Sfatulparintilor.ro

Mesajul zilei pentru vibrația și claritatea ta în noile energii transformatoare. Miercuri 22 aprilie 2026

vibratia zilei 22 aprilie 2026

Noile energii scaldă planeta, ne introduc în noile dimensiuni și ni se transmit informații noi pentru a naviga în călătoria noii vieți. Iată răspunsuri de la lucrători de lumină și mesageri din tărâmurile superioare, în traducerea Mihaelei Dan.

Citește AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricând!

Iată mesajul zilei pentru claritatea ta

Unii dintre noi trecem acum în interiorul nostru o masivă schimbare la nivel celular, iar asta se întâmplă în contextul în care noi simțim tot mai intens energiile proprii, dar și pe cele colective. De aceea, este posibil să simțiți că au loc lucruri ciudate în interiorul vostru, să vă simțiți copleșiți/ agitați/ bulversați.

Indiferent ce simțiți, să știți că este în regulă.

Noi învățăm să acceptăm să trecem prin aceste transformări provocatoare la nivel energetic, știind că ele fac parte din procesul Ascensiunii și să ne permitem să simțim orice simțim, indiferent că e vorba de iritare, furie, indignare, tristețe, etc. Învățăm să nu ne mai judecăm emoțiile/stările, ci doar să ne permitem să le simțim și astfel, să le eliberăm fără să ne mai îngrijorăm („Nu sunt destul de evoluat, dacă încă mai simt astfel de emoții de vibrație joasă”/ „Nu e bine că simt furie, fiindcă furia are o vibrație joasă”, etc).

Noi funcționăm din ce în ce mai mult ca ființe energetice, iar asta înseamnă că o să simțim din ce în ce mai intens energiile din jur, inclusiv pe cele de vibrație foarte joasă care vor ieși la suprafață. Și este necesar să ne uităm și la acele lucruri întunecate, fiindcă ele sunt reale, se întâmplă pe Pământ. Nu le negați/ ignorați, nu vă prefaceți că nu le vedeți, că ele nu sunt reale.

De ce este necesar să le vedem?

Ca să înțelegem de ce am venit noi, Lucrătorii în Lumină/ Cei care arată Calea pe Pământ, în această viață umană. Ca să privim în față acele lucruri întunecate pe care noi am venit să le transmutăm în Lumină. Ca să înțelegem ce avem noi de făcut aici.

Așa cum v-ați făcut curățările energetice personale, privind în față ceea ce a ieșit la suprafață din interiorul vostru, acceptând că acelea sunt părți din voi, onorându-le ca fiind parte din voi, permițându-vă să simțiți acele emoții, indiferent cât de inconfortabile/ dureroase erau ele, învăluind credințe/ tipare/ programe în Lumină și eliberându-le, tot așa transmutați/curățați și energiile de la nivel colectiv.

Noi vedem întunericul – acceptăm că acele lucruri/situații sunt adevărate/reale – și-l transformăm/ alchimizăm în Lumină. Și nu poți alchimiza în Lumină decât ceea ce accepți să vezi. Dacă tu refuzi să vezi niște lucruri, nu te poți ocupă de ele, nu le poți transmuta în Lumină. (Lorie Ladd)

Omenirea traversează vremuri fără precedent. Suntem în plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume așa cum o știam dintotdeauna și sub ochii noștri se clădește o lume nouă în care funcționarea noastră va fi din spațiul și energia inimii și mai puțin a mentalului. Dacă trăiești în aceste vremuri pe Terra, înseamnă că sufletul tău a ales să participe la acest unic fenomen prin care vibrația planetei crește și automat totul se transformă – acțiuni, comportamente, tipare, gânduri, emoții.

Toate trebuie să fie de o vibrație mai înaltă, compatibilă cu cea a codurilor de lumină ce scaldă Pământul de cel puțin 2 ani încoace. De ce mulți am trăit și trăim crize existențiale profunde pe plan personal, profesional, de relații, de identitate? De ce mulți ne simțim rătăciți, fără direcție, în timp ce alții parcurg drumul cu ușurință? Acest articol zilnic își propune să aducă răspunsuri și ceva mai multă claritate – atât cât avem acces la acest moment.

Sursa: https://www.facebook.com/dan.mihaela.503
Exit mobile version