De ce compromisul și de ce varianta lui mini? Dacă e să facem o paralelă cu unul dintre subiectele de top ale zilelor noastre – colesterolul, compromisul și, respectiv, varianta lui mini sunt colesterolul „rău” și cel „bun”. Nu putem trăi fără el, dar prea mult ne vine de hac.
La fel ca și în restul aspectelor vieții, compromisul major nu ajută o relație ci, pe termen lung, o afectează. Frustrarea rezultată din abdicarea de la ceva important pentru mine se va întoarce în relație sub o altă formă (iritare, nefericire, tristețe). Așa se face că, orice diferență majoră de opinie sau de principii e de discutat deschis în cuplu, iar compromisurile majore sunt de evitat. În mod evident, dacă există multe diferențe de acest gen, atunci relația va deveni disfuncțională sau chiar se va destrăma. Diferențele majore nu sunt însă cele care de subminează relațiile. De cele mai multe ori, avem lucruri în comun cu cel de lângă noi. Până la urmă, noi ne alegem partenerul…
Diferențele minore însă, așa minore cum sunt, pot afecta și chiar distruge o relație. La prima vedere poate că pare fără importanță dacă la prânz mâncâm cartofii prăjiți (pe care îi vrea partenerul) sau salata (pe care mi-o doresc eu). Contează dacă mergem la teatru sau la film sau la mare ori la munte? O dată, nu contează prea mult. Dar, dacă unul dintre parteneri cedează constant iar celălalt nu lasă de a el deloc, sau dacă nicunul dintre ei nu cedează fără o ceartă zdravănă, atunci ajugem la principiul conform căruia lucrurile mici, răstoarnă carul mare. Ne place sau nu să recunoaștem, suntem animale teritoriale și încercăm să ne apărăm interesele în relație. Dar dacă ne schimbăm un pic perspectiva, putem ajumge chiar la mini-compromisul făcut cu plăcere. Să vedem care sunt pașii.
Primul pas este să înțelegem că nu există libertate deplină. Compromisul (chiar și în varianta lui mini) asta determină la prima vedere. O limitare a gradelor mele de libertate. Libertate deplină însă nu există, nici în viața de toate zilele și nici în relații. Nu putem face orice vrem nici dacă suntem singuri, așa că nu relația de cuplu e problema.
Al doilea pas e să devii conștient de alegerile pe care le faci și să îți asumi responsabilitatea pentru ele. Tu ți-ai ales partenerul de viață, tu poți face alegerile care să ajute la menținerea unei relații funcționale.
Următorul pas este să te înțelegi pe tine și să știi care sunt lucrurile importante pentru tine. Care sunt lucrurile mai puțin importante. Care sunt lucrurile importante pentru partenerul tău de viață. Și care sunt cele care contează mai puțin pentru el sau ea. Dacă ceva nu contează pentru tine iar pentru celălalt e important, atunci mini-compromisul poate fi un cadou oferit cu minim de neplăcere și de efort. Dacă e important și pentru tine și pentru partener atunci e un semn că aveți nevoie să negociați o soluție de mijloc iar mini-compromisul devine un cadou reciproc.
Ultimul, și cel mai important pas, este să învăț să comunic atunci când fac un compromis. În așa fel încât celălalt să înțeleagă că fac un efort, să devină conștient de efortul pe care eu îl fac și de faptul că va fi în situația în care mă voi aștepta să îmi întoarcă favoarea. Ideea este că, undeva în adâncurile inconștiente ale minții noastre, ținem un scor. Ori de câte ori scorul se dezechilibrează pe o perioadă mai lungă, partenerul care face mai multe compromisuri se va simți nedreptățit. Cuplurile care rezistă sunt cele care mențin scorul compromisurilor la egalitate.
Eu cred că o relație perfectă și care se menține fără nicun efort nu există decât în filme. Chiar și actorii, odată ce părăsesc platoul de filmare, vor avea nevoie să „muncească” la menținerea relațiilor lor. Mini-compromisul face parte din abilitățile esențiale în menținerea unei relații de lungă durată.
Citeste si alte informatii pe MirunaStanculescu.ro