Unul dintre cele mai întâlnite mituri despre cuplul perfect este acela că, nu-i așa, cuplul perfect nu se ceartă. Ei bine, nu e adevărat. Cuplul, orice tip de cuplu, fie el perfect sau mai puțin perfect, se ceartă. E inevitabil. Pentru că este format din doi oameni diferiți și pentru că problemele sunt comune tuturor oamenilor. Să te cerți cu cea mai importantă persoană din viața ta nu e puțin lucru, așa că haideți să ne uităm la subiectele „favorite” de ceartă în cuplu și care este calea de îmbunătățire a situației.
Să începem prin a menționa categoria „știm ce vrem, dar nu știm cum să spunem” adică nevoia de atenție. Chit că ne place să recunoaștem sau nu, oricare dintre noi avem nevoie de atenție. Și nu oricum ci concretizată în sentimentul că celălalt te dorește, te apreciază. Așa că dacă celălalt nu lasă să ajungă la tine atenția ori simte că tu nu o lași să ajungă, se lasă cu probleme. Și nu, de cele mai multe ori, nu spunem lucrurile direct. Ci lăsăm frustrarea să se acumuleze până când explodează în certuri pe diverse teme sau determină o stare de proastă dispoziție continuă. De cele mai multe ori, accesele de gelozie sau sentimentul de nesiguranță în cuplu se nasc din lipsa de atenție. Lucru important, atenția e atenție, nu contează dacă e pozitivă sau negativă. Așa că dacă nu primim suficientă atenție pozitivă (de tipul aprecierilor sau complimentelor) atunci ne vom mulțumi cu modelul care poate fi obținut prin iritarea partenerului – adică cearta. Așadar, când e ultima dată când i-ai spus partenerului tău pentru ce îl apreciezi? Să mai adaug că ar fi util să faci acest lucru zilnic? Fără teamă că i se urcă la cap?
Să purcedem la categoria „te iubesc de nu mai pot, dar ai tăi mă scot din minți” adică supra-implicarea socrilor. O problemă la fel de veche, probabil inventată odată cu noțiunea de familie. Cu mențiunea că, odată cu apariția internetului, nici măcar distanța nu mai rezolvă lucrurile. Socrii se pot amesteca în treburile cuplului chiar și de la un continent distanță. Ce să mai spunem despre situația în care locuiesc în același bloc. În tipul acesta de conflict, rolul cel mai important este cel al partenerului care vine cu părinții supra-implicați. Pentru că acesta este principalul responsabil în setarea fermă a limitelor de implicare în viața cuplului. Celălalt partener are nevoie să își seteze așteptările corect, pentru că realitatea crudă este că nu ai cum să îți educi socrii. Nu pentru că sunt socrii tăi ci pentru că sunt la vârsta la care se schimbă doar dacă vor ei. Așa încât, realist este să constați că a-i reproșa partenerului că părinții lui sunt așa sau pe dincolo nu va face decât să producă sentimente rănite. Calea realistă de acțiune este aceea în care conclucrezi împreună cu el pentru setarea limitelor și pentru minimizarea pagubelor emoționale în cuplu.
Mai departe… Categoria „dependența de tehnologie”, respectiv situația în care partenerul tău de cuplu devine siamez cu telefonul mobil sau tableta sau laptop-ul. Fie că motivele sunt serviciul sau doar relaxarea de după acesta, chestia este că te trezești că cel sau cea cu care te-ai căsătorit te înșeală cu tehnologia din dotare. Toată disponibilitatea și timpul liber se duc pe interacțiunea cu telefonul sau alt device similar, în timp ce tu rămâi pe dinafară încercând ca măgarul din Shreck din secvența de aici să captezi un pic de interes. Ce e de făcut? Realist vorbind, conectarea la realitate sau la relaxare e importantă dar, de vreme ce te-ai străduit să ai o relație, la fel de importantă e și păstrarea legăturii cu partenerul sau partenera ta. Așa că închisul telefonului sau a laptop-ului poate fi o dovadă mult așteptată de atenție și afecțiune.
Să trecem la categoria „ne cunoaștem prea bine pentru sex”. Un filozof zicea mai în glumă, mai în serios că partea cea mai bună a căsătoriei e că faci sex cu cel (cea) mai bun(ă) prieten(ă). In fine, el nu explica chiar așa „politically correct”, dar… altele erau vremurile. Și da, e adevărat. O relație de lungă durată presupune sex în intimitate, însoțit de relaxare și deplină încredere în partener. Ceea ce e ok doar până devine din binecuvântare o problemă. Pentru că de vreme ce celălalt e la îndemână, avem timp și mâine. Și poate că mâine ești mai puțin obosit. Și oricum, de la o vreme, faptul că îl cunoști trece de la intimitate la obișnuință. Când se întâmplă acest lucru apar reproșurile, acuzațiile, certurile. Ce e de făcut? Timp nu există, se face. Nici atracție care se întreține singură nu există. O discuție deschisă și un plan de acțiune vă poate ajuta să depășiți situația și să investiți energia din ceartă în sex.
Ajungem la categoria „or fi ei copiii noștri, dar cine-i responsabil?”. Trăim într-o lume în care vrem să le oferim copiilor cât mai multe posibilități. Cei mici au nevoie să se dezvolte multilateral. Atât de multilateral încât ajung să meargă în fiecare zi undeva. Și pentru că teleportarea funcționează doar în Star Trek, cineva trebuie să-i și ducă. Dacă ești părinte unic, atunci timpul este unica limită. Dar dacă ai un partener, lucrurile se complică. Cumva nu doar timpul este un factor ci și disponibilitatea celuilalt devine inamicul. Când ajungi aici, la reproșuri reciproce despre cine lasă ce deoparte, pentru a duce copiii undeva, e momentul să te întrebi dacă nu cumva parte din dezvoltarea armonioasă a copilului ar și să aibă și doi părinți care se înțeleg și care au timp să respire.
Trecem un pas mai încolo către categoria „nu banii aduc fericirea, ci numai numărul lor”. Dacă e adevărat că începutul relației are legătură cu dragostea și că doar divorțul are legătură cu banii, la fel de adevărat este că de la căsătorie la divorț ajungi cel mai ușor din cauza diferențelor de viziune financiară. Certurile pe teme financiare nu sunt despre bani ci despre diferența de opinie cu privire la modul în care ar trebui folosiți. Unde trebuie investiți (în economii, în televizor sau în poșete), cine e responsabil de managementul financiar al cuplului (și deci cine ia castanele dacă ne taie curentul), cine e factorul decizional în investițiile importante – toate acestea pot creea probleme. Fiecare dintre noi venim cu viziune despre investiția eficientă a banilor. Și să nu uităm. Banii sunt o convenție așa că nu ei în sine sunt importanți ci emoțiile și sentimentele pe care le obținem prin intermediul lor. De la sentimentul de importanță și de validare socială la relaxare sau încredere în propria imagine. Secretul e negocierea și înțelegerea emoțiilor și sentimentelor asociate cu investițiile importante pentru partenerul de viață.
Ajungem la ultima categorie, cea a lui „nu mai știu de la ce ne-am certat”. „Ne-am certat furcă aseară. De la ce? Hmmm, nu mai știu de la ce am pornit, dar nu vorbim de trei zile…” Aici ne uităm la situația în care „mult zgomot pentru nimic” nu e despre chiar nimic ci, mai degrabă, despre mulțumiri acumulate și nediscutate. Fie pentru că sunteți amândoi ocupați, fie pentru că așteptați momentul potrivit până când nu mai are rost să aduceți discuția. Frustrarea se acumulează și e suficient să se oprească apa caldă pentru a ajunge la o ceartă pe cinste. Cine să-și mai aducă aminte RADET e de vină? De multe ori, motivul nemulțumirii e adânc îngropat în relația de cuplu. Atât de adânc încât să fie nevoie de efort să înțeleg că nu apa caldă e problema mea. Ce e de făcut? Fiecare dintre voi, are nevoie să investească timp în a se întreba ce anume nu merge de fapt. Care sunt nemulțumirile? Cele reale.
Fără să decad din importanță romantismul, cert este că o relație de lungă durată este, mai degrabă, o chestiune de management și de înțelegere a adevărului că suntem diferiți și că avem nevoie de efort pentru ne putea înțelege, negocia și accepta diferențele.
Autor: psiholog Miruna Stanculescu