Poate ca nu e moment mai potrivit sa oferim o colectie de rugaciuni prietenilor nostri deschisi la suflet si la minte, trebuincioase oricarui parinte ce doreste sa isi creasca copilul si in acest spirit, al iubirii de Dumnezeu.
Un copil crescut de parintii sai in spiritul iubirii divine are sanse mari sa ajunga un adult echilibrat, implinit, care stie sa isi gaseasca sprijin si alinare in viata in propriile sale forte, stiind ca este iubit si inteles de Dumnezeu, stiind ca este parte a Universului mare din care cu totii facem parte si care are pentru el posibilitati nelimitate de bunatate, bogatie sufleteasca si materiala si fericire.
Un copil caruia i se vorbeste de mic despre Dumnezeu si caruia i se citesc rugaciuni, fie seara la culcare, fie dimineata inaintea unei noi zile, este un copil care creste mai linistit, mai impacat cu sine si cu lumea pe care o descopera permanent cu bune sau mai putin bune, un copil care se simte iubit si protejat de familia sa si care invata astfel ce inseamna a iubi si a darui iubire.
Iti daruim din suflet o colectie de rugaciuni pentru copiii tai si nu numai pentru ei.
In interiorul fiecaruia dintre noi se afla un copil, acel copil mic din noi care niciodata nu s-a maturizat, care exista adanc in inima noastra si care isi cere si striga dreptul la existenta si iubire.
Imbratiseaza-ti copilul interior, rasfata-l, intreaba-l zilnic ce mai doreste ca sa se simta fericit. Aminteste-ti de copilul din tine, alinta-l, mangaie-l asa cum ai vrut mereu sa primesti afectiune. Ai grija de tine. Gaseste-ti linistea. Mentine-o de indata ce ai gasit-o. Ramai aproape de sufletul tau. Astfel ai grija cel mai bine de proprii tai copii.
Rugaciunea de azi are darul sa ne aduca in suflet putina liniste, incredere, credinta, acceptare si putere in fata provocarilor vietii de zi cu zi.
Este rugaciunea de intarire culeasa de noi de la Sfanta Biserica Batistei din Bucuresti.
Rugaciune de intarire
Doamne, da-mi putere sa primesc cu suflet linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine.
Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si ma intareste.
Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca vointa ta sta deasupra tuturor.
Fie ca, in tot ceea ce fac si spun, voia Ta sa imi stapaneasca cugetul si simtirea. Iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta.
Da-mi puterea sa lucrez cu tarie si intelepciune, fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu.
Ajuta-ma, Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea.
Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert.
Iar cand ma rog, fie ca Tu insuti sa fii cel ce se roaga in mine.
Amin.
Vom continua sa oferim rugaciuni folositoare sufletului de parinte si sufletelor copiilor nostri. Le poti gasi pe toate aici.
Image by Godsgirl_madi from Pixabay