Dragostea, cea mai puternica si profunda emotie umana, a fost mereu subiectul inspiratiei pentru poeti de-a lungul secolelor. In acest articol, ne aventuram in lumea poeziei de dragoste, aducandu-va 20 de bijuterii literare care vor trezi sentimente si emotii profunde. De la clasicii romantici la poetii contemporani, aceste poezii de dragoste va vor duce intr-o calatorie emotionanta prin cuvinte frumoase si pasiune sincera. Indiferent daca sunteti un iubitor al poeziei sau doar cautati inspiratie pentru a va exprima dragostea, acest articol va va oferi o colectie de versuri si cuvinte frumoase asezate mestesugit de marii nostri poeti in rime. Asadar, haideti sa ne scufundam in lumea magica a poeziilor de dragoste.

Poezii de dragoste de Nichita Stanescu

Viata mea se ilumineaza                         

Parul tau e mai decolorat de soare,

regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat

ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii in declin,

corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,

sub ochiul tau verde la amiaza,

cenusiu ca pamantul la amurg.

Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.

Mai lasa-ma o secunda.

Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.

Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp. 

 

Poem

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?…

Poveste sentimentala

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. 

Eu stateam la o margine-a orei,

tu – la cealalta,

ca doua toarte de amfora. 

Numai cuvintele zburau intre noi,

inainte si inapoi. 

Virtejul lor putea fi aproape zarit,

si deodata,

imi lasam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam in pamant,

numai ca sa privesc iarba-nclinata

de caderea vreunui cuvint,

ca pe sub laba unui leu alergind. 

Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,

inainte si inapoi,

si cu cat te iubeam mai mult, cu atat

repetau, intr-un virtej aproape vazut,

structura materiei, de la-nceput. 

Ploaie in luna lui Marte

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Muzica

Deodata au venit pe sub copaci.

Duceau cu ei o chitara

care lasa in seara

o umbra grea, triunghiulara.

Dupa aceea au inceput sa cante

si melodia a intins spre tine

bratele ei reci.

Melodia intindea spre tine

bratele ei feline, bratele ei reci,

si n-am simtit cand te-a-mbratisat

cu imbratisarea

pe care uneori ti-o da inserarea,

electric si-ntunecat.

Melodia ospata din tine

cum ospateaza dintr-o prada

o forfota de raci.

Deodata au plecat de sub copaci.

Duceau cu ei o chitara

cu o umbra grea, triunghiulara,

smulsa din seara, rupta din seara.

Cand mi-am intors spre tine chipul

vazui doar un schelet ce-l lustruia

nisipul.

O, draga mea, iubita mea,

femeia mea,

bine-ai venit dintotdeauna.

Ti-am sarutat arcada, sternul,

osul suav ce-mpodobeste mana,

scheletul clipei strabatind eternul… 

Emotie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa

parul ei negru este suparat

mana ei luminoasa

demult m-a uitat, –

demult s-a uitat si pe sine

cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu ma inec in lumine

si scrisnesc in crugul anului.

Ii arat dintii din gura,

dar ea stie ca eu nu rid,

dulcea luminii faptura

mie, pe mine ma infatiseaza pe cand

ea sta plictisita si foarte frumoasa

si eu numai pentru ea traiesc

in lumea fioroasa

de sub ceresc.

Poezii de dragoste de Lucian Blaga

Cantec in doi

Si vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar’ in noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, cand cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ganduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.

Din parul tau

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii
in parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau –
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul in povestea lui.

Dorul

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: „Mi-asa de dor de tine!”
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic,
parc-as fi pribeag pe-un alt pamant.

Femeie, ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea – vesnicii.

Iubire

Iubesti – cand ulciorul de-arama
se umple pe rand, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti – cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubesti – cand sub timpuri prin sumbre
valtori, unde nu ajung sorii,
te-avanti sa culegi printre umbre
balaiul suras al comorii.

Iubesti – cand simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.

Iubesti – cand intreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
iti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.

Noi si pamantul

Atatea stele cad in noaptea asta , 

Demonul noptii tine parca-n miini pamintul

Si sufla peste el scintei ca peste-o iasca

Napraznic sa-l aprinda.

In noaptea asta-n care cad atitea stele

Tinarul tau trup de vrajitoare

Imi arde-n brate ca-n flacarile unui rug .

Nebun, 

Ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind

Ca sa-ti topesc zapada umerilor goi

Si ca sa-ti sorb, flamind sa-ti mistui

Puterea, singele, mindria, primavara, totul…

In zori cind ziua va aprinde noaptea , 

Cind scrumul noptii o sa piara dus

De-un vint spre apus, 

In zori de zi as vrea sa fim

Si noi cenusa, 

Noi si pamintul… 

Poezii de dragoste de George Topirceanu

Scrisori iubite

Scrisori pastrate de demult

In linistita zi cu soare, 

Cu fruntea-n maini ma plec s-ascult

Tacerea voastra vorbitoare.

Ce fericit eram odata,

Si cat sunt ostenit de drum!

Dar ea, pe unde-o fi acum?

Ce s-a facut frumoasa fata?

Ca ne-am iubit ca doi nebuni,

Iar astazi nu mai am in fata

Decat un maldar de minciuni

Legate cu un fir de ata. 

 

 

Rapsodii de vara 

I

Cine-ar putea sa spuna

Cati secoli au trecut

De-o luna,

De cand nu te-am vazut?…

Salcamii plini de floare

Se uita lung spre sat,

Si-n soare

Frunzisul leganat

Le-atarna ca o barba…

Acolo mi-am gasit

In iarba

Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-atatea dimineti

Contemplu

O tufa de scaieti.

Pe cand departe-n zare,

Mirat ca un copil,

Rasare

Un astru inutil…

II

Iubito, fara tine

Incepe-o noua zi…

Dar cine

Le poate socoti?

Ca zilele-n restriste

Se-nalta si apun

Ca niste

Baloane de sapun…

Cu mainile sub tampla

Cum stau asa culcat,

Se-ntampla

Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrata

Prin negre ramuristi

Mi-arata

Doi ochi adanci si tristi

Si-n orice strop de roua

Vad doua brate, mici

Ca doua

Picioare de furnici.

Dar daca o lacusta,

Din verdele talaz,

Robusta

Imi sare pe obraz, –

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,

Pe care

L-am zugravit mai sus,

Si-n ochii mei deodata,

Ca-n alte dimineti,

S-arata

O tufa de scaieti…

III

Acum natura-ncepe

Cu tainicul ei glas

Din stepe

Sa cante-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,

Sub cerul fara fund,

S-aude

Un bazait profund

Si pana la amiaza

Pamantul incropit

Vibreaza

Adanc si linistit.

Sunt gaze si ganganii

Ce sar si fac mereu

Matanii

Cand trec prin dreptul meu,

Si-mpreunandu-si zborul,

In ierburi isi ascund

Amorul

Multiplu si fecund.

IV

Si-n vremea asta, oare,

Cand eu visez mereu

La soare –

Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebuna,

De-abia trezita-n zori,

Aduna

Manunchiuri mari de flori.

Se-ntreaba – ce sa faca?

Si far-a pregeta,

Ea pleaca

Intins, la casa ta.

Si nici nu bagi de seama

Cum pasu-i furisat

Cu teama

S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodata

Si parca-ti pare rau.

Mirata,

Te uiti in jurul tau…

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu parul desfacut

La mine,

Sa-mi spuie ce-a facut…

Asa, spre zarea larga,

Pe zi de-atatea ori

Alearga

Pe drumuri lungi de flori.

V

Tarziu, cand peste lanuri

Coboara spre campii

Noianuri

De umbre argintii;

Cand luminosul crainic,

Luceafarul stingher

Si tainic

S-aprinde iar pe cer

Si cu lumina noua

Sclipeste ca un strop

De roua

Pe varful unui plop,

Iubirea mea fugara

De-abia s-a linistit,

Si-afara,

Ca un copul trudit,

Pe-un maldar de sulfine,

Cu cel din urma gand

La tine,

Adoarme suspinand.  

Mi-a rasarit in suflet dorul

Mi-a rasarit in suflet dorul

Ca o plapanda floare-albastra, 

Si-ntr-un amurg de seara dulce

A inflorit iubirea noastra, –

Dar tu te-ai ingrijit, iubito, 

Mai mult de floare, ca de glastra…

In taina noptilor tacute, 

Cand clipele se pierd mai greu, 

Eu am hranit cu lacrimi floarea

Ce-ntinerind crestea mereu, 

Dar azi chemand uitarea sfanta

Smulg floarea sufletului meu. 

Clipe de zbucium

Mi-ai pus pe frunte mainile subtiri, 

Dar, ca un zid puternic, ne desparte

O panza de cernite amintiri.

Fiinta mea intreaga cand te cere, 

Tu stai visand, nici ochii nu ti-i misti, 

Si cate taine pline de durere

Se pierd in noaptea ochilor tai tristi!

Eu chem osanda care ma omoara, 

Salbatic vantul patimii sa bata, 

Eu cer icoana ta de-odinioara, 

Pe care n-am vazut-o niciodata.

O, cum as vrea durerea sa mi-o-nsele!

Atatea nopti pustii am adorat-o, 

I-am dat si jertfa tineretii mele

Zambind… Tu numai inima mi-ai dat-o.

Mi-ai dat-o! Floare gingasa de munte

Ce sta deasupra unui larg abis…

(Si chiar acum, cand ma saruti pe frunte, 

Tu ma saruti cum se saruta-n vis!)

Caci sufletul, ca tristele ruine, 

Pastreaza-n el lumina altor vremuri, 

Si cand o raza-ajunge pan’ la mine

Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:

Ea lumineaza-n tine, fara veste, 

Prapastia trecutului intreg…

Si-atunci duioasa inimii poveste

Eu o ascult, dar n-o mai inteleg.

……………………

De-aceea-n sara asta mi-e totuna, 

Sporeste-mi iar durerea sau alin-o, 

Te-ntreb, — pierduta pentru totdeauna:

– De unde vii si cine esti, straino?…  

Poezii de dragoste de Mircea Dinescu

Sunt tanar, Doamna

Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os
si sa dezmint zapada pierdut in pirueta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand prin dansa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii, sunt tanar. Buna seara!

Cantec de inima albastra

Mai stii cum te strigam pe-atunci,
“icoana cu picioare lungi”?

Veneai pe rau sau rau erai,
curgeai in mine pina-n rai,

cu limba preschimbata-n bici
vanam pe coapse iepuri mici,

vanam prin pulpe fan mieriu,
erai mireasma eram viu.

Dar, of, of, of, desis de ochi,
acum de mine trag trei popi,

carnea-mi miroase de pe-acum
a scandurica de salcam,

pe cand manzeste musti din cai,
mie tarana-mi spune, hai,

mie ulcica-mi spune blid,
iubire – mar rostogolit.

Poezii de dragoste de Adrian Paunescu

Ce frumoasa esti

Ce frumoasa esti in prag de iarna,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se rastoarna,
Turturii in plete vor suna.

Hai sa fim doi oameni de zapada
Ridicati de brate de copii,
Care-n frig si ger mai stiu sa creada
Ca se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasa esti in prag de vara,
Cand mirosi a mere ce se coc,
Cerul in fiinta ta coboara
Trupul meu din trupul tau ia foc.

Focurile noastre se cununa,
Focurile noastre se-nteleg,
Suntem baza lumii impreuna
Suntem vara focului intreg.

Ce frumoasa esti in prag de toamna,
Ca o zi egala intre nopti,
Cand iubirea noastra te condamna
Sa ai soarta strugurilor copti.

Sa inveti, iubito, sa te bucuri
Ca ti-am dat din jertfa un destin,
Si ca via asurzand de struguri,
Va trai definitiv in vin.

Ce frumoasa esti in primavara,
Cea mai minunata-ntre femei,
Iezii pasc naframa ta usoara,
Tu, cu muguri, bluza ti-o inchei.

Sigilat de taine nepatrunse
Cerul bate drumul tau ingust,
Trupul tau de muguri si de frunze
De la cine sa invat sa-l gust?

Totusi, iubirea

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred in pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi in numele meu.

Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista
Si moartea exista in ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer,
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintai,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

foto: Depositphotos.com