Sarcina la 40 de ani. Din ce în ce mai multe femei aleg să devină mame în jurul vârstei de 40 de ani, cu uşoare diferenţe în plus sau în minus. Dacă pentru unii a fi mamă la 40 de ani este un lucru negativ, pentru alţii este ceva perfect normal. Desigur, discuţiile pe această temă vor persista şi, până la urmă, alegerea este a femeilor respective.
Sarcina la 40 de ani. Iată câteva avantaje, dar şi dezavantaje legate de a avea un copil la 40 de ani.
Sarcina la 40 de ani. Avantaje
1. Situaţie materială solidă
Pe lângă faptul că mamele de 40 de ani prezintă o speranţă de viaţă mai mare (din moment ce şi-au dorit cu ardoare un copil la această vârstă, e clar că se şi îngrijesc mai mult pentru a-l putea vedea mare), acestea au, cel mai probabil, şi o carieră solidă care va furniza o securitate financiară sporită pentru familie şi copil.
2. Rezistenţă la stres
Nu numai mamele tinere sunt rezistente la stresul maternităţii. Potrivit unor studii realizate la Universitatea din California, chiar şi mamele de 50 de ani sunt la fel de rezistente precum cele de 30. Concluzia cercetătorilor: femeile cu vârsta mai înaintată pot face faţă la fel de bine îndatoririlor de mamă, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental.
Citeste si: Cele trei mari riscuri din primul trimestru de sarcina
3. Concepţie târzie, viaţă lungă
Un studiu din 2009 al Universităţii din Utah a scos la iveală faptul că femeile care au conceput natural şi au născut la 45 ani sau mai mult prezentau un risc de 14-17% de a muri după împlinirea vârstei de 50 de ani, faţă de femeile care nu au născut după 40 de ani.
4. Risc scăzut de cancer la sân
Femeile care îşi amână sarcina îşi reduc şi riscul de a face cancer la sân, datorită alăptatului. Cel puţin aşa sugerează un studiu din 2007 realizat la Universitatea din California. Riscul persistă, însă, în cazul femeilor care, deşi dau naştere unui copil, nu-l alăptează.
Sarcina la 40 de ani. Dezavantaje
1. Fertilitate scăzută
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă femeile care vor să aibă copii la 40 de ani este fertilitatea scăzută. Deşi încă mai ovulează, fertilitatea acestora începe să scadă vertiginos după 35 de ani şi drastic după 40, din cauza fluctuaţiilor hormonale.
Există însă şi o veste bună. Ştiinţele reproductive se dezvoltă rapid. Astfel, chiar dacă amâni puţin momenul în care vei deveni mamă, ai şanse din ce în ce mai mari, datorită ştiinţei, ca visul să ţi se îndeplinească. Tehnologiile avansează rapid şi deja se ia în calcul criogenarea ovulelor la tinereţe şi păstrarea lor pentru altă dată.
2. Creşterea riscurilor
Potrivit unor cercetări realizate de Societatea Americană de Medicină Reproductivă, femeile căsătorite, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 44 de ani, au risc de peste 60% să nu rămână însărcinate. De asemenea, aceeaşi categorie de vârstă prezintă un risc de 34% de a pierde sarcina, iar riscurile sunt de 1 la 106 pentru a naşte copii cu sindromul Down.
Te mai poate interesa si: 20 mituri despre sarcina. Ce sa crezi si ce sa nu crezi ca sa nu iti faci singura rau
3. Mitul tratamentelor de fertilizare
Mai multe studii arată că tratamentele de fertilizare nu cresc semnificativ fertilitatea în cazul femeilor 40 de ani sau peste. Potrivit statisticilor, rata de succes a unor astfel de tratamente este de 15%. Tocmai de aceea, tot mai mulţi medici încurajează femeile să accepte ovule de la donatoare mai tinere.
4. Lipsa ajutorului
Mamele de 40 de ani sunt un fel de “generaţie de sacrificiu”. Ele trebuie să aibă grijă de bebeluşii lor, precum şi de părinţii bătrâni. Există de asemenea riscul ca părinţii să le fi decedat şi atunci să nu aibă parte de ajutorul acestora în creşterea copilului. Sunt cazuri de mame de 40 de ani care nu primesc ajutor nici măcar din partea soţilor, mult prea implicaţi în carieră.