Problemesex

Cum să ajungi la inima unei femei. 7 căi secrete

Cum sa ajungi la inima unei femei

Se știe că un bărbat atrăgător, îngrijit, elegant, cu simțul umorului, cavaler, stăpân pe sine, independent și inteligent ar fi definiția bărbatului ideal pentru majoritatea femeilor. Orice bărbat care atinge cât mai multe din aceste caracteristici are drumul asigurat către inima unei femei. Dar asta nu este tot, mai poți primi “bile albe” și pentru alte acțiuni care să o facă să se simtă femeie, mai ales că și viața sexuală a cuplului este destul de imporantă în cimentarea unei relații de lungă durată. Iată câteva secrete împărtășite de specialiștii site-ului Webmd.com.

1. Sexul protejat este incitant

Femeile apreciază bărbații care sunt atenți și care au grijă de sănătatea lui și de sănătatea ei. Arată-i că ești la fel de preocupat ca și ea de sexul protejat și vei vedea că se va diminua anxietatea când vine vorba de sex, mai ales la începutul relației.

2. Află ce-i place când faceți sex

Femeilor le place să vorbească și, cu puțină abilitate, o poți convinge să vorbească și despre sex. Discutați deschis despre fantezii, despre zonele erogene și orice altceva vă trece prin minte pentru a vă bucura amândoi de o viață sexuală împlinită. Nu ezita să-i spui și fanteziile tale, însă ai grijă la formulare, astfel încât să nu pară că vrei s-o obligi să facă un anumit lucru. Formula “Mi-ar plăcea foarte mult ca tu să / ca noi să…” poate face minuni.

Citește și: De ce vor bărbații tineri femei mai în vârstă? Iată explicația psihologilor

3. După o partidă proastă, suferă amândoi

Ok, se mai întâmplă să ai parte de o partidă nesatisfăcătoare de sex. Fie ai ejaculat prea devreme, fie prea târziu, fie ea nu a avut orgasm, toate acestea sunt lucruri normale. Cu cât veți vorbi mai mult despre asta, cu atât vă va fi mai ușor, mai ales dacă amândoi vă doriți o relație de lungă durată. Așa cum tu ești îngrijorat de performanțele tale (sau de ale ei) și ea va fi la fel. Iar fără să vorbiți despre ceea ce simțiți și cum să îndreptați lucrurile, nu veți ajunge la relația pe care v-o doriți.

4. Las-o să-ți poarte cămășile

Ai văzut cu siguranță prin filme că femeile se îmbracă în cămășile iubiților. Aplică și tu tactica și lasă-i ceva de-al tău la îndemână. Lăsând la o parte faptul că poate fi extrem de sexy îmbrăcată doar în cămașa sau puloverul tău, ceea ce vă va aduce din nou în pat, cercetătorii au descoperit că mirosul unui bărbat le relaxează.

5. Nu-ți fie frică să vorbești despre relație

Când o femeie vine să-ți spună că vrea să vorbească despre relația voastră, asta nu înseamnă neapărat că vrea să-i pună punct. Chiar dacă pot apărea mici conflicte, asta nu înseamnă că nu se pot rezolva. Discutând veți afla ce merge prost în relația voastră, ce anume se poate rezolva și ce nu. Dacă sunteți dispuși să mergeți mai departe, cu atât mai bine. Dacă nu, măcar nu prelungiți suferința.

6. Privește-o în ochi

Bărbații se simt confortabil să discute când stau lângă partenere. În schimb, femeilor le place foarte mult să fie privite în ochi în timp ce vorbesc. Aplică această tactică în dormitor și nu vei avea nimic de pierdut: privește-o în ochi în timp ce faceți sex și vei vedea efectele nu numai în patul conjugal.

Te mai poate interesa: Cum sa te joci cu sanii unei femei ca sa-i produci placere

7. Romantismul, eterna poveste

Fie că ai două luni sau 20 de ani de relație, romantismul este butonul care deschide multe uși. Un buchet de flori, o cină intimă, câteva versuri îți pot suna ca niște clișee, însă încearcă-le vei simți din plin recunoștința iubitei.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version