Chiar daca ziua mamei este departe pentru a fi sarbatorită, iubirea pe care toti o simtim fata de mamele noastre ar trebui aniversata in fiecare zi. Asa ca iata o selectie frumoasa de poezii pentru mama.
Poezii pentru mama – Elena Farago
De ziua mamei
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.
Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!
Poezii scurte pentru copii. Top 20 cele mai frumoase poezii pentru copii
Puișorul moțat
Puii mamii, pui, pui, pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.
– Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?
Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?
Spune puiul: – Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.
Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.
Poezii pentru mama – Mihai Eminescu
O, Mama..
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu…
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
Rugăciunea unei mame
Copilaşi din lumea toată,
Ştiti voi cum se roagă mama
La icoană-n orice seară?
Nu ştiti?-Sigur, n-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi
Îaintea Maicii Sfinte,
Îşi şopteşte-n blânde şoapte
Rugăciunea ei fierbinte.
Uite-aşa se roagă mama:
„Maică Sfântă Prea Curată,
Vezi ce frumos dorm dânşii!
Ei îmi sunt averea toată
Pentru ei din greu mă zbucium,
Pentru ei traiesc pe lume
Şi îndur atât noianul
De durere fără nume.
I-am culcat…Şi-acum spre Tine
Vin încet, să nu mă vază,
Şi te rog, Măicuţă Sfântă
Să cobori o rază blândă
Raza bunătăţii tale
Printre blondele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele
Şi nici pleoapele muiete.
Şi le adu-n suflet raiul
Liniştit al vieţii Tale;
Şi mi-i fă, în zorii zilei,
Când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli
Îndreptând spre mine paşii
Cum îi îndreaptă spre Tine
Colo-n cer, sus, îngeraşii.”
Poezii pentru mama – Otilia Cazimir
Nani, pui!
Dormi fetiţă somnoroasă,
Să-mi creşti mare şi frumoasă,
Să fii dragă orişicui…
Nani, pui!
Dormi cu mama, băieţel,
Să-mi creşti-nalt şi subţirel
Şi frumos cum altul nu-i…
Nani, pui!
Somnul dulce şi cuminte
Vine-ncet să vă alinte
Fără ştirea nimănui.
Nani, pui!
Să vă pună sub perniţă
Jucăria lui pestriţă,
Jucăria visului…
Nani, pui!
Luna plină şi albastră
Doarme-n crucea cerului
Dorm şi stelele-n fereastră,
Doarmă şi măicuţa voastră…
Nani, pui!
Poezii de dragoste. Cele mai frumoase 20 de poezii de dragoste
Cantec de leagan
Dormi cu mama, puişor!
Dorm pisicile-n pridvor,
Doarme-n patul ei păpuşa
Doarmă-n leagăn şi Vaniuşa…
Ia te uită, frate! Cum,
N-adormişi nici pân-acum?
Dorm sub streşini rândunele,
Iepuraşu-n tufănele,
Vulpea doarme-n vizuină,
Fluturaşul pe-o sulfină,
Greieruşul pe-o lalea –
Fiecare unde-o vrea!
Cum se poate, frate, cum?
N-adormişi nici pân-acum?
Dorm sub vatră puişorii,
Dorm sub gene ochişorii,
Doarme-n pernă urechiuşa…
Dormi cu mama,
Dormi, Vaniuşa!
Poezii pentru mama – Emilia Plugaru
Luna, esti ca mama mea
Doi ochi privesc
Spre cerul larg,
Frumoasa lună
Iese-n prag.
Steluţe mici,
În jurul ei,
Se zbenguie
De sar scântei.
Ce de-a lumini
Ca să-l alinte,
Trimite luna
Cea cuminte
Unui copil
Cu ochi de stea.
– Lună, tu eşti
Ca mama mea…
Doi ochi căprui,
Uimiţi zăresc,
Că stelele pe cer
Zâmbesc.
De ziua ta, mamico
O mămică mai frumoasă,
Nimeni pe pământ nu are.
– Azi, de ziua ta mămico,
Vreau să-ţi dăruiesc o floare.
Mama vine, mă sărută
Şi cu dragoste-mi zâmbeşte.
Ca şi floarea, faţa mamei,
Ca şi floarea înfloreşte.
Grea povara are-o mama
Grea povară are-o mamă.
Duce-n spate, nevăzute,
Aripi, care ne cuprinde,
Ne veghează orişiunde.
Cum îşi smulge ea aripa?
Oare cât de mult o doare?
Câte o aripă blândă,
Cum ne dă la fiecare?
Eu îi simt mereu prezenţa,
Chiar şi-atunci când sunt departe.
Doamne, dă-i măicuţei mele,
Dă-i mai multă sănătate.
Mic sau mare, cum n-aş fi,
Tot la pieptul ei aş vrea
Să mă bucur şi să plâng.
Înger e măicuţa mea.
Poezii pentru mama – Adrian Păunescu
Cântec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
Adevăratul fiu
Din câți copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.
Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.
Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fiul?
Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.
Poezii pentru mama de Grigore Vieru
Buzele Mamei
Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul,
Pre tata, -n
Putinii lui ani pre pamînt.
Acuma cînd nu te poti, mama,
De sarea din sale pleca,
Cine ridica mormîntul
Spre gura uscata a ta?!
Chipul tău, mamă
Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.
Poezii pentru mama – George Coșbuc
Mama
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
…O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti –
– „Ce vezi? întreab-o fată.
– „Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
– „Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.”
Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
O scrisoare de la Muselim-Selo
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa –
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.
Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.
Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot –
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită…
. . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie –
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
foto: Depositphotos.com