Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta
Destrămarea vechilor tipare și a vechii programări provoacă dezorientare.
Cred că niciunul dintre noi nu se aștepta în urmă cu 4 ani ca lumea să treacă prin ceea ce a trecut, deci putem spune că noi toți am trecut printr-un șoc. Și nu discutăm aici de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și cum a fost posibil să se întâmple ce s-a întâmplat; ideea este că au fost zguduite vechile noastre tipare/ credințe/ programe.
Din punct de vedere energetic a fost o desprindere bruscă de vechile moduri de a gândi/ fi/ trăi, a fost zguduită din temelii vechea noastră programare. O mulțime de lucruri pe care le-am luat ca fiindu-ne garantate, pe care ne bazam siguranța/ stabilitatea, ne-au fost luate. În plus, au început să fie spuse la modul public o mulțime de adevăruri ascunse legate de schimbările climatice/ ecologice.
Schimbarea – și este o Schimbare, nu o schimbare – plutește în aer, este în mințile oamenilor, în inimile oamenilor și în discuțiile de zi cu zi peste tot în lume, este evidentă.
Și poate unii dintre voi chiar v-ați dorit Schimbarea, erați nerăbdători să înceapă, dar una dintre consecințele acesteia a fost dezorientarea pentru mulți oameni. O mulțime de oameni se întreabă „Ce se întâmplă cu lumea asta? Ce se întâmplă cu mine și cu viața mea? Încotro mă îndrept? Încotro se îndreaptă această planetă, că nu mai înțeleg nimic?”.
Și nu e nimic în neregulă dacă și voi vă întrebați asta, dacă și voi sunteți dezorientați.
Astfel de valuri de dezorientare vor mai veni, vor mai fi situații/ momente în care veți simți „Ce Dumnezeu se întâmplă?! Nu mai înțeleg nimic!”. Așa se întâmplă când ne eliberăm de vechi energii, de vechi credințe/ tipare/ programe și intrăm în Nou, în Necunoscut.
Schimbarea este dramatică, viteza cu care se schimbă lucrurile este foarte mare pentru generația noastră, comparativ cu schimbările pe care le-au experimentat generațiile anterioare. Dezorientarea e ceva firesc pentru o asemenea perioadă.
Aceia dintre voi care sunteți empați veți simți deseori dezorientare, deși, pe de altă parte, poate că vi se pare că nu ați fost niciodată mai puternici și mai siguri pe voi ca acum. Nu vă judecați dacă simțiți astfel de lucruri contradictorii. În trecut eu opuneam rezistență unor situații de acest gen, când simțeam lucruri contradictorii, însă am învățat să capitulez, să accept ceea ce simt, chiar dacă ceea ce simt e foarte ciudat.
Pentru cei care sunt obișnuiți să controleze totul, dezorientarea va fi bulversantă, îi va alarma la început, dar cu timpul se vor obișnui cu ea, vor înțelege că nu e ceva „rău”, ci e un semn că au loc niște schimbări, că intră într-un teritoriu nou/ necunoscut. (Lee Harris)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.
