Ultimele

Prajitura cu mere

Retetele tale » Prajitura cu mere
Prajitura cu mere

Dragi mamici, va propun o reteta de-a mamei mele, una dintre preferatele mele din copilarie, pe care sunt sigura ca si mamele vostre o foloseau in duminicile in care va faceau “ceva bun”!  A venit acum momentul ca si eu sa prepar Prajitura cu mere pentru fetita mea, fiind un desert usor de facut, gustos si…sanatos si sper ca si ea, la randul ei, sa-si aduca aminte de delicioasa prajitura a mamei! 🙂

Ingrediente Prajitura cu mere

150 g biscuiti simpli;

1kg mere;

Pentru blat:

5 oua;

1 cana zahar;

1 cana faina;

1 pliculet zahar vanilat.

Mod de preparare Prajitura cu mere

Se bat ouale cu zaharul pana se intareste compozitia (ca pentru pandispan), apoi se adauga faina si se amesteca in continuare pana se omogenizeaza.

Biscuitii se piseaza, fie cu o sticla de sticla, fie se baga la rasnita cateva secunde, dupa ce au fost rupti in bucatele in prealabil.

Merele se spala, se curata de coaja si se dau pe razatoarea mare.

Se unge o tava potrivita ca marime si inalta, se aseaza uniform biscuitii pisati si se taseaza. Dupa aceea, se aseaza si merele razuite, se taseaza si acestea si se toarna compozitia de blat deasupra.

Se incinge cuptorul la 180°C, apoi se introduce tava pe care o verificam dupa 30 de minute. Se incearca blatul cu un bat de frigaruie, daca nu se lipeste prajitura pe bat, aceasta este gata.

Se scoate tava din cuptor si se lasa la racit, apoi se rastoarna pe un tocator si se taie prajitura sub forma de romburi sau dreptunghiuri.

Prajitura se poate orna, dupa preferinta, cu ciocolata topita, diverse fructe / bucati de fructe din gem sau dulceata: capsuni, visine etc. sau poate fi servita ca atare.

Va doresc pofta buna!

Incearca si aceasta reteta video

Imagine de anialaurman de la Pixabay

Data articol: august 28, 2023