Gravide stresate? 5 DAUNE mari ce pot afecta fatul daca cineva ii streseaza mama gravida

by Sfatul Parintilor | 14/12/2018 18:09

Stresul este din ce in ce mai prezent in vietile noastre. Oamenii de stiinta analizeaza in dese randuri modul in care stresul afecteaza umanitatea, dar si felul in care IQ-ul viitorului bebelus precum si dezvoltarea sa sunt influentate si ii genereaza probleme mai tarziu in viata, daca cel mic a avut o viata intrauterina[1] stresanta.

 

Iata in continuare care sunt principalele probleme pe care le poate avea copilul, daca mama are parte de anumite stresuri in timpul sarcinii, dar si cum aceasta le poate rezolva.

 

Cand copilul este in uterul mamei, acesta nu se hraneste doar cu nutrientii necesari dezvoltarii sale. El primeste de la mama, prin gene, de la hormonii de stres pe care aceasta ii experimenteaza, si amintirile traumelor acesteia si ale bunicilor sau strabunicilor sai. Copilul primeste aceasta “valiza” drept mostenire si porneste cu ea la drumul vietii imediat ce se naste.

Suntem responsabile, ca mame, cum ne traim viata de gravida! Suntem responsabili, ca parinti, ce punem in valiza copiilor nostri, informatii ce se inregistreaza in creierul automat si pe care copilul le executa ca programe biologice ulterioare, deseori legate de conflictele psihologice nerezolvate ale parintilor lor.

 

 

1. Nastere prematura si greutate mica la nastere

Grija dusa la extrem a mamicilor ca bebelusul sa fie bine pe tot parcursul sarcinii il afecteaza pe acesta. In mod paradoxal, primul lucru pe care ar trebui sa-l faca o mamica pentru a avea un bebelus sanatos este sa nu-si mai faca deloc griji cu privire la acest aspect. Orice stres si stare de anxietate, cat de mici, pot influenta dezvoltarea bebelusului si pot declansa nasterea prematura.Stresul creste productia unui hormon denumit CRH (hormonul eliberator de corticotropina). Cu cat CHR este mai mare, cu atat mai repede se va instala travaliul.

Primul trimestru al sarcinii este cel mai important. Pana acum, mamele erau sfatuite sa stea calme in ultimul semestru. De fapt, cele mai multe nasteri premature au fost cauzate de o crestere a CHR in primele saptamani de sarcina.

 

 

2. Dezvoltarea creierului si IQ-ul

Nivelul crescut de cortizol scade coeficientul de inteligenta al bebelusului. In mod normal, placenta produce enzime care distrug cortizolul, insa daca acesta este in cantitate prea mare sau pe o durata mai lunga, enzimele nu pot face fata.

Mai multe studii au scos la iveala faptul ca stresul prelungit pe perioada sarcinii impiedica dezvoltarea creierului si formarea conexiunilor neuronale la bebelus. Primul care se formeaza este cerebelul – centrul raspunsului la stres – de aceea fetusul este sensibil la stresul mamei, inca din primele saptamani de sarcina.

 

 

3. Tulburarea somnului

Surprizator, sau nu, starea de spirit a mamei nu influenteaza doar dezvoltarea intrauterina a bebelusului, ci si programul lui de somn dupa nastere. Cercetatorii au examinat mai multi bebelusi cu varste de 6, 18 si 30 de luni, si au descoperit ca bebelusii ale caror mame au avut probleme cu anxietatea pe timpul sarcinii, au prezentat tulburari de somn la 18 si 30 de luni. Cortizolul trece de placenta si afecteaza zona creierului responsabila cu ritmul circadian al bebelusului.

 

 

4. Probleme de sanatate la bebelus

Un studiu din 2011 a confirmat faptul ca stresul maternal genereaza o multime de probleme la bebelus. Pornind de la infectii si ajungand la tulburari de ordin mintal, copiii mai pot suferi de boli la ochi, urechi, tractul digestiv, aparatul respirator, boli de piele. Copilul poate dezvolta ulterior alergii si astm.

De asemenea, s-a mai descoperit ca exista o legatura stransa intre stresul mamei si tulburarea de deficit de atentie (ADHD) la copil.

Acest lucru i-a determinat pe specialisti sa spuna ca stresul este mai periculos in sarcina decat chiar fumatul.

 

5. Stres si anxietate

Un nivel ridicat de cortizol in timpul sarcinii, predispune bebelusul la o anxietate ulterioara nasterii. Acest lucru se poate vedea imediat la testele de sange facute bebelusului, dar si dupa aceea, cand copiii sunt mai speriosi cu strainii, cu spatiile straine sau cu o minge. Acesti copii se simt cel mai in siguranta numai langa mama lor si fara ea sunt pur si simplu “paralizati”.

Insa cel mai bine, nivelul de stres si anxietate se va distinge in perioada prescolara si scolara. Multi dintre acesti copii se vor teme de scoala.

 

Nu orice stres este la fel

Specialistii au analizat nivelul de cortizol din saliva mamei si din lichidul amniotic. S-a descoperit astfel, ca stresul pe termen scurt nu afecteaza bebelusul.

Stresul mamei pe termen lung, insa, conduce la cresterea hormonului CRH  in lichidul amniotic, crescand riscul consecintelor descrise mai sus.

Metode de combatere a stresului

 

Din fericire, exista metode prin care poti combate stresul, astfel incat bebelusul sa fie ferit de pericole.

Un program sanatos de alimentatie, exercitii fizice moderate, meditatia te ajuta sa faci fata mai usor situatiilor stresante.

De asemenea, este indicat sa te inconjori de persoane optimiste, pozitive, vesele, care sa-ti ridice moralul atunci cand esti ingrijorata.

Scrie-ti gandurile. In acest fel, scade intensitatea gandurilor negative.

Un hobby iti poate tine, de asemenea, mintea ocupata. Si nu te vei mai ingrijora excesiv. Daca toate acestea, plus o odihna corespunzatoare nu reusesc sa te linisteasca, cere sfatul unui specialist.

 

Anxietatea, schimbarile de stare cauzate de hormoni, stresul te pot predispune la depresie pe timpul sarcinii si dupa nastere. Este mai bine sa preintampini acest lucru, discutand cu un psihoterapeut.

 

Gasesti AICI[2] tactici eficiente pentru combaterea stresului.

 

 

 

Sursa: brightside.me 

Endnotes:
  1. intrauterina: https://www.nastenatural.ro/cum-iti-afecteaza-stresul-copilul-nenascut/
  2. AICI: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/relaxare-si-wellness/9-tehnici-eficiente-de-combatere-a-stresului-si-de-prevenire-a-cancerului/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/sarcina/sanatatea-gravidei/gravide-stresate-5-daune-mari-ce-pot-afecta-fatul-daca-cineva-ii-streseaza-mama-gravida/