Care este relația dintre semne și constelațiile zodiacale? De ce avem 12 semne? Ce este a 13-a zodie și cât este de reală existența ei? Iată câteva întrebări la care vom prezenta răspunsul în ceea ce urmează.
De ce avem 12 semne zodiacale?
Avem 12 semne pentru că avem 12 luni sau 12 cicluri lunare într-un an. Fiecare semn corespunde unui ciclu lunar, motiv pentru care există 12 semne. Răspunsul complet poate fi urmărit până la originile astrologiei tropicale, care se aliniază cu calendarul solar de 12 luni.
Astrologia tropicală înseamnă „derivată din tropice” sau din sezoane și cicluri. Când Soarele atinge distanța maximă de la ecuator la 23° nord (numită și Tropicul Racului), avem solstițiul și semnul Racului.
Când Soarele atinge distanța maximă în jos de la ecuatorul cereștii la 23° sud (numită și Tropicul Capricornului), avem celălalt solstițiu și începe sezonul Capricornului.
S-ar putea crede că cele 12 semne tropicale sunt același lucru cu cele 12 constelații zodiacale… dar nu sunt.
Cele 12 semne tropicale au fost, într-adevăr, numite după constelații pentru o referință ușoară (grecii au ‘împrumutat’ constelațiile zodiacale de la mesopotamieni), dar aceasta este cam tot în ceea ce privește această relație.
Cele 12 zodii ale anului. Care sunt zodiile și simbolurile lor în astrologia occidentală
Revenind la întrebarea inițială – de ce 12, și nu orice alt număr aleatoriu?
Avem 12 semne (și nu 10 sau 15) pentru că avem 12 cicluri lunare într-un an. Pe scurt – avem 12 semne pentru că avem 12 luni. Cuvântul „lună” provine din cuvântul englez vechi „mōnaþ”, care înseamnă „Lună”. Într-un interval de 365 de zile (un an), avem 12 cicluri lunare (12 luni).
Începem anul astrologic la echinocțiu. Așadar, începutul anului astrologic se bazează pe poziția Soarelui în raport cu Pământul. Întregul sistem tropical se bazează pe relația dintre Soare, Lună și Pământ. Avem 12 cicluri lunare (Lună) într-un an solar (Soare), din punctul de referință al Pământului.
Semnele zodiacale sunt cicluri
Semnele zodiacale NU sunt zone ale cerului. NU sunt constelații. Acesta este un concept dificil de înțeles chiar și pentru astrologii experimentați. Când privim în aplicațiile mobile, vedem Luna în constelația Vărsătorului, dar astrologii spun că avem Luna în Pești. Confuz, nu?
Nu, dacă înțelegem că semnele nu sunt același lucru cu constelațiile. Doar pentru că tu și altcineva aveți același nume, nu înseamnă că sunteți aceeași persoană.
Doar pentru că semnele tropicale și cele 12 constelații de pe ecliptică au același nume, nu înseamnă că sunt același lucru. Desigur, există o relație acolo, și vom ajunge la asta.
Dar mai întâi, să ne clarificăm acest aspect. Semnele nu sunt ceva ce putem observa. Semnele sunt cicluri. Nu le putem „vedea”, la fel cum nu putem „vedea” timpul. Dacă te gândești la timp, nu îl poți localiza în spațiul fizic; timpul nu este o piatră sau un copac. Este un concept abstract. La fel și semnele.
Și tocmai din cauza dificultății de a conceptualiza aceste 12 cicluri, adică cele 12 semne, primii noștri astrologi tropicali au folosit fundalul cerului și al constelațiilor pentru a le numi.
Și asta ne duce la a doua noastră întrebare importantă: De ce au semnele nume de constelații?
Teoretic, nu trebuie să le aibă. Le-am putea numi Semnul 1 (sau ciclul 1), Semnul 2 etc., sau le-am putea da alte nume – multe alte culturi și tradiții au alte nume pentru ciclurile naturii.
Motivul pentru care astrologii elenistici au folosit constelațiile de pe ecliptică (care au precedat cele 12 semne tropicale) este pentru că aceste constelații făceau mai ușor urmărirea pozițiilor Soarelui, Lunii și planetelor pe cer.
Amintește-ți – nu putem vedea semnele, așa că acești astrologi timpurii aveau nevoie de un fel de sistem pentru a afla când Luna, Venus sau Jupiter erau în primul semn (adica primele 30 de zile de la echinocțiu), în al doilea semn (adica de la ziua 30 la 60 de la echinocțiu) și așa mai departe.
Primul semn, sau primul ciclu de 30 de zile de la echinocțiu, a fost numit Berbec, pentru că pe atunci (aproximativ acum 2.000 de ani, când astrologia tropicală a fost conceptualizată așa cum o știm) era constelația Berbecului care se ridica la echinocțiu.
Următorul semn, adică ciclul de 30 de zile după Berbec, a fost numit Taur, pentru că constelația care urma după Berbec era Taurul.
În modelul tropical, Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul sunt numite semne „cardinale” deoarece marchează începutul sezoanelor (adică când Soarele schimbă direcția pe cer). Așa că au o calitate de inițiere.
Semnele din mijlocul sezoanelor (Taurul, Leul, Scorpionul, Vărsătorul) sunt „fixe” pentru că în mijlocul sezonului vremea este cea mai stabilă.
Iar semnele de la sfârșitul sezoanelor (Gemenii, Fecioara, Săgetătorul și Peștii) sunt numite „mutabile” deoarece aici vremea începe să se schimbe, trecând încet la următorul sezon.
În sistemul semnelor tropicale, avem și elementele. Primul semn (Berbec) este un element de Foc, pentru că focul este elementul primordial. Urmează apoi elementul Pământ (Taur). Avem apoi aerul, pentru a permite mișcarea (Gemenii), și în cele din urmă Apa dătătoare de viață (Rac). Apoi elementele se repetă.
Când combinăm „cardinal” și „Foc”, obținem Berbecul, sau calitățile de inițiativă, entuziasm și impulsivitate. Când combinăm „fix” și „pământ”, obținem Taurul – sau calitățile de stabilitate, persistență și practicitate.
Când aplicăm matricea modalității/elementului la cele 12 cicluri lunare, obținem cele 12 semne tropicale așa cum le cunoaștem.
Acest model tropical este fiabil și funcționează bine atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică. Berbecul este „foc cardinal” în ambele emisfere nordică și sudică.
Desigur, astrologia tropicală, unde anul astrologic începe cu Berbecul, a fost creată în emisfera nordică; dacă astrologia ar fi fost concepută în emisfera sudică, probabil modelul ar fi arătat puțin diferit, dar ar fi funcționat în continuare, dacă era metodologic solid.
Cum a influențat constelația zodiacală cele 12 semne tropicale?
Constelațiile zodiacale au precedat cele 12 semne. Aceste constelații au fost deja numite de babilonieni în momentul în care s-a născut astrologia tropicală (aproximativ acum 2.000 de ani).
Unele dintre constelațiile zodiacale au fost numite încă din secolele XVI-XVIII î.Hr. La acea vreme, babilonienii au numit în jur de 18-22 de constelații în jurul Eclipticii, plus alte constelații care nu se aflau pe centura zodiacală (adică Ecliptica).
Aceste constelații inițiale aveau dimensiuni diferite, deoarece se bazau pe configurările reale ale stelelor, nu pe calculații matematice.
Apoi, atunci când astrologia tropicală a fost conceptualizată acum aproximativ 2.000 de ani, cele 18-22 de constelații de pe Ecliptică au fost redimensionate (și unele dintre ele eliminate) pentru a se potrivi modelului tropical de 12 cicluri.
Faptul că au fost folosite doar constelațiile de pe Ecliptică pentru a numi semnele (și nu alte constelații non-ecliptice precum Orion etc.) vorbește despre originea solară a sistemului tropical de 12 semne.
Acum avem fenomenul numit procesiunea echinocțiilor, ceea ce înseamnă că constelațiile se mișcă cu aproximativ 1 grad la fiecare 72 de ani, văzut de pe Pământ. Cerul în 2023 arată destul de diferit față de cum arăta acum 1.800 de ani, când Ptolemeu a scris Tetrabiblos, „biblia” astrologiei tropicale.
Dar acest fenomen nu afectează în niciun fel sistemul nostru tropical de 12 semne, deoarece – încă o dată – semnele nu se bazează pe constelații.
Semnele tropicale sunt centrate pe sistemul solar. Constelațiile și stelele nu se află în sistemul nostru solar, deci sunt în afara domeniului astrologiei tropicale. Aceasta nu înseamnă că constelațiile și stelele fixe nu ne influențează, dar asta e un subiect diferit.
Echinocțiul se întâmplă pe 20-21 martie în fiecare an, peste.tot pe Pământ. În 1.000 de ani de acum înainte, echinocțiul (și semnul tropical al Berbecului) se va întâmpla în continuare pe 20-21 martie. În 5.000 de ani, 10.000 de ani, tot pe 21 martie.
Semnele tropicale nu se schimbă niciodată – nu pot, pentru că se bazează pe echinocțiu și pe sezoane.
Constelațiile babiloniene au influențat modelul tropical de 12 semne pe care îl folosim astăzi?
Foarte probabil. Epocile astrologice – care par să se coreleze cu calitățile constelațiilor zodiacale – sunt o dovadă a acestui fapt. Așa că, cel mai probabil, în trecut, a existat o transferare conceptuală de la modelul sidereal babilonian la modelul tropical.
Dar, din nou, acest lucru nu schimbă în niciun fel înțelegerea noastră a celor 12 semne tropicale, deoarece acestea sunt fundamentate pe un cadru cu totul diferit – sezoane, modalități, elemente, etc.
Și atunci, de ce se discută de a 13-a zodie?
În ultima vreme se discută tot mai des despre a 13-a zodie și despre schimbarea intervalelor zodiacale.
Constelația Ophiuchus a fost descoperită în secolul al XVII-lea și, totuși, abia în anul 1930 i s-a atribuit un semn zodiacal. Cu toate acestea, zodia Ophiuchus nu este la fel de populară ca surorile sale din horoscop. Există, însă, din ce în ce mai multe voci care insistă că ar trebui modificat horoscopul, așa cum îl știm cu toții, pentru a face dreptate celei de-a 13-a zodii, în prezent integrată într-o altă zodie din horoscopul European. Din 2011 încoace, se vorbeste despre recunoașterea oficială a celei de-a 13-a zodii, ceea ce ar schimba cu totul tabloul zodiilor. Cei născuți între 30 noiembrie și 17 decembrie nu sunt în zodia Săgetătorului și nici în zodia Scorpionului. Numele zodiei lor este Ophiuchus, fiind plasată între Scorpion și Săgetător.
Există multe dezbateri cu privire la introducerea lui Ophiuchus în harta astrală. Însă, toate zodiile ar fi date peste cap, iar astrologii ar trebui să refacă toate caracteristicile și compatibilitățile între zodii.
De asemenea, un alt aspect care împiedică recunoașterea oficială a acestei zodii în panoul zodiilor este numărul „13”. Multe tradiții consideră numărul 13 unul cu ghinion. Mai mult, numărul 12 este asociat cu 12 semne zodiacale, 12 luni ale anului, 12 apostoli etc.
Mai multe detalii despre a 13-a zodie găsești aici.
sursa: astrobutterfly.com
foto: Depositphotos.com