Poate vă mai aduceți aminte de povestea din copilărie, cea a lui Petre Ispirescu, „Sarea în bucate”? Cu împăratul care decide să afle cum îl iubesc odraslele? Cu această ocazie are parte de două răspunsuri dulci ca mierea și ca zahărul, și de unul confuzionant, pe care îl interpretează ca nefiind pe gustul lui? Ultimul răspuns, sunt sigură că vă amintiți, a fost cel cu sarea în bucate. Din fericire (pentru diabetul propriu și existențial), până la sfârșit împăratul este pus în situația în care se prinde că nu poate mânca doar dulce și că are și sarea rolul ei în viața de fiecare zi.
Și-acum poate că vă întrebați ce legătură o fi între povestea lui Petre Ispirescu și articolul de față. Au în comun un principiu, anume acela că nu tot ce pare, la prima vedere, o veste bună, chiar și este una. Carevasăzică, dacă „te iubesc” este o veste bună (mai ales dacă îți convine și omul care o spune), „nu pot să trăiesc fără tine” este una extrem de proastă (în ciuda faptului că s-ar putea să-ți placă omul). Motivul? Afirmația „nu pot trăi fără tine” nu are legătură cu dragostea, ci cu dependența. Omul nu te iubește, ci este deja dependent sau are nevoie să devină dependent de tine. Chiar dacă nu este conștient de acest lucru, singurul stadiu în care nu putem supraviețui fără prezența garantată a unui adult, este copilăria. Așa că dacă auzi cuvintele cu pricina din gura unui adult, nu este vorba de o declarație de dragoste din partea lui sau ei, ci de așteptarea unei declarații de „înfiere” emoțională din partea ta. Altfel spus, persoana nu este în căutarea unui iubit sau iubite, ci în căutarea unui substitut parental, adică are nevoie de o mamă sau de un tată.
Cum se petrec lucrurile? Din nefericire, dragostea activează nu numai lucrurile plăcute, ci și pe cele mai puțin plăcute. Unii îndrăgostiți regresează emoțional la un stadiu de dependență infantilă, specifică mai degrabă copilăriei decât vârstei din buletin. Nu o fac special, desigur. Dar, dacă auzi pe cineva care îți spune cu seriozitate că „nu poate trăi fără tine”, e cazul să iei în considerare scenariul conform căruia relația ta de dragoste nu va fi prea curând una de egalitate, ca de la adult la adult. Pentru că o pesoană adultă, din punct de vedere emoțional, este pe deplin conștientă de adevărul dur conform căruia va putea supraviețui și va putea avea grijă de sine, în ciuda faptului că ar putea pierde o relație cu cineva drag. Știe că îi va fi greu, poate foarte greu, dar mai știe că va depăși momentul și că își va putea continua viața. Ideea este că „nu pot trăi fără tine” nu este o declarație care poate veni din partea unui adult funcțional din punct de vedere emoțional. Dragostea adultă presupune o alegere, nu o necesitate absolută; presupune că aleg să trăiesc împreună cu tine, nu că nu am încotro, nu pot supraviețui fără tine.
În momentul în care trecem de la „te iubesc” la „nu pot să trăiesc fără tine”, ceea ce ar fi putut fi iubire, se transformă în responsabilitate. Eu, cel fără de care nu se poate trăi, devin (în teorie) responsabil pentru viața și bunăstarea emoțională a partenerului meu. Ceea ce, de regulă, sfârșește prin a mă face să mă simt nu iubit sau prețuit, ci necesar și blocat în relație. Ceea ce cândva era o alegere, se transformă brusc într-o obligație.
De partea cealaltă, cel care declară, nu observă decât prea târziu că, deși ar fi avut nevoie de apropiere, nu obține decât distanța inerentă obligativității de a fi prezent în viața cuiva din cauza fricii de consecințe. Și poate sfârși prin a crede, de pildă, că prețul suprem, sinuciderea, este de natură să dea valoare relației și ratează momentul la care transmite către partener doar teroarea responsabilității pentru viața altuia. Deși la prima vedere „nu pot trăi fără tine” poate părea o dovadă de exclusivitate, în mod paradoxal tocmai acest lucru se pierde. Exclusivitatea iubirii tocmai din asta se naște, din faptul că cei doi îndrăgostiți se aleg unul pe celălalt, în ciuda a mii de alte posibilități.
Nu orice declarație definește un mod de viață, dar dacă auzi constant și pe ton serios că „nu poate trăi fără tine”, nu este o declarație de dragoste sau o dovadă că partenerul tău este îndrăgostit, ci una fără drept de apel că este dependent de relația voastră, și că ar fi eficient să apelați la ajutorul unui specialist.
Autor psiholog Miruna Stănculescu