Sfatulparintilor.ro

Ce le spui copiilor despre sex. Cele 4 faze de comunicare!

Ce le spui copiilor despre sex

Discutiile despre sex cu copiii nu sunt chiar floare la ureche. Iata ce sa le spui copiilor despre sex si cele 4 faze de comunicare prin care trece orice parinte care discuta cu copilul sau ce inseamna sexul.

Faza 1, preliminara, raspunsuri necesare pentru copiii intre 3-8 ani

Daca ai un copil intre 3 si 8 ani, tine cont de urmatoarele sfaturi ca sa gestionezi bine acest tip de discutii preliminarii pe teme sexuale cu cel mic:

Sfat 1: Raspunde la intrebari fara a merge mai departe la ce este in spatele lor

O mama a impartasit povestea ei relevanta pentru cum gandesc copiii de aceste varste. Fiul ei de 5 ani a intrebat-o intr-o seara: „Mami, de unde am venit?”. Ea s-a gandit sa incerce sa evite cumva aceasta intrebare dar nu prea avea cum; nu erau decat ei doi in casa in acea seara si mama s-a gandit ca, din moment ce copilul e curios sa stie, mai bine isi ia inima in dinti si ii spune.

Au luat loc pe canapea in sufragerie si mama a inceput o discutie care o facea sa se simta stanjenita, dar s-a straduit cum a putut ea mai bine sa ii spuna exact fiului ei cum se fac copiii. In acest timp ochii celui mic se faceau din ce in ce mai mari in timp ce el asculta mut, doar dadea din cap din cand in cand ori de cate ori mama il intreba „intelegi ce iti spun?” sau „asta te lamureste?”.  Cand mama a terminat de raspuns, cel mic a zis „Pai, ce te intrebam eu era daca mai stii de unde am venit noi, adica tii minte, cand ne-am mutat in orasul asta anul trecut? Unde stateam noi inainte? Am uitat numele celuilalt oras de unde am venit.”.

Chiar daca nu mereu intampinam situatii asa de extreme ca acest exemplu, aceasta este ideea, este usor sa gresesti si sa spui prea multe unui copil prea mic si neinteresat de subiect.

Cel mai bine este ca pentru un copil de pana in 7-8 ani sa ii raspunzi punctual la intrebarile lui reale, dupa ce te asiguri ca intelegi exact ce vrea sa afle. Chiar si daca discutia are rolul sa ii potoleasca o curiozitate sexuala, evita detaliile, oricum nu e pregatit pentru ele si nu e cazul sa i le dai, pastreaza momentul pentru cand implineste 8 ani.

Deci, daca un copil de 5 ani te intreaba „De unde vin bebelusii?” spune-i „Uneori, cand mami si tati se iubesc foarte mult, asta ajuta sa se nasca un bebelus”. Daca te intreaba „Bine, dar cum?” spune-i „Se intampla un miracol, o magie pe care Dumnezeu o face, cand te faci mai mare o sa intelegi mai multe”.

Sfat 2: Il inveti sa isi aprecieze corpul

O atitudine viitoare sanatoasa despre sex incepe de la cum se simte copilul in relatie cu propriul sau corp. La o varsta frageda copilul devine constient de corpul lui si ce poate acesta sa faca. In etapa prescolara copiii continua sa isi descopere corpul si sa se minuneze de el.  

Cand discuti cu copilul tau, profita de orice oportunitate pe care o ai ca sa il constientizezi de miracolul care inseamna corpul sau, de cat de norocosi suntem sa putem vedea asemenea frumuseti ale naturii cu ochii nostri, sa auzim muzica minunata, sa gustam diverse combinatii unice de mancaruri, sa simtim si sa mangaiem blana moale a animalului preferat, dar si sa simtim dragostea pe care cei din familie ne-o daruiesc. Lista de lucruri pentru care putem fi recunoscatori corpului nostru este nesfarsita. Cu cat un prescolar isi poate aprecia corpul mai mult, cu atat mai usor ii va fi in viitor sa inteleaga miracolele fizice pe care le va trai.  

Sfat 3: Sadeste-i valorile de familie, dragostea si fidelitatea

Ce legatura este intre discutia despre sex cu copilul si valorile de familie, dragoste si fidelitate? Toata legatura din lume! Sexul are legatura cu familia. Daca esti un parinte si sot/sotie iubitor, fidel, care a crescut intr-o familie cu valori sanatoase de viata sau esti un parinte singur care nu are nici un model uman pentru aceste calitati, acum sau in copilarie, trebuie sa vorbesti cu copilul despre ele. Impartaseste-ti trairile si experientele cu copilul tau. Daca ai avut parte de dragoste si fidelitate in copilarie, povesteste-i copilului.

Spune-i intamplari de cand erai copil in care iti amintesti cum parintii isi daruiau si isi manifestau dragostea; spune-i copilului cat de mult si tu iti iubesti sotul/sotia. Povesteste-i mici intamplari despre loialitatea membrilor familiei tale – cum ii tineai pumnii fratelui la meciul de la scoala desi erai un pic gelos pe el ca are mai multa atentie de la parinti decat tine, sau cum tatal tau a venit totusi la serbarea ta desi i-a fost foarte dificil sa ajunga, dragostea pe care o simteai de la parintii tai cand te culcau amandoi sau te laudau pentru ceva ce ai facut bine.

Copiilor le place la nebunie sa auda povesti despre tine ca si copil, cu bunicii lor pe rol de parinti.  

Daca ai crescut in circumstante mai dificile sau ai fost ranit de infidelitati in familie, spune-i copilului cate putin despre asta si asigura-l de fidelitatea ta fata de el si ca in familia ta de acum aceste lucruri nu se vor intampla. La culcare sau cand este momentul potrivit, spune-i ceva de genul „Eu cred ca unul din cele mai importante lucruri intr-o familie este sa stim ca ne iubim unul pe altul. Eu te voi iubi intotdeauna si tu vei fi intotdeauna persoana cea mai importanta din viata mea. Oricat de dura poate fi viata in afara acestor pereti, tu trebuie sa stii ca noi, familia ta, intotdeauna vom fi aici pentru tine. Pentru mine nu a fost asa mereu.

Citeste si: Cand si cum spui copilului despre sex. Ce trebuie sa stie parintii

Faza 2: Marea discutie (sugerata pentru varsta de 8 ani)

Pasul 1: Pregatirea

Varsta de opt ani este o fereastra intre dezinteresul specific copilariei timpurii si imprevizibilitatea pre-pubertatii. Majoritatea copiilor de opt ani sunt de incredere, deschisi, inocenti, dornici sa iti faca pe plac si foarte fascinati de lumea din jurul lor. Nu au invatat inca sa se simta rusinati, sa fie sarcastici sau cinici.  

In functie de unde traiesc, unii copii au auzit cate ceva despre sex pana la opt ani, altii deloc. Unii au auzit, dar nu au dat deloc importanta. Orice au auzit sau au retinut este suficient de firav in mintea lor incat sa poata fi sters cu usurinta si sa li se introduca informatiile corecte de catre un parinte dedicat si pregatit pe acest subiect.  

Partea buna cu copiii de aceasta varsta este ca ei sunt deschisi sa anticipeze, sa se entuziasmeze pentru orice ii pregatesti in avans.

De aceea este bine sa creezi o asteptare in ei cu privire la marea discutie pe care in curand o veti avea. Daca nu ai motive serioase sa discuti mai devreme cu copilul, sugestia specialistilor este sa planifici sa porti aceasta discutie speciala in saptamana cand implineste opt ani. Astfel, el isi va mentine interesul viu iar tu nu ai cum sa mai dai inapoi. Daca copilul e mai mare de opt ani, alege o alta zi sau saptamana speciala din viitor de care sa te agati ca sa ii creezi o asteptare pozitiva pentru o discutie de mare incredere.

Pasul 2: Planificarea

Pe masura ce aniversarea se apropie, lasa copilul sa aleaga cum vrea sa isi petreaca acel moment special al discutiei dintre voi trei (daca participa ambii parinti) de care i-ati tot spus. Este un moment special in care trebuie sa te asiguri ca ii poti capta toata atentia si in care sa fie intr-o stare buna cand ii explici una din marile taine ale lumii, care sta la originea insasi evolutiei speciei umane si este considerata unul din lucrurile cele mai importante ale vietii.

Alegeti un loc linistit si placut conversatiei; fie puteti fi in aer liber sau pe canapeaua preferata in sufragerie. Cu ceva vreme inainte, e bine sa iti cumperi o carte care sa te ajute in explicatiile pe care le dai, una din acele carti de tipul „eu cum m-am nascut?” sau „educatia sexuala la copii” care au si ilustratii graitoare si realizate placut si pozitiv, ca pentru copii, ca subiectul sa nu para dur pentru ei. Familiarizeaza-te cu cartea si mai exerseaza inainte.  

Pasul 3: Discutiile similare ulterioare

Dupa ce discutati o data si are loc marea discutie despre cum se fac copiii, vor mai urma si alte discutii, caci cei mici vor dori sa reia tema din nou si din nou, iar parintii trebuie sa fie pregatiti si disponibili. Ei vor dori sa se dea mari in fata colegilor lor cu marea descoperire pe care u facut-o, insa e bine sa il inveti discretia si intimitatea in legatura cu aceasta tema. Daca copilul de opt ani a prins pozitiv ideea expusa de voi, alte discutii similare se vor desfasura cu multa usurinta. De fapt, te vor si ajuta discutiile suplimentare, ca sa asezi corect informatiile in capul copilului si sa ii cultivi adevaratele valori necesare lui pentru viitor.  

Faza 3: Discutiile cu copiii intre 8-13 ani

Copiii intre 8 si 13 ani traverseaza tot felul de schimbari specifice prepubertatii si intra in adolescenta timpurie; etapa mijlocului copilariei este importanta pentru acest tip de discutii despre sexualitate, dar e deseori prea neglijata de parinti.

Intr-un fel, este o vreme magica si cu adevarat o oportunitate pentru parinti. Copiii de varsta aceasta sunt foarte curiosi si interesati de orice. Poarta conversatii lungi si profunde si sunt suficient de logici si coerenti in gandire ca sa inteleaga tot ce li se spune. Ei sunt flatati de responsabilitatea incredintata prin discutii profunde si ca sunt tratati ca oameni mari. Nu sunt inca emotionali sau preocupati de sex in sens hormonal, asa ca pot face un pas in spate si privi sexul ca pe ceva obiectiv. Si inca nu sunt atinsi de sarcasmul, cinismul si scepticismul care apare imediat ce pasesc in adolescenta. Cu alte cuvinte, este momentul potrivit al copilariei de a-i invata multe despre valorile de viata, despre a avea caracter, dar si despre orice informatie.

In timp ce la aceasta varsta de 8-13 ani parintii nu au tendinta sa fie cicalitori cu copiii, spunandu-le ce sa faca si ce nu, la adolescenta ei devin destul de agresivi cu ei si sunt revoltati de ce spun sau fac.

Insa daca profitam de aceasta perioada buna a varstei de 8-13 ani sa vorbim cu copiii si sa ni-i apropiem, vom petrece mai putin timp cicalindu-i cand sunt adolescenti. Iar nivelul de incredere si comunicare creat intre voi in pre-adolescenta se va mentine in anii urmatori, perioada cand deseori relatia parinte-copil sufera transformari radicale negative.

Tot ce ai vorbit cu copilul tau despre sex in anii anteriori ai fazei 1 si 2 iti va fi de folos in acesti ani, intrucat ai pus fundatia unui concept sanatos despre acest subiect. Si tot ce copilul vede, aude, experimenteaza despre sex in anii urmatori va completa viziunea pe care tu i-ai format-o. Ai pus bazele unei comunicari deschise, care iti permite sa iti poti sfatui copilul pe varii teme sexuale sau situatii neprevazute care urmeaza in anii adolescentei. Fara pasii anteriori este greu de crezut ca vei fi acceptat de copil in lumea si gandurile sale de adolescent, cu atat mai mult cand vine vorba despre sex.

Nu rata nici: 4 greseli pe care parintii le fac cand le vorbesc copiilor despre sex

Influenta din media

Fa-ti timp sa te uiti cu copilul tau la serialele lui preferate la tv. Cu siguranta o parte din dialogurile auzite au tenta sau conotatie sexuala. Dupa ce se termina programul, initiaza discutii cu copilul pe marginea a ce a vazut. Intreaba-l: „Crezi ca oamenii aia au facut ce trebuia?”, „Ce insemnau vorbele alea, oare, tu ce crezi?” sau in cazul in care adolescentii din serial discutau vulgar si urat despre sex si crezi ca asta ii poate influenta copilului tau propria perceptie il poti intreba: „Crezi ca ei au inteles corect ce inseamna sexul pentru oameni?”. Aceleasi discutii le poti avea si in jurul diverselor reclame din reviste care debordeaza de mesaje subliminale sexuale. Din orice pretext poti porni o conversatie prin care sa te asiguri ca poti contracara influenta negativa a mediei asupra copilului tau.

Sau il poti intreba mai general: „Ce programe iti plac cel mai mult la tv? Au ceva sex in ele? Ai auzit cuvinte sau ai vazut ceva despre sex in ele ce nu ai inteles?” sau „Stii, acum ca am avut deja atatea discutii despre ce inseamna sexul, ori de cate ori vezi sau auzi ceva despre sex si nu intelegi, vino sa discutam ca sa te lamuresti ce e in regula sau nu”.

Influenta grupului de amici

Trage cu urechea la conversatiile din anturajul copilului ori de cate ori ai ocazia, fie cand te duci sa iti iei copilul de la scoala sau te duci cu el la antrenamentele sportive. Vezi despre ce discuta. Sunt unii copii din anturaj care abordeaza subiecte sexuale sau cuvinte sexuale mai mult decat altii? Cum reactioneaza ceilalti? Poti discuta ulterior cu copilul tau despre aceste aspecte: „Imi plac prietenii tai, sunt copii buni. Care dintre ei crezi ca stie mai multe despre sex? Ce parere ai despre ce spune el?”. Mentine discutia la un nivel pozitiv si fara sa judeci, dar foloseste orice ocazie ca sa reamintesti copilului ca multi alti copii nu stiu toate detaliile despre sex sau ca sunt vulgari si prostuti cand vorbesc despre asta. Invata-ti copilul sa iti puna intrebari ori de cate ori vrea despre ce aude in anturajul sau.

Indiferent cum pornesti discutiile si cat de des, ideea este sa le folosesti ca reintariri ale acelorasi lucruri pe care le-ai spus in discutiile mari anterioare despre ce inseamna sexul, importanta lui, partea lui buna, frumusetea lui si de ce e bine sa il tratezi ca pe ceva special si nu vulgar, despre care sa vorbesti urat sau pe care sa il practici cu indivizi dubiosi.  

Discutiile la pubertate

In multe scoli li se face educatie sexuala la anumite ore copiilor in jurul claselor a 4-a sau a 5-a. Acesta e un alt motiv bun ca discutiile cu parintii sa inceapa inainte de aceste discutii oficiale la scoala, ca sa fiti siguri ca ii puneti bazele solide pozitive unei corecte intelegeri a notiunii de sex si sa nu fie dramatic influentat de toate informatiile dispersate si infricosatoare pe care le aude din varii surse. Practic, ce li se spune la scoala in aceste ore speciale depinde de profesor, de curriculum, de politica scolii si de multi alti factori.

Stabileste sa ai aceste discutii despre sex inainte ca copilul sa intre in faza de pubertate si explica-i ce inseamna pubertate – procesul firesc de crestere si dezvoltare fizica a copilului care incet, incet devine un adult si este fizic capabil sa faca sex si sa aiba copii, ca este ceva natural si fascinant sa iti urmaresti corpul crescand si sa astepti oportunitatea potrivita ca sa treci in alta etapa a vietii.

Faza 4: Discutii despre comportament cu copiii de 14-16 ani

Trecerea de la lucrurile elementare la aspectele de comportament

In acest punct, luand in considerare ca ai avut discutii cu copilul tau despre sex la varstele potrivite conform fazelor anterioare, se presupune ca el deja stie tot ce are nevoie sa stie despre sex, informatiile sunt bine plasate in sertarasele creierului sau si tu ai stabilit cu el o relatie pozitiva si o comunicare onesta si deschisa pe acest subiect. Provocarea se muta acum spre comportamentul concret, ca sa incurajezi la copil responsabilitatea si retinerea sexuala.

Toti parintii vor sa isi protejeze copiii si majoritatea cred ca in perioada liceului este mai bine pentru copii sa practice abstinenta sexuala drept cea mai buna forma de protectie, care le permite sa aiba o adolescenta fericita si o casnicie buna ulterior.

Desi stiu ca este greu si ca e o reala provocare, multi parinti isi doresc o mai mare retinere sexuala la copiii lor decat au avut ei.

Lumea copiilor nostri este mai plina de pericole decat cea in care am crescut noi. Miza este mai mare acum; au mai multe de pierdut si mai multe de castigat. Sunt mai multe motive de ingrijorare, mai multe lucruri de care trebuie sa ii protejam si mai multa nevoie de relatii solide, de durata.

Cum pot parintii sa isi indrume copiii catre un comportament sexual retinut si responsabil in ziua de azi?

Intr-o lume ideala, toti parintii vorbesc cu copiii lor din timp despre sex, iar copiii cresc cu o atitudine sanatoasa pe aceasta tema, pastrand momentele de intimitate pentru cand sunt maturi si pregatiti. In lumea reala, sexul apare prea devreme, iar copiii, ca si parintii, raman cu un sentiment acut de vinovatie si cu o senzatie de pierdere iremediabila si a unei greseli de necorectat.

Insa lucrurile nu sunt asa de dramatice.

Daca tu, ca parinte, ajungi la concluzia ca abstinenta sexuala este cea mai buna pentru copilul tau pana la maturitate, apoi aceasta concluzie este cea care ramane dominanta indiferent daca copilul a avut o experienta sexuala sau nu. Iar daca copilul ia si el decizia ca e mai bine pentru el sa mai astepte, decizia este utila si binevenita chiar daca a avut o aventura sexuala anterioara. Ideea e ca nu poti lua decizii decat pentru viitor, nu mai ai ce face cu trecutul si nu e bine sa il lasi sa iti otraveasca prezentul.

Nu iti pierde prea mult timp dorindu-ti ca copilul sa se fi purtat diferit in trecut. Gandeste-te cu ce il poti ajuta acum, vorbeste-i despre importanta protectiei in cazul in care este activ sexual, iar in cazul in care simti ca el nu isi doreste sa mai continue experienta sexuala pana cand nu ajunge la maturitate, continua perseverent cu el pe acest drum, cu incredere ca poti reusi, desi e greu sa schimbi de la zero o atitudine sau un comportament.

Reasigura-ti copilul ca tot ce ati vorbit despre sex in discutiile anilor anteriori ramane valabil si ca, desi poate fi greu, o poate lua de la zero daca isi doreste asta. Apoi dubleaza-ti eforturile de a fi acolo pentru el, cu conversatii deschise ori de cate ori este cazul ca sa iti ajuti copilul sa ia decizii rationale bazate pe informatii complete cu privire la ce este bine pentru el si viata lui, acum si in viitor.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version