Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesageri din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta
Este o mare diferență între „a fi unic” și „a fi special”.
Dacă tu crezi că ești „special” înseamnă că ai impresia că le ești superior altora, ai impresia că ai anumite calități care te plasează deasupra altora. Și asta nu este adevărat. Nicio calitate din lumea asta nu te face superior altora.
Pe de altă parte, dacă tu consideri că ești „unic”, asta înseamnă că ești conștient că modul în care privești/ abordezi/ experimentezi tu viața este unic. Și exact așa este. Fiecare dintre noi, oamenii care trăim pe Pământ, suntem unici.
Când te crezi „special” tu funcționezi din spațiul egoului, al personalității care îi vede pe ceilalți ca pe niște concurenți și care încearcă mereu să le-o ia înainte altora, să fie mai bun/ă decât ceilalți, care este mereu în competiție cu alții, care se teme că alții o să-i ia locul.
Când înțelegi că ești unic nu concurezi cu nimeni, pentru că știi că fiecare are locul/ rolul lui unic în această lume și nimeni nu poate să-ți ia ceea ce al tău. Și fiindcă știi că ai un rost/ rol unic în această lume ai și stimă de sine, pentru că gândești la modul „Eu sunt unic, așa cum sunt toți ceilalți. Și asta înseamnă că locul meu în acest Univers este unul clar, este garantat, așa cum se întâmplă și în cazul celorlalți. Eu contez, așa cum contează și ceilalți. Nu poate nimeni să-mi ia locul”. Ai un sentiment al libertății și nu te interesează să te lupți cu nimeni pentru un anumit „loc”.
Cel care se consideră „special” se luptă mereu cu ceilalți ca să-și găsească „locul” și apoi să-și păstreze „locul”; viața lui este o continuă luptă pentru a-și păstra statutul de „special” cât mai mult timp posibil.
Când știi că ești unic nu ai ce statut să aperi, pentru că tu ești unic de când te-ai născut și până când vei pleca de pe Pământ, este ceva ce nu poți pierde și nu-ți poate fi luat.
Fiecare om are locul lui unic în această lume și acela va fi „locul lui” întreaga viață, nu are nevoie să-i înlăture/ distrugă pe alții ca să ocupe acel loc. (Jason Estes)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.