Problemesex

Psiholog Miruna Stănculescu: Nu divorțezi pentru copii? Mai gândește-te!

Am auzit declarația asta în diverse forme și mai des decât ați crede. Fie din pantofii părintelui – “mă simt mizerabil și ne certăm ca chiorii, dar am un copil de crescut” sau din pantofii copilului (ajuns adult sau adolecent) – “le datorez mult alor mei, au rămas împreună pentru mine”. Pornind de aici, simt nevoia să fac două corecții.

 

Prima se referă la motivele pentru care facem lucruri în general, divorțul fiind inclus și el aici. E un adevăr incomod, dar motivele pentru care facem lucruri sunt ale noastre, personale. Suntem ego-centrați și, ca atare, ce ne diferențiază nu e dacă suntem egoiști ci ceea ce facem cu egoismul nostru. Cor de proteste? Bine… să mă explic. Cel mai la îndemână este argumentul suprem – altruismul. Care altruism nu este decât egoism pus în slujba celorlalți. De ce? Pentru că este un tribut adus imaginii mele ideale despre mine într-un rol anume. De pildă cel de părinte ideal, dacă asta cred eu că ar face un atare părinte adică nu ar divorța orice s-ar întâmpla, pentru că nu-i așa, copiii au nevoie de ambii părinți. Sau de mamă ideală dacă așa cred eu că o întruchipez prin sacrificarea propriei cariere pentru copil. Eu îmi încurajez clienții la terapie să capete obiceiul de a formula motivele în baza personală. Adică de a corecta tendința de a spune că fac sau nu fac lucruri pentru altcineva și a reformula motivul incluzând motivația personală. E suprinzător cum, de regulă, “nu divorțez pentru copiii mei” tinde să se transforme în “aș divorța, dar mi-e teamă că nu mă descurc sau că rămân singur(ă)” sau “nu vreau să mă simt vinovat(ă) față de copiii, acum sau mai târziu” sau “mi-e teamă de ce o să spună părinții, cunoscuții sau prietenii mei” ori “mi-e teamă de reacțiile partenerului (partenerei) mele”. La ce ajută reformularea? În primul rând, de vreme ce formulezi motivele corect, poți să arunci o privire obiectivă asupra lor și să le chestionezi? Oare chiar nu te-ai descurca? Sau oare copiilor chiar le este mai bine cu doi părinți care se ceartă împreună decât cu unii care se înțeleg separat? Sau cum o fi mai bine – un sfârșit de groază sau o groază fără sfârșit? În al doilea rând, reformularea mă ajută să văd care sunt consecințele reale ale deciziilor mele. Pentru că statul într-o relație pentru copii nu vine numai cu mulțumirea și sentimentul înălțator al sacrificiului de sine ci și cu nefericirea ratării propriei vieți într-o relație care seamănă cu o fundătură existențială.

Cea de-a doua corecție se referă la mitul “e mai bine pentru copii”. Am o veste proastă. Dacă pășim din lumea mitului și trecem în lumea reală, științifică, nu e mai bine. Deloc chiar. Studiile arată că, pentru copii, conflictul familial este unul dintre factorii pertubartori majori. În varianta extremă (violență domestică), mult mai perturbator decât pierderea unui părinte sau decât divorțul. Cum se explică? Copilul prins în relația conflictuală a părinților este afectat pe mai multe planuri. În primul rând relația părinte-copil este și ea afectată. Nu vă amăgiți cu gândul că e suficient să nu fie acasă sau să doarmă. Nefericirea nu se termină la comandă, ci dăinuie până când dispare stimulul care o provoacă. Așa că veți pune din inconfortul relației cu partenerul și în calitatea relației cu copilul. Care va simți că ceva nu e în regulă, din punct de vedere emoțional și afectiv. In al doilea rând, copii se pricep extrem de bine să ia asupra lor rezolvarea conflictului. Și cum credeți că fac acest lucru? Creând o problemă mai mare decât cea pe care o creează părinții, sperând inconștient că le vor putea deturna atenția de la conflictul dintre ei. Așa că de la probleme la învățătură, la probleme comportamentale (manifestări violente sau antisociale) până la diverse somatizări concretizate în afecțiuni precum astmul, alergiile și nu numai se vor strădui să vă dea de furcă. În al treilea rând copilul primește un mesaj disfucțional despre imaginea relației de cuplu iar asta se va reflecta în propriile lui relații, odată ajuns la maturitate.

 

Concluzia? Eu știu că relațiile bune să găsesc greu. Știu și că nu o poți duce doar pe roze. Și mai știu și că e mai ușor să împarți responsabilitatea decât să o duci de unul singur. Dar e la fel de adevărat că există o linie foarte fină între o relație bună care trece printr-o perioadă grea și o relație proastă în care stai prea mult. Așa că, dacă motivul pentru care nu divorțezi sunt copiii, poate că ai nevoie să îl reformulezi și pas cu pas să adresezi adevăratele motive și consecințele reale are alegerii pe care o faci.

 

Autor: psiholog Miruna Stănculescu

www.mirunastanculescu.ro

 

Exit mobile version