Problemesex

6 lucruri de incercat inainte sa divortezi

lucruri de incercat inainte sa divortezi

Pentru unele cupluri, drumul spre fericirea in doi este anevoios si se pune problema despartirii. Sunt diverse cauze care se interpun si de multe ori uiti de lucrurile care v-au adus impreuna.

Iata 6 lucruri pe care sa le incerci inainte de a lua hotararea de a divorta.

1. Consiliere de cuplu

Cateodata, nu mariajul in sine este problema, ci bagajele cu care pornesti la drum si de care nu reusesti sa scapi pe parcursul calatoriei. Poate tu sau partenerul aveti de luptat cu rani din trecut care au ramas nevindecate. Un consilier matrimonial stie ce are de facut pentru a va ajuta sa gestionati emotiile si sa faceti relatia sa mearga in continuare. De asemenea, consilierul va poate ajuta sa rezolvati probleme precum lipsa de comunicare, tendinta de a va certa in loc sa cooperati, judecarea reciproca etc.

2. Medierea

Daca nu vreti sa va puneti sufletul in fata unui terapeut, puteti incerca acelasi lucru cu un prieten drag care sa va ofere si parerea lui in ceea ce priveste situatia voastra. Ajutorul poate fi semnificativ, mai ales daca vine din partea cuiva care are o casnicie model.

Te mai poate interesa: 9 lucruri pe care ar trebui sa le stii inainte de nunta

3. Dati-va intalniri

Chiar daca sunteti casatoriti, asta nu inseamna ca nu puteti sa va dati intalnire in oras. Dupa o vreme, nu-i mai faci prajitura favorita in fiecare saptamana, iar el nu-ti mai aduce flori. Scoate-ti cea mai sexy rochie din sifonier si invita-ti sotul in oras. Prin flirt te indragostesti, prin flirt ramai indragostit.

4. Recreati-va intimitatea

Racirea relatiilor maritale vine ca urmare a pierderii intimitatii. Recreati-va momentele de intimitate, petreceti timp impreuna. Nu va puteti certa daca sunteti “ocupati”.

5. Stati departe de persoanele de sex opus

S-ar putea sa incepi sa te intrebi de ce sotul nu observa noua tunsoare, iar colegul X a remarcat-o din prima. Sau cum se face ca domnisoara Y a remarcat imediat ca ti-ai schimbat parfumul, iar sotia ta nici nu s-a sinchisit. Este foarte tentant sa le acorzi atentie celorlalti, insa este indicat sa faci un pas inapoi si sa-ti inchipui ca intre tine si persoana respectiva este un zid. Nu poti lasa cateva complimente sa-ti zdruncine o casnicie fara sa incerci macar sa o salvezi.

Nu rata nici: Cum sa-i spui copilului ca divortezi

6. Da tot ce ai mai bun

Chiar daca, in cele din urma, ajungi la divort, daca ai facut tot posibilul ca sa repari ceva, inseamna ca ai facut ce trebuia. In plus, te poti resemna cu gandul ca asa a fost sortit sa fie si nu-ti vei face reprosuri ca n-ai incercat.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version