Buna ziua! Am 40 de ani, casatorita de 14 ani, si doi copii. Sotul are 41 ani, si de un an de zile m-a „parasit” pentru o femeie cu varsta pe jumatatea lui aproape. Datorita unor probleme mai complexe pe care le-am avut de natura financiara, si nu numai, pe fondul unei mici discutii intre noi,el a avut o cadere nervoasa, si mi-a spus ca a terminat-o cu totul! si…intr-adevar s-a tinut de cuvant! A mai avut mici momente de parere de rau, de regret ca atunci a hotarat asa, momente in care voia sa se intoarca, insa nu a reusit, mi-a spus ca ce i se intampla ii depaseste puterile, se simte purtat de val, si nu se poate intoarce. Regreta de multe ori, mi-a vb deschis ca nu trebuia sa zica ca a terminat cu mine, cand de fapt nu putea sa faca asa ceva dupa atatia ani de relatie frumoasa, cu mici furtuni ca in fiecare cuplu, insa cu o casnicie, pe care eu o consideram f. solida.Precizez ca pana la acel moment a fost un om devotat familiei, mie si nu am avut nici o problema de cuplu din care sa reiasa ca el ar putea la un moment dat sa renunte la aceasta familie, sa-si lase copiii, pe care ii iubeste f mult, de care se ingrijeasca ca material, sa nu le lipseasca absolut nimic! sunt uimita de tot ce se intampla, nu mi se pare ca mi se intampla mie asa ceva, cu un barbat atat de serios ca el! Vine o data pe saptamana si doarme in casa, poate o zi sta, sa poata vedea copiii, si ce mai e pe acasa si apoi pleaca la munca, in alta localitate.Copilul cel mare, si si cel mic de fapt au observat ca nimic nu mai e ca inainte, si sufera f. mult ca nu il mai pot vedea cat si-ar dori pe tatal lor. I-am vb despre divort, nici nu vrea sa auda.Spune ca stie ca i se intampla ceva rau, ca nu se recunoaste dar ca e neputincios si de moment nu poate face absolut nimic. M-am sfatuit doar cu o prietena cu privire la ce se intampla, si ea mi-a spus ca ce vede la el, e tipic, crizei de la 40 de ani, cand o persoana mult mai tanara i-a iesit inainte si „indragostit lulea ” cum e… e foarte greu sa faca vreun pas inapoi, desi isi da seama ca ce face e gresit. E afectat psihic, si vrea sa retraiasca prin ea o a doua tinerete, acum e excesiv de preocupat de aspectul lui, sa arate cat mai tanar…chiar e asa cu aceasta „criza”, sau nu poate fii datorat acestui fapt, mie mi se pare f grav, sa constientizezi ca nu e bine ce faci, provoci tuturor un mare rau, si tu, ca un adolescent nemasurand dimensiunile consecntelor, alegi sa faci acest pas…
La inceput am foarte, foarte afectata, nu ma mai ridicam din pat cu zilele, eram cu depresie… Insa nu am avut ce sa fac si de la Dumnezeu am primit forte sa merg inainte, pentru ca copiii mei aveau nevoie de mine, si daca si eu ii paraseam… nu era bine! Am suferit si sufar enorm si ma inttreb de ce trebuia sa ni se intample noua ca familie aceasta tragedie.Acum nu mai gandesc decat la copiii mei, cum sa fac sa nu sufere cinsecintele la ceea ce se va intampla incontinuare. Mi-a spus ca e f. confuz, ca ii pare atat de rau de ce imi provoaca, prin ce face acum, insa de moment, spune ca simte ca un fel de dependenta de persoana respectiva, atunci cand am vorbit deschis i-am sugerat sa mearga la medic, poate la psiholog, ca nu e normal ce i se intapla, un barbat atat de serios ca el, familist , sa lase copii, tot si sa plece asa…
Va rog foarte mult daca puteti sa-mi dati un sfat plin de intelepciune, cum am observat ca au primit toti care au scris aici. Cum nu prea am prieteni, si datorita faptului ca nu stie mai nimeni de ceeea ce se intampla , nu ma pot sfatui cu nimeni aproape, si credeti-ma nici nu stiu cum sa actionez incontinuare.Relatia de acum pe care o avem, se bazeaza pe respect, reciproc, se poarta ca si pana inainte de momentul fatidic, foarte frumos, si toate lucrurile cu privire la bani si la casa pe care o avem si am construit-o impreuna, au ramas aceleasi, se intereseaza in amanunt de tot, nici un aspect nu il neglijeaza!
Eu i-am spus ca am luptat f mult pt. ac. familie, imi doresc ca, copilasii nostri sa cresca cu amandoi, insa normal dragoste cu sila nu se poate. el sustine ca inca ma iubeste , probabil in sinea lui, in felul lui… nu stiu, imi spune ca relatia pe care o are stie sigur ca nu va duce nicaieri, si ca daca eu ma grabesc sa divortez, dupa aceea, daca deja vom fii divortati, mai vreau sa ne casatorim din nou?
Din punctul meu de vedere , cred ca am facut tot ce tine de mine, ca el sa isi revina, sa se intoarca de tot acasa, am fost langa el pana acum in multe feluri aratandu-i bunatate, compasiune, empatie, pt. ca trece prin atatea incercari. V-am spus anterior ca toata ac. schimbare a venit pe fondul a multe probleme, de serviciu, financiare… nu a fost ceva asa din senin…
Nu pot sa stiu de ce si cum de s-a intamplat asta, si el se intreaba: cum a putut sa ni se intample noua asa ceva, si cum de imi face una ca asta, se descalifica de multe ori, pentru ca provoaca atat durere!
Oricum in ultimul timp nu vreau sa mai vorbesc nimic cu el despre asta, insa l-am avertizat ca va avea probleme cu mine in ce priveste copiii. Pe ei, nu voi accepta sa ii lase , sa nu petreaca timp cu ei, pentru ca sunt si ai lui, si ori de cate ori deschid subiectul despre divort, il inchide si nu vrea sa discute. Eu pe de o parte, nu am nici un motiv sa ma grabesc, depind de el, financiar, desi am trei profesii, circumstantele au fost de asa natura, deoarece copilul cel mic trebuia dus la gradinita, celalalt, dus -adus de la scoala, nu am putut inca sa ma angajez, in prezent lucrez ceva acasa, insa nu imi ajunge sa ma intretin fireste singura, dar pe de o alta parte, nu as vrea sa creada ca faptul acesta, ca inca nu am divortat de el, sa ii lase lui impresia, ca cine stie… vreodata cand s-o satura de ea, sau invers, se va putea oricum intoarce acasa in bratele mele, ca ci cum nimic nu s-a intamplat, deaorece nu e asa… am si eu demnitate, oricat de mult imi doresc ca copiii mei sa aiba o familie, si imi doresc si eu sa traiesc incontinuare, sunt inca tanara si am si eu dreptul la viata!
Sfatuiti-ma va rog, ce sa fac si cum sa mai procedez, sa fie corect fata de toti!
Multumesc foarte mult pentru atentie si sfaturi!