Problemesex

Psiholog Miruna Stănculescu: De ce nu e niciodată prea târziu pentru educație sexuală

Pe lumea asta orice lucru vine cu avantaje și dezavantaje. Atunci când te strădui să păstrezi un lucru devine clar că ai mai multe avantaje decât dezavantaje. Faptul că noi, oamenii, am reușit să facem din sex un subiect tabu și, implicit să îl tratăm după ureche, nu face excepție de la regulă. Care sunt motivele pentru care nu discutăm și nu ne informăm? Care sunt avantajele?

Principalul avantaj ar fi că, de vreme ce ne ferim să discutăm despre sex, ne permitem să îi conferim o doză de mister. Asta ne ajută să credem că lucrurile se potrivesc sau nu conform unei ecuații misterioase în care noi nu avem decât obligația de a ne trece prin cap să-l facem. Ca atare, fapt că ne documentăm sau nu, nu ne împiedică să beneficiem de sex. Și ne putem scuti și de vreo responsabilitate de vreme ce dacă merge, merge iar dacă nu merge, e doar ghinion. Sau dacă nu e ghinion e conspirație de vreme ce „nu există bărbat impotent, ci doar femei nepricepute”. Nu zic că asumarea responsabilității nu e incomodă. Ar presupune printre altele să mă întreb de ce ajung la mine doar nepricepute.

Un alt avantaj este acela că, de vreme ce e tabu, poate fi interzis. Și, ca orice lucru care nu e permis decât în mai mult sau mai puținul ascunziș al existenței, și sexul mai pătrează încă tentația fructului oprit. Ceea ce e bine pentru că ne permite să ne distrăm la orice vârstă. Tot asta ne permite să ne împărțim în două categorii. Cei care se gândesc la sex și cei care nu recunosc.

Să mergem mai departe… De vreme ce e un subiect tabu, e complicat să recunosc că am nevoie să mă informez. Devine mai simplu să îmi ratez relațiile sau să adopt o viziune distorsionată despre ceea ce presupune sexul în teorie sau în practică. Vorba aceea, „mai bine neinformat decât depravat”. Mai apoi, e mai logic consider că „toți bărbații sunt fustangii” și că „femeile normale sunt monogame”. Alternativa ar presupune să mă informez și să realizez că, e mai complicat decât atât. Că dacă partenerul calcă strâmb am și eu o contribuție și că, în egală măsură, partenera mea rămâne femeie și dacă am luat-o de nevastă.

 

Nu în ultimul rând, de vreme ce subiectul e incomod și rușinos devine mai facil să mă scutesc de responsabilitatea de a-l discuta. Cu partenerul sau, când vine momentul potrivit, cu adolescentul din ogradă. Așa se nasc îndemnurile cu valoare de lecție de viață de genul „bărbații vor doar un singur lucru” sau „sexul e bun doar pentru că vin copii pe lume”. Dacă punem cele două afirmații împreună reiese clar (vorba aceea) că „pentru bărbați căsătoria e prețul plătit pentru sex iar pentru femei sexul e prețul plătit pentru căsătorie”.

Trecând peste intenția ironică a celor scrise până acum, eu cred că nu e niciodată prea târziu să te apuci de educație sexuală. Temeinic, științific și documentat.

 

Autor Psiholog Miruna Stănculescu

Exit mobile version