Ultimele

Piept de gâscă preparat ca la Tușnad

Retetele tale » Piept de gâscă preparat ca la Tușnad
Piept de gâscă preparat ca la Tușnad
Rețeta Piept de gâscă preparat ca la Tușnad a fost creată la Tușnad, în secolul al XIX-lea, pe vremea când în stațiunea înființată la sugestia Împăratului Franz Josef obișnuia să vină „la băi” protipendada Imperiului Austro-Ungar.
 

Ingrediente Piept de gâscă preparat ca la Tușnad

 

1,5 kg de piept de gâscă,

150 ml ulei,

tarhon,

cimbrişor,

piper,

sare,

paprika,

usturoi,

seminţe de chimion,

o linguriţă de făină,

200 ml smântână,

700 g varză murată,

50 g şunculiţă afumată,

două cepe,

o roşie,

un ardei verde.

 

Mod de preparare Piept de gâscă preparat ca la Tușnad

 

Carnea se curăţă şi se asezonează cu sare şi piper, după care se prăjeşte puţin în ulei ca să prindă o crustă.

Varza se spală şi se pune puţin la fiert, ca să se mai înmoaie (pe jumătate). Se taie şunculiţa mărunt şi se topeşte într-o cratiţă până devine lucioasă, se presară o linguriţă de paprika, se pune puţină apă, se adaugă varza (care se scoate, se scurge, se taie în fâşii groase de un deget), se pune deasupra carnea de gâscă. În aceeaşi cratiţă se vor mai pune: doi căţei de usturoi zdrobiţi, seminţe de chimion, frunze de tarhon, tăiate mărunt, cimbrişor, roşii şi ardei verde tăiat julienne.

Se lasă totul să fiarbă la foc mic. Când se serveşte se aşază mai întâi un pat de varză, peste care se pun bucăţile de carne şi se stropeşte cu un sos care se pregăteşte astfel: se dizolvă mai întâi făina în smântână, după care se fierbe la foc mic, amestecând mereu.

 

Alte retete minunate, pe AntenaSatelor.ro

 

Incearca si aceasta reteta video

foto: Depositphotos.com

Data articol: august 10, 2022