Serile copiilor continua la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”

by Sfatul Parintilor | 26/01/2012 22:59

In acest weekend, 28-29 ianuarie 2012, de la ora 19:00, in timp ce parintii se bucura de spectacolul „Romeo si Julieta” de la Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”[1], copiii sunt asteptati la atelierele de creativitate „Serile Copiilor[2]” sustinute de artistii si colaboratorii teatrului, parte a proiectului cultural-educational „Creste prin Arta[3]!”.

Atelierele „Serile Copiilor[4]”, deopotriva educative si distractive, sunt destinate copiilor cu varsta intre 3 si 8 ani si sunt concepute pentru a facilita accesul celor mici la diverse activitati si mijloace de exprimare artistica, stimuland creativitatea si increderea in sine a copiilor, incurajandu-i sa participe la exercitii de imaginatie si socializare.

Sambata, 28 ianuarie, in timpul spectacolului “Romeo si Julieta” are loc Atelierul de muzica traditionala: Sezatoare cu fluiere si povesti, coordonat de Beatrice si Florin Iordan. Atelierul urmareste familiarizarea copiilor cu muzica si instrumentele traditionale romanesti, oferindu-le celor mici o seara plina de povesti muzicale amuzante. Intr-o atmosfera plina de cantec si veselie, asezati in jurul stergarului plin de instrumente, copiii vor primi o scurta prezentare a acestor obiecte cu nume nemaiauzite  (fluiere, caval, cobza, tambal, dairea, dramba), pe care le vor putea incerca si cu ajutorul carora vor realiza o poveste muzicala in decorul de teatru de umbre pregatit de Beatrice.

Duminica, 29 ianuarie, se desfasoara Atelierul de dans clasic: Primii pasi de balet, coordonat de Iulian Radoi si Madalina Mechenici, ambii balerini ai TNO. Copiii vor invata principalii pasi de balet, pozitia de reverence, precum si elemente de ritmicitate. De asemenea, copiii vor putea vedea cum arata echipamentul specific al unui balerin, poantele si costumatiile de balet folosite la Teatrul National de Opereta si vor putea urmari secvente din arhiva teatrului, pentru a vedea cum se aplica pe scena cunostintele invatate la atelier.

Accesul in incinta Studioului se face cu 30 de minute inaintea inceperii spectacolului, in baza biletelor de intrare la spectacol (parintii) si la atelier. Pretul unui bilet pentru copii este de 15 RON. Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, tel. 021 313 63 48 si pe site-ul www.eventim.ro. Inscrierile se pot face la adresa de e-mail: ioana.schiau@opereta.ro.

 

Endnotes:
  1. Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”: http://www.opereta.ro/
  2. Serile Copiilor: http://sfatulparintilor.ro/44951/creste-prin-arta-serile-copiilor-la-teatrul-national-de-opereta-ion-dacian/
  3. Creste prin Arta: http://www.cresteprinarta.blogspot.com
  4. Serile Copiilor: http://sfatulparintilor.ro/36976/unde-merge-in-weekend-%E2%80%9Eserile-copiilor%E2%80%9D-la-teatrul-national-de-opereta-ion-dacian/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/recomandari-si-timp-liber/serile-copiilor-continua-la-teatrul-national-de-opereta-ion-dacian/