucuria inițială a evoluției, oamenii intră în capcane de genul: „De ce eu nu am experiențe extrasenzoriale la fel ca X? Înseamnă că nu sunt suficient de evoluat”, „De ce nu reușesc să manifest ceea ce-mi doresc? Înseamnă că e ceva ce nu fac bine”, „De ce curăț energetic frica de luni de zile și ea apare iar și iar? Probabil că nu procedez corect”, „De ce eu nu reușesc să comunic cu îngerii? Cred că e ceva în neregulă cu mine”, etc.
Sunt o mulțime de senzitivi, de oameni care simt energiile, dar care nu au suficientă încredere în ei înșiși și care se zbat în confuzie și nesiguranță, fiindcă ei cred că nu sunt suficient de buni, că nu merită să……, că nu sunt capabili să……. Ei comunică, de fapt, cu sufletul lor, dar nu au încredere că ceea ce „aud” este sufletul lor. (Matt Kahn)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.
