Te-ai decis să-ți găsești iubirea pe Internet și tot ce mai rămâne de făcut e să-ți completezi profilul online. Aici trebuie procedat cu mare atenție – doar nu vrei să sperii toți bărbații pe o rază de 100 de kilometri! Multora dintre cei care apelează la site-urile de dating li se pare dificil să se autodescrie și așa ajung să cadă în capcana unor clișee, care nu sunt deloc îmbietoare. În cazul în care cauți un partener decent în mediul online, acum ar fi timpul să îți revizuiești profilul și să ștergi orice fraze mai… ciudate pe care s-ar putea să le fi scris…
„Nu mă pot caracteriza în trei cuvinte!“
Această formulare ar putea părea drept falsă modestie sau chiar aroganță. Tot trebuie să scrii ceva despre tine în câteva cuvinte, așa că nu te sfii să vorbești despre calitățile tale.
„Sunt foarte introvertită până ajunge cineva să mă cunoască“
Site-urile de întâlniri online reprezintă o provocare, astfel că n-ar trebui să ridici miza, făcându-te să pari inabordabilă! Chiar dacă ești timidă, el nu ar trebui să știe asta până la prima întâlnire.
Citeste si: Cum sa-ti gasesti iubirea pe Internet: 10 sfaturi pentru intalnirile online
„Am multă dragoste de oferit și te voi trata ca pe un rege“
Ai fi surprinsă să afli câte femei recurg la aceste tactici de început pentru a-și găsi jumătatea pe Internet. Totuși, dacă faci aceeași greșeală, s-ar putea să dai impresia că nu mai ai nimic altceva de oferit.
„Ador serile liniștite petrecute acasă, cu mâncarea și muzica bună“
Iată o frază pe care o regăsim în 99,9% dintre descrierile de pe site-urile de dating. E cazul ca a ta să sune diferit. Această frază ar putea descrie aproape pe oricine, așa că e bine să alegi ceva specific despre tine.
Te mai poate interesa: 6 tipuri de barbati pe care ii intalnesti online
„Caut doar puțină distracție“
Chiar dacă speri să întâlnești pe cineva exclusiv pentru o relație fizică, nu e indicat să treci asta în profilul tău, pentru că riști să pari nesinceră și dornică doar de aventuri pasagere. Cei care ar dori să te abordeze – în special în speranța unei legături de durată – se vor simți imediat presați să te impresioneze cu performanța lor sexuală.
Autor: Alexandra NEDELCU
Sursa: Handbag.com
foto: Depositphotos.com
