Sfatulparintilor.ro

Pisică și copil mic? Iată ce trebuie să știe părinții

Pisică și copil mic

Îți surâde ideea de a avea o pisică alături de care copilul tău să crească? Felinelor le place să se joace, să mănânce și să doarmă, ceea ce se potrivește de minune în acest context, deoarece copiii tind să se bucure de aceleași lucruri. 

O pisică poate fi cel mai bun prieten al copilului tău, protectoare și alături de micuț pentru mulți ani. Cu toate acestea, adoptarea unei pisici într-o gospodărie cu copii nu este atât de simplă și există câteva lucruri pe care ar trebui să lei iei în considerare înainte de a face pasul cel mare. Iată câteva recomandări pe care ar trebui să le urmezi dacă ești părinte și intenționezi să-ți mărești familia cu un prieten cu blăniță.

  1. În primul rând trebuie să te asiguri că pisicuța are schema de vaccinare la zi, iar deparazitarea este un obligatorie înainte ca aceasta să intre în contact cu copilul. Dar acest lucru este important și după, mai ales dacă lași pisica să se plimbe în aer liber, în parc. În zilele noastre există multe soluții la îndemână, care te pot ajuta să previi apariția paraziților în blănița pisicii, și este bine să afli din timp mai multe informații despre ele. De asemenea, nu uita să treci înainte pe la cabinetul medicului veterinar pentru o cosmetizare și toaletare ca la carte. Ghearele pisicii l-ar putea răni pe micuț fără ca animalul de companie să intenționeze acest lucru.
  1. Ca și oamenii, anumite rase de pisici se descurcă mai bine cu copiii decât altele. De aceea, este recomandat să te informezi în privința temperamentului rasei. Este bine de știut că pisicile mature sunt mai liniștite și mai avansate în descifrarea limbajului corpului, în timp ce pisoiașii sunt deseori hiperactivi și trăiesc în propria lor lume. Deși este posibil să optezi pentru un pisoiaș, o pisică adult se poate dovedi cea mai bună companie pentru copilul tău, pe termen lung.
  1. Pisicile sunt animale de companie cu un nivel de întreținere relativ scăzut, dar totuși au nevoie de atenție și de companie în mod activ, precum și mese regulate și curățarea litierei în fiecare zi. De aceea, ar trebui să iei în considerare și timpul pe care ar trebui să-l dedici îngrijirii unei feline înainte de a te decide să o adopți. 
  1. Pisicuțele pot fi companioni grozavi pentru copii, dar acestea trebuie să fie tratate cu gingășie pentru a nu fi rănite, dar și pentru a evita o reacție agresivă, de apărare, din partea acesteia, potrivit  Heart for Animals. Dacă micuțul tău se joacă frumos cu animalele de companie pe care le întâlnește este foarte probabil să nu te confrunți cu această problemă. De aceea este recomandat ca în primele luni de la adopție prichindelul și pufoșenia să fie supravegheați în timp ce se joacă.
  1. Există de asemenea multe legende urbane despre înghițirea firelor de păr de pisică și problemelor pe care le-ar putea cauza. Totuși, în majoritatea cazurilor acestea nu rănesc pe nimeni. În plus, există cercetări care spun că sugarii care cresc cu animale de companie în casă pot avea un risc mai mic de a dezvolta alergii.

Foto: Pixabay

Exit mobile version