Sfatulparintilor.ro

Rugăciuni PUTERNICE pe care să le spui în luna decembrie. Rostește-le ca să atragi sănătatea, iubirea și pacea!

Rugăciuni PUTERNICE pe care să le spui în luna decembrie

Luna decembrie este denumită popular ”Undrea”. Octombrie este a douăsprezecea lună a anului în calendarul gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Ca o curiozitate, ziua de 1 decembrie pică în aceeași zi a săptămânii cu 1 septembrie.

Rugăciunea Sfintei Mari Mucenițe Varvara înainte de moarte

Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Tu și acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, și dă Darul Tău la tot omul care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năprasnică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că știi, Doamne, că trup și sânge suntem și lucrul Preacuratelor Tale Mâini. Amin.

Rugăciuni puternice de Sfântul Ierarh Nicolae. Rostește-le pentru a te bucura de minuni în viața ta

Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni

Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa.

Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca pentru sfintele tale rugăciuni să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune în caz de boală către Sfânta Filofteea

Sfântă Mare Muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și nepu­tând scăpa de ele fără ajutorul lui Dum­ne­zeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlo­citoare către Dânsul. Că El Însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele mai­cilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii ple­cați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supă­rările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă Muceniță, că pentru păcatele noas­tre pătimim aces­tea toate, adică: boli, să­răcire, pri­goniri de la vrăjmași, ne­ploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milos­ti­vi­rea ta, ca să nu păti­mească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dum­ne­zeu pentru noi, ca să strigăm ție: bu­cură-te fe­cioară, Mare Muceniță Fi­loftee. Amin.

Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Bucurie Neașteptată”

O, Preasfântă Fecioară, primeşte această rugăciune de la nevrednicii robii Tăi şi roagă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi cu umilinţă înaintea icoanelor Tale, să ne dăruiască bucurie neaşteptată după trebuinţa fiecăruia.

Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor vieţuiesc în dreapta credinţă! Pe cei răi fă-i buni! Pe cei rătăciţi întoarce-i pe calea cea dreaptă! Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte! Pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i! Uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată! Maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare! Pe prunci creşte-i! Pe tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le mintea spre primirea învățăturilor folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu! Pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste izbăveşte-i de ceartă şi de vrăjmăşii!

Fii toiag bătrâneţilor!

De moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe toţi izbăveşte-ne şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace şi răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Hristos! Pe cei mutaţi din viaţă, în credinţă şi pocăinţă, fă-i să locuiască împreună cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii! Roagă-L pe Fiul Tău, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, să le fie milostiv!

Pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în Cer şi pe pământ, să te cunoască ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără-de-început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi de Viaţă Făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Rugăciunea Sfintei Ana pentru dobândirea de prunci

Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta… Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo.

Rugăciune pentru spovedanie

Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la alt tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin. (Starețul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 60-61)

Rugăciuni înainte de spovedanie. Ce rugăciuni să spui înainte de a te spovedi

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

sursa: https://doxologia.ro/

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version